Andrei Mardari | NewsMaker

VIDEO „Să fim calmi”. Recean a comentat evenimentele din Găgăuzia și a făcut apel la respectarea legii

Premierul Dorin Recean a vorbit la ședința Guvernului din 17 mai despre ultimele evenimente din Găgăuzia, legate de alegerile bașcanului. Recean a venit cu un mesaj către cetățenii din Autonomie, menționând că „nimeni, dar absolut nimeni, în locul lor nu va alege bașcanul”. Premierul a spus că „bașcanul Autonomiei Găgăuze trebuie să fie ales conform legislației Republicii Moldova”. El a mai declarat că problemele care au fost identificate au fost documentate și vor fi prezentate în instanță, iar „instanța va da o apreciere”. Astfel, el a chemat „pe toată lumea să fim calmi, iar instituțiile să funcționeze, toate la orice nivel” 

Eu vreau să încep cu un mesaj pentru cetățenii noștri din Autonomia Găgăuză. Vreau să menționez că nimeni, dar absolut nimeni, în locul lor nu va alege bașcanul – nici Chișinăul, nici Moscova, nici cei care se află acum de aiurea în loc să vină aici să-și ispășească pedeapsa. Bașcanul Autonomiei Găgăuze trebuie să fie ales conform legislației Republicii Moldova și conform legislației specifice a Autonomiei Găgăuze și asta se va întâmpla”, a precizat Recean.

Totodată el a chemat „pe toată lumea să fim calmi, instituțiile să funcționeze, toate la orice nivel, pentru că Constituția Republicii Moldova garantează tuturor cetățenilor Republicii Moldova drept la un proces echitabil”.

Respectiv, problemele care au fost identificate au fost documentate, vor fi prezentate în instanță și instanța va da o apreciere. Alegerile, oricare ar fi ele, din orice colț al Republicii Moldova, trebuie să se întâmple conform legislației Republicii Moldova și în cadrul procedurilor stabilite de către sistemul de guvernare a țării”, a adăugat Recean.

El a mai spus că Guvernul de la Chișinău va lucra în continuare „pentru a asigura serviciile publice ale cetățenilor din Autonomie”.

Vom lucra cu primarii, vom lucra nemijlocit cu cetățenii, vom lucra cu toți cei care sunt aleși de cetățenii din Autonomia Găgăuză, care să le reprezinte interesele. Ceea ce nu vom face este să lucrăm cu oamenii care reprezintă alte interese decât interesele cetățenilor din Autonomie. Respectiv, ori de câte ori vom identifica că cineva încearcă să aibă o altă agendă decât agenda cetățenilor sistemul de aplicare a legii va interveni corespunzător”, a conchis Recean.

Amintim că Adunarea Populară a Găgăuziei s-a întrunit pe 16 mai în ședință extraordinară, pentru a recunoaște rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan. Deputații locali au declarat că nu au încredere în Curtea de Apel, care trebuie să valideze alegerile și nici în autoritățile centrale. Aceștia au mai spus că Evghenia Guțul a câștigat onest scrutinul electoral și că o recunosc în calitate de bașcan.

S-a întâmplat după ce, în după-amiaza zilei de 16 mai, CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la Comisia Electorală de la Comrat. Potrivit CNA, temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.

Guțul s-a confruntat în turul doi al alegerilor cu Grigorii Uzun, candidat susținut de PSRM. După rezultatele prezentate de organul electoral local, Uzun și-a recunoscut înfrângerea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După o călătorie în jurul Lunii, astronauții misiunii „Artemis II” au revenit pe Pământ (FOTO)

Nava spațială NASA „Orion”, cu patru astronauți la bord, a amerizat cu succes în Oceanul Pacific, în largul coastei Californiei. Expediția „Artemis II”, primul zbor cu oameni spre Lună din ultimele peste cinci decenii, s-a încheiat, relatează BBC News.

După amerizare, echipajul „Orion” a întâmpinat dificultăți în stabilirea legăturii telefonice prin satelit cu echipa de salvare. Astronauții au fost nevoiți să își coordoneze acțiunile cu salvatorii prin intermediul centrului de control al zborului din Houston. Totuși, amerizarea propriu-zisă a navei „Orion” a decurs cu succes, NASA numind-o „o aterizare ca la carte”, notează sursa citată.

Cei patru astronauți, după cum se raportează, sunt „în stare excelentă”.

Președintele SUA, Donald Trump, a salutat întoarcerea astronauților pe Pământ și i-a invitat la Casa Albă. „Felicitări echipajului extraordinar și foarte talentat al „Artemis II”. Întregul zbor a fost captivant, aterizarea a fost perfectă, iar ca președinte al Statelor Unite sunt incredibil de mândru! Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc pe toți la Casa Albă în viitorul apropiat. Vom repeta acest lucru din nou, iar apoi, următorul pas, Marte!”, a scris Trump pe Truth Social.

Înainte de această expediție, doar 24 de oameni au survolat Luna – aceștia au fost astronauții misiunilor „Apollo”, care au zburat către satelitul Pământului între 1969 și 1972. Acum, numărul oamenilor care au văzut Luna de aproape a ajuns la 28, a notat sursa citată.

***

Amintim că, în noaptea de 1 spre 2 aprilie, SUA au lansat pentru prima dată din 1972 o navă spațială cu echipaj uman către Lună, în cadrul misiunii „Artemis II”. Nava „Orion”, având la bord patru astronauți, a fost lansată cu ajutorul rachetei Space Launch System din Florida.

Se menționa că expediția de 10 zile în jurul Lunii și înapoi le va permite astronauților să ajungă într-o zonă a spațiului cosmic până acum inaccesibilă omului. Totodată, se preciza că la aproximativ 3,5 ore de zbor pe orbita terestră, nava se va separa de ultima treaptă a rachetei, după care echipajul va prelua controlul manual pentru a testa manevrabilitatea navei și pentru a îndeplini prima dintre sarcinile misiunii.

La fel se anunța că, în cadrul misiunii, astronauții vor ajunge la o distanță de aproximativ 406 mii de kilometri de Pământ, cea mai mare distanță atinsă vreodată de oameni. Recordul anterior – 330 de mii de kilometri — aparține echipajului misiunii „Apollo 13” din 1970, care a fost nevoit să renunțe la aselenizare după explozia unui rezervor de oxigen.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: