arama.md

Saloanele de frumusețe, obligate să-și închidă ușile. Când intră în vigoare decizia Comisiei Situații Excepționale

Saloanele de frumusețe, inclusiv frizeriile, vor fi nevoite să își sisteze activitatea. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei Situații Excepționale din 6 aprilie. Șeful executivului a precizat că măsura va intra în vigoare începând de marți, 7 aprilie. 

„Am luat o decizie privind sistarea activității unităților care prestează servicii și în special de coafură și alte activități de înfrumusețare. Ele nu au fost interzise, însă astăzi, la recomandarea epidemiologilor, medicilor și Ministerului Sănătății, Comisia Situații excepționale a decis sistarea activității acestor unități – de coafură și de înfrumusețare. De mâine, această activitate, din păcate, este sistată, pentru că prezintă risc de răspândire a virusului”, a explicat Ion Chicu.

Amintim că pe 17 martie în Republica Moldova a fost decretată stare de urgență din cauza răspândirii pandemiei de COVID-19.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 864 de cazuri de COVID-19. Numărul de decese a urcat la 17, după ce încă două persoane au decedat în ultimele ore: o femeie de 81 de ani și un bărbat de 78 de ani.

Ministrul Sănătății a precizat că 78 de persoane sunt în stare gravă, iar 10 sunt intubate.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ion Ceban

Ion Ceban cere retragerea interdicției de intrare în România în următorii 5 ani: „Așa va fi corect și legal”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, cere retragerea interdicției de intrare în România, în următorii 5 ani. Edilul a calificat restricția drept o decizie politică, lipsită de temei legal. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței Primăriei din 14 iulie.  

„Cer ca declarațiile și restricția, care deja a înțeles toată lumea că este vorba de o înțelegere între partidul PAS și USR, care nu are nimic cu principiile de bază ale Uniunii Europene, să fie retrasă. Așa va fi corect și legal. Și toți spun că un astfel de caz nu s-a mai întâlnit în România, este pentru prima dată o asemenea ilegalitate”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a afirmat că nici până în prezent nu este clar cine a emis interdicția, care sunt motivele și pe ce bază legală s-a luat decizia. El a precizat că va continua să informeze instituțiile internaționale despre această situație și că își va apăra drepturile.

Întrebat cum explică numărul mare de aprecieri din Vietnam la postarea în care a comentat pentru prima dată interdicția impusă de România și dacă admite posibilitatea unor comentarii de pe profiluri false, Ion Ceban a respins aceste speculațiile. El a sugerat că ar fi vorba despre acțiuni coordonate de către PAS.

„Știu un singur lucru, în ceea ce ține de algoritmii de funcționare a rețelelor de socializare acasă, există instituții care controlează, coordonează, blochează aceste activități. De cealaltă parte, pot să vă asigur cu mâna pe inimă că noi nu avem ferme de troli așa cum are PAS, cu tot felul de profiluri false în toate statele lumii. Dacă vreți, pot sa vă demonstrez acest lucru. Mai grav e că aceste lucruri nimeni nu le observa. Aici nu exclud că aceleași ferme de troli sunt conectate în mod intenționat pentru ca dvs. sau altcineva să faceți știre din asta”, a declarat Ion Ceban.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a catalogat acuzațiile drept „aberații politice”.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban, pentru următorii cinci ani. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. Ceban și Blocul „Alternativa” din care face parte au criticat decizia și au acuzat PAS și pe președinta Maia Sandu că ar sta în spatele acesteia – acuzații respinse de guvernare și Președinție.

Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat pe 14 iulie, într-o primă reacție, că primarul Ion Ceban este interzis în România, în următorii cinci ani. Liderul de la Cotroceni a precizat că interdicția este motivată printr-o evaluare de securitate națională.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: