Facebook/Газета СП - Бельцы

Ruslan Mihalevschi este candidatul Președinției la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului

Jurnalistul Ruslan Mihalevschi este candidatul Președinției la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului (CA). Demersul a fost semnat de președinta țării Maia Sandu și expediat Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului.

Ruslan Mihalevschi este redactor-șef al ziarului „SP” din Bălți, unde activează de circa 20 de ani. De asemenea, el colaborează cu organizațiile din domeniul jurnalismului din Republica Moldova, în calitate de expert media, și a participat la elaborarea mai multor studii despre starea presei din țara noastră, inclusiv a celei din regiunea transnistreană.

Consiliul Audiovizualului este constituit din șapte membri, desemnați pentru un mandat de șase ani: trei sunt propuși de către fracțiunile parlamentare, doi – de organizațiile societății civile, unul – de Președinție și unul – de Guvern.

Legislativul a respins, pe 11 noiembrie, raportul de activitate al CA și, respectiv, a demis toată componența autorității. Decizia a fost luată în baza raportului comisiei parlamentare pentru mass-media, care a constatat „exercitarea insuficientă și inadecvată a atribuțiilor membrilor Consiliului Audiovizualului, care a demonstrat inacțiune și nu a întreprins măsuri necesare pentru asigurarea protecției reale a spațiului informațional național” și altele. Astfel, din data adoptării deciziei au încetat mandatele a șase membri CA: Ala Ursu-Antoci, Larisa Manole, Tatiana Buraga, Lidia Viziru, Corneliu Mihalache și Iulian Roșca.

Președinta demisă a CA, Ala Ursu-Antoci, a declarat că va contesta în instanță hotărârea Parlamentului privind revocarea sa din funcție.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ДСНС України

Rusia a atacat cu drone și rachete Kievul: au fost ucise 4 persoane

Armata rusă a lansat, în noaptea de 7 spre 8 august, un nou atac combinat asupra Kievului și regiunii. În urma bombardamentelor, au fost ucise patru persoane persoane, printre care un copil, transmite DW.

Biroul Procurorului General al Ucrainei a comunicat că forțele ruse au atacat cu drone raionul Brovarî din regiunea Kiev.

În jurul orei 00:40, în satul Puhivka, cinci drone au lovit o casă. În urma atacului, un băiat de trei ani și bunicii acestuia au murit. Părinții copilului au fost răniți de schije și au suferit arsuri, iar fratele său mai mare, în vârstă de 15 ani, a fost transportat la spital și internat la terapie intensivă din cauza arsurilor.

A fost rănit și un vecin de 21 de ani, care a venit să ajute familia după atac, mai precizează Procuratura Generală.

Kievul, atacat cu rachete balistice

Capitala Ucrainei a fost atacată din nou în timpul nopții. Mai multe explozii au fost auzite în Kiev, după ce forțele ruse au lansat rachete balistice asupra orașului, relatează agenția „Ukrinform”.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat, la rândul lor, asupra unei amenințări de atac cu rachete balistice din direcția nord. Anterior, în Kiev și în regiune fusese instituită alertă aeriană din cauza atacurilor cu drone.

Primele informații indică incendii în două raioane ale capitalei. În raionul Holosiivskîi a izbucnit un incendiu pe teritoriul unei zone cu clădiri nerezidențiale, iar în raionul Obolonskîi au fost cuprinse de flăcări rezervoare cu combustibil, a anunțat primarul Kievului, Vitali Kliciko.

Ulterior, Kliciko a precizat că patru persoane au fost rănite în urma atacului. Trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar o persoană a fost transportată pentru îngrijiri suplimentare.

Președintele Ucraini, Vladimir Zelenski, a declarat că atacul asupra infrastructurii civile din Kiev a fost efectuat cu șase rachete balistice. Potrivit oficialului, o persoană a murit în urma atacului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: