presedintie.md

„Să fie adus acasă și să răspundă conform legii”. Dodon, despre scandalul cu anabolizante și implicarea lui Neguța

Președintele în exercițiu Igor Dodon susține că ambasadorul Republicii Moldova în Rusia Andrei Neguța trebuie revocat din funcție, dacă se va demonstra că este implicat în contrabanda cu anabolizante. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 8 decembrie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

„Nu am vorbit cu el. Consider că aceasta este o rușine pentru Republica Moldova, el trebuie retras și să răspundă, dacă este vinovat, conform legislației. Dacă se confirmă, dar eu nu am întrebat Procuratura dacă se confirmă sau nu. Cum altfel? Dacă-și permite astfel de lucruri și dacă într-adevăr așa-i. Să fie adus acasă și să răspundă conform legii”, a declarat Igor Dodon.

***

Substanțele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie 2020, de către Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.

Într-o conferință din 7 decembrie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Lilian Carp a acuzat autoritățile că încearcă mușamalizarea cazului și a declarat că acestea vor încerca să dea vina pe șofer. Acesta a solicitat MAEIE să propună revocarea din funcția a ambasadorului Andrei Neguța.

La scurt timp, Procuratura a anunțat că șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut sâmbătă la postul vamal Palanca, a fost pus sub învinuire. Investigarea cazului este exercitată de PCCOCS, de comun cu autoritatea vamală.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a anunțat că a inițiat o anchetă internă, însă nu a precizat dacă diplomatul

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТАСС

Ambasada SUA, despre sancțiunile impuse rețelei lui Șor: Nu vom permite finanțatorilor iliciți să exploateze sistemul nostru financiar

Ambasada SUA la Chișinău a venit vineri, 2 octombrie, cu o reacție după ce Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni împotriva rețelei financiare internaționale A7, creată de oligarhul moldovean fugar Ilan Șor cu sprijinul Promsvyazbank din Rusia. Misiunea diplomatică a declarat că Washingtonul va combate tentativele de eludare a mecanismelor internaționale de control financiar.

„Statele Unite nu vor permite finanțatorilor iliciți să exploateze sistemul nostru financiar. Rețeaua A7 a fost creată și finanțată de oligarhul Ilan Șor, sancționat de Statele Unite”, a transmis ambasada americană.

Amintim că SUA au impus sancțiuni împotriva rețelei A7, creată de Șor în Rusia. Departamentul Trezoreriei SUA a descris A7 drept o „rețea bancară clandestină”, cu legături în Rusia, folosită de Iran pentru a ocoli sancțiunile. Autoritățile americane au calificat, de asemenea, A7 drept „o organizație criminală transnațională majoră”.

În cadrul măsurilor adoptate, Agenția SUA pentru combaterea infracțiunilor financiare a interzis instituțiilor financiare americane să proceseze tranzacții care implică subagenți ai rețelei A7 și le-a cerut să raporteze activitățile suspecte asociate acesteia.

Potrivit autorităților americane, între ianuarie 2025 și iunie 2026, prin rețeaua A7 au fost tranzacționați peste 17 miliarde de dolari. Departamentul Trezoreriei SUA susține că rețeaua a fost folosită, printre alții, de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran și de infractori cibernetici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: