Imagine simbol

Ruși au atacat, timp de patru ore, Odesa: Zonele rezidențele și silozurile cu cereale din porturile ucrainene – principalele ținte

Rusia continuă să atace porturile ucrainene din Marea Neagră, lovind depozitele de cereale din Odesa. În noaptea de 23 spre 24 iulie, forțele armate ale Rusiei au atacat regiunea Odesa timp de patru ore cu drone kamikaze și Shahed, scrie Unian cu referire la autoritățile ucrainene. Forțele de apărare aeriană anunță că au reușit să doboare o parte din drone, însă a existat și o lovitură.

Președintele Armatei Voluntarii Ucrainene „Sud”, Serghei Bratchuk, a remarcat că în regiunea Odesa raidul aerian a durat 3 ore și 53 de minute. „Inamicul a încercat să atace sudul regiunii noastre. Sistemele de apărare aeriană au funcționat, dar, din păcate, există și o lovitură în infrastructura corespunzătoare”, a spus el într-un mesaj video.

Potrivit acestuia, rușii continuă să lovească țintele civile și cerealele ucrainene. Bratchuk și-a exprimat speranța că va apărea în viitorul apropiat un nou acord de cereale într-un nou format, cu garanții de securitate.

La rândul său, șefa centrului comun de presă al Comandamentului Operațional „Sud”, Natalia Gumeniuk, a spus că forțele armate ale Rusiei și-au îndreptat atacul folosind drone de tip Shahed la instalațiile portuare dunărene. „Porturile de pe toată coasta Dunării erau amenințate. Trei drone au fost distruse de forțele de apărare aeriană, dar, din păcate, a avut loc o lovitură într-unul dintre porturi – într-un hangar agricol în care erau depozitate cereale și alte câteva depozite pentru alte tipuri de mărfuri au fost avariate”, a spus ea.

Gumenyuk a mai adăugat că anumite instalații portuare au fost avariate, în special, macarale care asigură funcționarea portului. „Există informații despre trei muncitori răniți ai portului”, a spus Gumeniuk.

Între timp, autoritățile pro-ruse din Crimeea anexată anunță că Rusia a lansat, în această noapte, un atac asupra regiunii. 11 drone au fost doborâte, a informat șeful peninsulei anexate Serghei Aksionov, citat de Meduza.

„A fost o lovitură într-un depozit de muniții din districtul Dzhankoy. De asemenea, epavele UAV au deteriorat o casă privată din districtul Kirovsky”, scrie oficialul pe canalul său Telegram.

Potrivit lui Aksenov, „din motive de securitate” a fost suspendată circulația trenurilor pe calea ferată în regiunea Dzhankoy din Crimeea și de-a lungul autostrăzii Dzhankoy-Simferopol. De asemenea, autoritățile ruse din Crimeea anunță că au decis să evacueze populația din satele din districtul Dzhankoy, pe o rază de 5 kilometri de la locul incendiului, către centrele de cazare temporară. Potrivit informațiilor preliminare, nu există victime.

Nici Rusia, nici Ucraina, nu au comentat deocamdată atacurile din Crimeea și Odesa.

De menționat că atacurile asupra Crimeei și a Odesei s-au intensificat, după ce Ucraina a atacat pe 17 iulie cu drone Podul Kerci din Crimeea anexată, provocând o explozie de proporție, soldată cu victime.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ion Ceban, obligat de prima instanță să prezinte scuze publice lui Cătălin Lungu, Valeriu Pașa și Vitalie Călugăreanu

Primarul Ion Ceban a fost obligat de prima instanță să prezinte scuze publice actorului Cătălin Lungu, expertului Valeriu Pașa și jurnalistului Vitalie Călugăreanu, în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei Chișinău, pentru injuriile și afirmațiile făcute la adresa acestora. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, care a admis parțial acțiunea. Totodată, instanța a respins celelalte pretenții ale celor trei reclamanți, precum și pe cele ale jurnalistelor Mariana Rață și Nata Albot, privind obligarea lui Ceban să prezinte scuze publice pentru „exprimările ofensatoare-injurii” și să dezmintă public „judecățile de valoare fără substrat factologic” referitoare la persoanele vizate. Centrul pentru Jurnalism Independent consideră incorectă respingerea acestor pretenții și a anunțat că avocatul contractat de organizație pentru apărarea celor cinci va contesta hotărârea.

Decizia a fost pronunțată pe 8 octombrie de Judecătoria Chișinău și publicată pe portalul instanțelor pe 12 octombrie. Cererea de chemare în judecată împotriva lui Ion Ceban, cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale și încasarea cheltuielilor de judecată, a fost înaintată de Valeriu Pașa, Natalia Albot, Mariana Rață-Vremea, Vitalie Călugăreanu și Cătălin Lungu.

Instanța a hotărât să admită acțiunea parțial. Astfel, potrivit deciziei, Ion Ceban a fost obligat ca, în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei Chișinău, „de a-și cere scuze publice de la reclamantul Cătălin Lungu pentru injuria adusă prin numirea „linge-cur” și de la reclamanții Valeriu Pașa, Vitalie Călugăreanu – pentru numirea „alcoolici””.

În rest, instanța a decis să respingă ca neîntemeiată acțiunea reclamanților Valeriu Pașa, Natalia Albot, Mariana Rață-Vremea, Vitalie Călugăreanu și Cătălin Lungu „privind obligarea pârâtului Ion Ceban la expunerea, în cadrul celei mai apropiate ședințe săptămânale a Primăriei Chișinău, a scuzelor publice pentru exprimările verbale ofensatoare-injurii și dezmințirea publică a judecăților de valoare fără substrat factologic, lansate în cadrul discursului ținut la data de 09.12.2024, în cadrul ședinței operative a Primăriei, în context cu toți cei vizați”.

Discursul lansat în contextul referirilor la toate persoanele vizate: „De asta, mă tot uit la instituțiile media, la troliata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și invit pe acești măscărici-linge-cur, să iasă în raioanele și satele Republicii Moldova ca să vadă cu ochii proprii cum stau lucrurile acolo. Când zic măscărici, zic de măscărici de Durbală, de la Ora de Ras, ”ora de fâs”, linge-cur Cătălin Lungu, tovarășii Natalia Albot și Andrei Bolocan, Alex Cozer și Mariana Rață, alcoolicii Călugăreanu și Valeriu Pașa-”specialist în toate domeniile”. Deci, îi rog pe acești cetățeni dar și alți cățeluși ai RAS-ului să iasă și să mai vadă ce se întîmplă de facto în Republica Moldova în momentul în care încearcă să schimbe pampersurile pline de știți voi ce a acestei guvernări, și după asta să se dea cu părerea. Eu înțeleg că ei umblă cumașini luxoase, au apartamente și case frumoase, și sunt detașați de realitățile Republicii Moldova”. Îi invit pe ei și pe alți cățeluși ai PAS-ului să mai revină la realitate și să mai facă o tură prin satele Moldovei să vadă ce dezastru este acolo””.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la data emiterii dispozitivului hotărârii.

Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova consideră „regretabilă și incorectă decizia instanței de a respinge celelalte pretenții ale reclamanților Valeriu Pașa, Nata Albot, Mariana Rata, Vitalie Călugăreanu și Cătălin Lungu”. „Instanța a calificat drept „judecăți de valoare” restul etichetărilor jignitoare folosite de Ion Ceban, care a recurs în repetate rânduri la un discurs de intimidare a jurnaliștilor. Avocatul Vitalie Enachi, contractat de CJI pentru a-i apăra pe cei cinci jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, va ataca hotărârea la Curtea de Apel”, a anunțat Centrul.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului Ion Ceban. Menționăm că edilul urmează să susțină o conferință de presă pe 12 octombrie, la ora 15:00, subiectul acesteia nu a fost anunțat.

***

Amintim că, pe 9 decembrie 2024, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a insultat, în timpul ședinței serviciilor Primăriei, mai mulți jurnaliști și personalități publice pe care le consideră fidele partidului de guvernământ. Opt ONG-uri de media au publicat o declarație în care au condamnat ofensele lansate de Ceban și au îndemnat persoanele vizate să-l acționeze în judecată. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: