„Să fii regizor bun e una, să administrezi o instituție e alta”. Ceban critică declarația lui Prodan despre caldarâmul din 31 august

Primarul capitalei Ion Ceban a venit cu o reacție, după ce ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat pentru NM că lucrările desfășurate de către Primăria Chișinău în centrul istoric al capitalei sunt ilegale. Edilul susține că lucrările au fost blocate intenționat. 

Ion Ceban zice că Primăria nu are niciun răspuns cu privire la porțiunea din str. 31 August 1989, întrucât nu i se permite nici să efectueze lucrările, nici să le închidă.

„Mai incompetent ministru al Culturii nu a avut Republica Moldova. Intenționat au fost blocate lucrările pe zona centru din Chișinău atât în reparația trotuarelor cât și a carosabilului, iar acum nu se permite nici efectuarea și nici închiderea lucrărilor. Nu avem niciun răspuns ce facem în continuare cu porțiunea din str. 31 August 1989, unde a fost depistat caldarâmul?”, a scris primarul general pe Facebook.

Totodată, edilul s-a plâns că Ministerul Culturii nu-i ajută cu nimic.

„Să fii regizor bun e una, să administrezi o instituție importantă din stat cum este Ministerul Culturii este cu totul altceva. Vorba veche: Nu încurcați coada vacii cu ștampila primăriei”, a adăugat el.

***

Amintim că muncitorii au descoperit, pe 12 martie, în timpul lucrărilor de reparație a străzii 31 August din Chişinău, fragmente dintr-un pavaj istoric. Porțiunea ar avea mai bine de un secol și ar data din perioada în care primarul capitalei era Carol Schmidt. Anterior, edilul de Chișinău a declarat că autoritățile municipale iau în calcul ideea de a transforma strada 31 august 1989, în perimetrul străzilor Pușkin și Bodoni, într-o stradă pietonală.

Pe 12 iunie, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a acuzat Guvernul că ar tergiversa lucrările de pe strada 31 august 1989 din centrul capitalei, pe care, acum trei luni, a fost descoperită o porțiune de caldarâm vechi de peste un secol. Edilul susține că ar fi înaintat autorităților centrale, în această perioadă, mai multe solicitări și propuneri privind valorificarea pavajului, care au rămas, însă, fără nici un răspuns până azi.

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru NM, ministrul Culturii Sergiu Prodan a declarat că lucrările desfășurate de către Primăria Chișinău în centrul istoric al capitalei sunt ilegale. Oficialul susține că municipalitatea efectuează lucrările de înlocuire a învelișului de asfalt în mod ilegal, în condițiile în care nici Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI), nici Agenția Națională Arheologică (ANA), nu ar fi emis avize pozitive sau expertize pentru începerea lucrărilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: