mid.ru

Rusia declară că vrea să-și atingă obiectivele în Ucraina prin dialog

Rusia își va atinge obiectivul de a asigura statutul neutru al Ucrainei și ar prefera să facă acest lucru prin discuții. Declarații în acest sens au fost făcute, pe 9 martie, de purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, scrie Reuters.

Zaharova afirmă că obiectivele Moscovei nu includ răsturnarea guvernului de la Kiev și speră să obțină progrese mai semnificative în următoarea rundă de negocieri cu Ucraina.

Totodată, aceasta a adăugat că operațiunea militară a Rusiei merge strict în conformitate cu planul stabilit.

Amintim că o delegație a Rusiei împreună cu reprezentanți ai Ucrainei s-au așezat la masa de negocieri de trei ori, până acum. Deocamdată nu s-a ajuns la nici un compromis de încetare a focului. „Mici progrese” s-au înregistrat privind crearea coridoarelor umanitare, a spus șeful delegației ucrainene.

Pe 9 martie s-au împlinit 14 zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Moscova refuză să recunoască că este un „război” și insistă că a lansat o „operațiune specială militară, pentru demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei”. Potrivit Oficiului ONU pentru drepturile omului, timp de 13 zile, în Ucraina au fost uciși 474 de civili, iar peste 860 au fost răniți.

Știrile NewsMaker în română le puteți găsi și pe pagina noastră de Facebook, dar și pe Telegram.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ambasada Rusiei, după declarațiile Kajei Kallas despre Transnistria: „Bruxellesul este de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse”

Ambasada Rusiei în Republica Moldova a venit cu o reacție după ce înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a dat asigurări că „Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”. Misiunea diplomatică afirmă că a „tras concluzia” că Bruxellesul ar accepta astfel prezența trupelor ruse staționate în stânga Nistrului pe viitorul teritoriu al Uniunii.

„Tragem concluzia Bruxellesul este, de fapt, de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse, staționate în Transnistria conform Acordului privind principiile reglementării pașnice din 1992. Este îmbucurător să observăm recunoașterea rolului lor de garant al stabilității în regiune. Este foarte posibil ca scenariul enunțat de K. Kallas să devină un pas în direcția formării unui sistem eurasiatic de securitate egală și indivizibilă”, a scris Ambasada într-un comentariu publicat pe conturile sale pe 6 octombrie.

Reamintim, înalta oficială europeană a descris situația din regiunea transnistreană, pe 5 octombrie, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova–UE de la Bruxelles, drept „fragilă”. „Modelul economic actual de acolo nu este sustenabil, ceea ce înseamnă că eforturile Chișinăului în sensul reintegrării socio-economice sunt cu atât mai importante. Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”, a precizat Kaja Kallas. Detalii – AICI.

Recent, și comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis, a declarat că problemele economice și teritoriale nerezolvate din regiunea transnistreană nu vor împiedica aderarea Republicii Moldova la UE. El a invocat exemplul Ciprului, care a aderat la Uniune, deși partea de nord a insulei rămâne sub controlul Turciei, iar legislația UE nu se aplică acolo. Dombrovskis și-a exprimat speranța că negocierile de aderare și apropierea de standardele europene vor crea pârghii economice și politice pentru reintegrarea treptată a țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: