Tudor Mardei | NewsMaker

Sandu, prima reacție după ce Chicu a cerut suspendarea sa: „Deciziile să se ia la Chișinău, nu la Moscova” 

Președinta Maia Sandu a calificat drept „ipocrită” inițiativa Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) privind suspendarea sa din funcție. Șefa statului susține că autorii demersului ar fi avut în trecut acțiuni care au afectat independența și integritatea teritorială a țării și că ar acționa în „interesele Moscovei”. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui interviu publicat pe 5 august.

„Cei care semnează acolo au în istoria lor suficiente acțiuni care au subminat independența și integritatea teritorială. Tot ce am făcut noi a fost ca să consolidăm această independență și pe sectorul energetic, și pe sistemul de apărare pe care-l critică la nesfârșit – faptul că noi încercăm să consolidăm apărarea acestei țări. Deci, dacă stăm să analizăm lucrurile, o să vedeți ipocrizia acestor oameni. Dar pentru mine este clar. Federația Rusă nu a renunțat niciodată la idea să vină să controleze puterea în Republica Moldova. Federația Rusă nu s-a împăcat cu rezultatele alegerilor din ultimii ani și în continuare încearcă să distrugă tot ce avem noi aici și ce am reușit, ca să consolidăm suveranitatea așa încât deciziile să se ia la Chișinău, nu la Moscova. Și asta este doar un exemplu de acțiune din partea celor care lucrează pentru interesele Moscovei și care cred că pot să folosească aceste interese ca să ajungă ei la putere”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, la sfârșitul lunii iulie, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de deputatul Ion Chicu, a inițiat procedura de suspendare din funcție a președintei țării, Maia Sandu, pe motiv că ar fi încălcat Constituția. Formațiunea a anunțat elaborarea unui proiect de lege în acest sens, care urmează a fi supus consultărilor publice și, ulterior, înregistrat în Parlament. În reacție, Președinția a declarat că șefa statului își exercită mandatul „cu toată responsabilitatea” și că demararea procedurii de suspendare este un drept garantat de Legea fundamentală.

Potrivit Constituției, președintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de Parlament cu votul a două treimi din deputați, adică a cel puțin 67 de parlamentari. În actuala legislatură, partidul de guvernământ PAS, care a susținut candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale, deține 55 de mandate de deputat. Celelalte formațiuni parlamentare dețin împreună 46 de mandate.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТАСС

Ambasada SUA, despre sancțiunile impuse rețelei lui Șor: Nu vom permite finanțatorilor iliciți să exploateze sistemul nostru financiar

Ambasada SUA la Chișinău a venit vineri, 2 octombrie, cu o reacție după ce Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni împotriva rețelei financiare internaționale A7, creată de oligarhul moldovean fugar Ilan Șor cu sprijinul Promsvyazbank din Rusia. Misiunea diplomatică a declarat că Washingtonul va combate tentativele de eludare a mecanismelor internaționale de control financiar.

„Statele Unite nu vor permite finanțatorilor iliciți să exploateze sistemul nostru financiar. Rețeaua A7 a fost creată și finanțată de oligarhul Ilan Șor, sancționat de Statele Unite”, a transmis ambasada americană.

Amintim că SUA au impus sancțiuni împotriva rețelei A7, creată de Șor în Rusia. Departamentul Trezoreriei SUA a descris A7 drept o „rețea bancară clandestină”, cu legături în Rusia, folosită de Iran pentru a ocoli sancțiunile. Autoritățile americane au calificat, de asemenea, A7 drept „o organizație criminală transnațională majoră”.

În cadrul măsurilor adoptate, Agenția SUA pentru combaterea infracțiunilor financiare a interzis instituțiilor financiare americane să proceseze tranzacții care implică subagenți ai rețelei A7 și le-a cerut să raporteze activitățile suspecte asociate acesteia.

Potrivit autorităților americane, între ianuarie 2025 și iunie 2026, prin rețeaua A7 au fost tranzacționați peste 17 miliarde de dolari. Departamentul Trezoreriei SUA susține că rețeaua a fost folosită, printre alții, de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran și de infractori cibernetici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: