Sandu, Grosu și Munteanu, la 17 ani de la protestele din 7 aprilie 2009: „Nu avem toate răspunsurile, iar dreptatea nu a fost făcută până la capăt”

La 17 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, președinta Maia Sandu a evocat ziua drept „un moment rușinos din istoria noastră”, când statul și-a agresat proprii cetățeni pentru simpla revendicare de a li se respecta voința exprimată prin vot. Trauma acelor evenimente „nu se va putea vindeca atâta vreme cât justiția rămâne datoare cu adevărul și dreptatea”, a avertizat șefa statului.

A fost o confruntare între solidaritatea și curajul zecilor de mii de oameni ieșiți pașnic în stradă și abuzurile care au făcut victime, au lăsat în urmă sute de tineri umiliți și au provocat răni care încă dor. Iar această traumă nu se va putea vindeca atâta vreme cât justiția rămâne datoare cu adevărul și dreptatea pe care încă le așteaptă cei care au îndrăznit, acum 17 ani, să spere la un viitor mai bun”, a scris Sandu pe Facebook.

Președinta a subliniat că prin parcursul european al Moldovei se construiește abia acum democrația cerută de manifestanții de atunci: „Prin pașii pe care am început să îi facem, în ultimii ani, spre Uniunea Europeană, noi construim abia acum democrația pe care au cerut-o manifestanții de atunci. Astfel onorăm dârzenia și sacrificiul celor care s-au ridicat și au avut de suferit”, a adăugat șefa statului.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a evocat la rândul său ziua de 7 aprilie ca pe un semnal al schimbării, avertizând că dreptatea nu a fost făcută până la capăt.

„Ceea ce știm azi este că acea caracatiță mafiotă, care capturase atunci statul, s-a folosit de moment pentru a dăinui și jefui resursele țării și aproape că a întors țara din parcursul său european. Au trebuit încă 10 ani ca acea caracatiță plămădită în sânul regimului lui Voronin să fie eliminată”, a declarat Grosu.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a caracterizat ziua drept „un simbol al libertății, curajului și demnității”, îndemnând ca lecția acelei generații să nu fie uitată: „Să nu permitem niciodată întoarcerea la frică, abuz sau autoritarism.”

Potrivit Amnesy International, în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, poliția a reținut cel puțin 600 de persoane, dintre care sute au fost arestate, maltratate și închise în secțiile de poliție. 

Asociația Promo-LEX a documentat decesul a patru tineri în condiții misterioase în urma protestelor, însă autoritățile au recunoscut oficial un singur caz — cel al lui Valeriu Boboc, pentru care polițistul Ion Perju a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Perju a părăsit sala de judecată înainte de pronunțarea hotărârii Curții de Apel Chișinău și a fugit din țară, fiind dat în urmărire internațională din 2015. În septembrie 2024, acesta a fost găsit ascuns în podul casei sale din Chișinău, în urma unor percheziții la membrii rețelei „Șor”, potrivit Ziarul de Gardă. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat reținerea, precizând că Perju va răspunde și pentru spălare de bani, evaziune fiscală și finanțarea unei organizații criminale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zn.ua

Noi tensiuni comerciale între Washington și Ottawa. Trump impune taxe de 50% pentru importuri din Canada

Statele Unite ale Americii au impus, în noaptea de 21 spre 22 august, taxe vamale de 50% pentru mai multe categorii de produse importate din Canada, în valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Potrivit AFP, măsura va afecta circa 5,5% din exporturile canadiene către piața americană. Noile tarife au intrat în vigoare după ce Washingtonul și Ottawa nu au reușit să ajungă la un nou acord comercial în cadrul unor negocieri desfășurate timp de trei zile în capitala SUA.

Canada a fost reprezentată la discuții de ministrul responsabil pentru relațiile comerciale cu Statele Unite, Dominic LeBlanc, iar partea americană de reprezentantul pentru comerț, Jamieson Greer. După încheierea negocierilor din 21 august, Greer a declarat, în cadrul unui briefing la Casa Albă, că „Canada a refuzat să finalizeze acordul comercial în condițiile convenite la începutul acestei săptămâni”.

Potrivit BBC, Washingtonul era dispus să reducă taxele pentru oțelul și aluminiul canadian de la 50% la 25%, iar pentru automobile de la 25% la 15%. În schimb, Ottawa ar fi trebuit să permită din nou comercializarea băuturilor alcoolice americane pe piața canadiană.

Reuters, citând un oficial de rang înalt din administrația președintelui Donald Trump, scrie că oferta americană ar fi oferit Canadei cele mai avantajoase condiții tarifare dintre toți marii exportatori care livrează produse pe piața SUA. Totuși, autoritățile canadiene au cerut concesii suplimentare, inclusiv reduceri mai mari ale taxelor pentru oțel, aluminiu, automobile și cherestea. Același oficial a precizat că, după intrarea în vigoare a noilor tarife, nu este prevăzută reluarea negocierilor.

Mark Carney: Modificările propuse de SUA au fost „nedrepte”

Pe 21 august, după eșecul negocierilor, dar înainte ca noile taxe să intre în vigoare, premierul canadian Mark Carney a reacționat printr-o declarație publică. El a afirmat că, în ultimele săptămâni, Canada a înregistrat „progrese importante” în cadrul discuțiilor cu Statele Unite, însă acestea nu au fost suficiente pentru a obține rezultatul dorit.

În această seară am decis să suspend negocierile comerciale cu Statele Unite și le-am cerut negociatorilor canadieni să revină la Ottawa. Modificările introduse de partea americană în ultimul moment au fost nedrepte, contrare principiilor economiei de piață și au ridicat semne de întrebare privind fiabilitatea oricărui acord”, a declarat Carney, transmite DW.

Premierul canadian estimează că noile taxe americane vor afecta produse canadiene în valoare de aproximativ 28 de miliarde de dolari. „Canada va răspunde dolar pentru dolar pentru a-și proteja lucrătorii și companiile”, a adăugat acesta.

Trump amenința cu taxe vamale încă din iulie

Donald Trump a semnat pe 20 iulie ordinele executive care prevedeau introducerea unor taxe suplimentare pentru mai multe produse canadiene. Liderul de la Casa Albă a justificat măsura prin ceea ce a numit „tratamentul discriminatoriu” aplicat de autoritățile canadiene băuturilor alcoolice, automobilelor și produselor lactate din Statele Unite.

Tarifele urmau să intre în vigoare pe 19 august, însă, cu puțin timp înainte de expirarea termenului, Trump a decis să amâne aplicarea lor cu trei zile, invocând progresele înregistrate la negocieri. Potrivit acestuia, una dintre înțelegerile preliminare dintre cele două părți viza reluarea proiectului conductei Keystone XL, destinată transportului de petrol din Canada către Statele Unite. Proiectul fusese abandonat în timpul administrației fostului președinte Joe Biden.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: