Andrei Mardari | NewsMaker

VIDEO „Să fim calmi”. Recean a comentat evenimentele din Găgăuzia și a făcut apel la respectarea legii

Premierul Dorin Recean a vorbit la ședința Guvernului din 17 mai despre ultimele evenimente din Găgăuzia, legate de alegerile bașcanului. Recean a venit cu un mesaj către cetățenii din Autonomie, menționând că „nimeni, dar absolut nimeni, în locul lor nu va alege bașcanul”. Premierul a spus că „bașcanul Autonomiei Găgăuze trebuie să fie ales conform legislației Republicii Moldova”. El a mai declarat că problemele care au fost identificate au fost documentate și vor fi prezentate în instanță, iar „instanța va da o apreciere”. Astfel, el a chemat „pe toată lumea să fim calmi, iar instituțiile să funcționeze, toate la orice nivel” 

Eu vreau să încep cu un mesaj pentru cetățenii noștri din Autonomia Găgăuză. Vreau să menționez că nimeni, dar absolut nimeni, în locul lor nu va alege bașcanul – nici Chișinăul, nici Moscova, nici cei care se află acum de aiurea în loc să vină aici să-și ispășească pedeapsa. Bașcanul Autonomiei Găgăuze trebuie să fie ales conform legislației Republicii Moldova și conform legislației specifice a Autonomiei Găgăuze și asta se va întâmpla”, a precizat Recean.

Totodată el a chemat „pe toată lumea să fim calmi, instituțiile să funcționeze, toate la orice nivel, pentru că Constituția Republicii Moldova garantează tuturor cetățenilor Republicii Moldova drept la un proces echitabil”.

Respectiv, problemele care au fost identificate au fost documentate, vor fi prezentate în instanță și instanța va da o apreciere. Alegerile, oricare ar fi ele, din orice colț al Republicii Moldova, trebuie să se întâmple conform legislației Republicii Moldova și în cadrul procedurilor stabilite de către sistemul de guvernare a țării”, a adăugat Recean.

El a mai spus că Guvernul de la Chișinău va lucra în continuare „pentru a asigura serviciile publice ale cetățenilor din Autonomie”.

Vom lucra cu primarii, vom lucra nemijlocit cu cetățenii, vom lucra cu toți cei care sunt aleși de cetățenii din Autonomia Găgăuză, care să le reprezinte interesele. Ceea ce nu vom face este să lucrăm cu oamenii care reprezintă alte interese decât interesele cetățenilor din Autonomie. Respectiv, ori de câte ori vom identifica că cineva încearcă să aibă o altă agendă decât agenda cetățenilor sistemul de aplicare a legii va interveni corespunzător”, a conchis Recean.

Amintim că Adunarea Populară a Găgăuziei s-a întrunit pe 16 mai în ședință extraordinară, pentru a recunoaște rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan. Deputații locali au declarat că nu au încredere în Curtea de Apel, care trebuie să valideze alegerile și nici în autoritățile centrale. Aceștia au mai spus că Evghenia Guțul a câștigat onest scrutinul electoral și că o recunosc în calitate de bașcan.

S-a întâmplat după ce, în după-amiaza zilei de 16 mai, CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la Comisia Electorală de la Comrat. Potrivit CNA, temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.

Guțul s-a confruntat în turul doi al alegerilor cu Grigorii Uzun, candidat susținut de PSRM. După rezultatele prezentate de organul electoral local, Uzun și-a recunoscut înfrângerea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Vârsta de pensionare pentru femeile din Moldova a crescut la 62 de ani. Cine are dreptul la 59 de ani

Pe 1 iulie 2026 s-a majorat vârsta standard de pensionare pentru femeile din Republica Moldova. Acestea se vor pensiona la 62 ani, față de 61 de ani și 6 luni în anul precedent. Pentru bărbați, vârsta de pensionare rămâne neschimbată.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), începând cu 1 iulie 2026, vârsta standard de pensionare pentru femei, pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, este de 62 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 34 de ani.

Potrivit CNAS, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani cinci sau mai mulți copii. Pentru ele, vârsta de pensionare se reduce cu 3 ani și, începând cu 1 iulie 2026, este de 59 de ani.

Pentru bărbați, vârsta de pensionare rămâne neschimbată și este de 63 de ani, iar stagiul de cotizare este de 34 de ani, condiții stabilite începând cu 1 iulie 2019.

Reprezentanții CNAS au amintit că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață, de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea și actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazul în care termenul de depunere a cererii a fost depășit, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Pentru a verifica vârsta de pensionare, persoanele sunt îndemnate să utilizeze serviciul electronic „Calculatorul vârstei de pensionare”. Potrivit CNAS, acesta permite utilizatorilor să afle anul în care pot solicita pensia pentru limită de vârstă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: