Facebook/Sergiu Prodan

„Să aduceți Eurovisionul în Moldova”. Ministerul Culturii își anunță sprijinul financiar pentru Pasha Parfeni

Ministrul Culturii Sergiu Prodan a avut o discuție cu Pasha Parfeni, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision. Oficialul l-a asigurat pe interpret de „susținerea morală și financiară”. Totodată, ministrul i-a dorit cântărețului să aducă Eurovisionul în Moldova.

„Ieri am discutat cu Pasha Parfeni, interpretul care va reprezenta R. Moldova la cea de-a 67-a ediție a Concursului internațional Eurovision Song Contest 2023, ce se va desfășura în perioada 9 – 13 mai la Livepool. Am vorbit despre cum merg pregătirile, am asigurat reprezentantul Republicii Moldova la prestigiosul concurs de susținerea morală și financiară pe care, tradițional, o vom acorda”, a scris ministrul Culturii, pe rețelele de socializare.

„Succes și să aduceți Eurovisionul în Moldova!”, a conchis oficialul.

Reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Pasha Parfeni va urca al 10-lea pe scenă în prima semi-finală a competiției, cu piesa „Soarele și luna”.

Prima semi-finală va avea loc în data de 9 mai și vor urca pe scenă 15 concurenți. A doua semifinală va fi pe 11 mai, cu participarea a interpreților din 16 țări.

Marea finală a Eurovision Song Contest 2023 se va desfășura pe 13 mai.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Popșoi, cu reproșuri la adresa Zaharovei/ Ministrul Economiei, pe 2 scaune?/ Vlah vrea să fie bașcan

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Un fost deputat vrea să candideze la funcția de bașcan al Găgăuziei
— Ministrul Justiției, despre tragedia de la Măgdăcești: vinovații vor fi identificați
— Popșoi respinge acuzațiile Moscovei privind votul în regiunea transnistreană
— Sandu, despre vetting: „Nu este perfect, dar un proces mai bun nu există”
— Claudiu Năsui, încă deputat la București și ministru la Chișinău: „Am amânat demisia”
— Exporturile Moldovei au crescut cu 11,7% în 2026. Ce și unde am vândut?
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: