Diez

„Sătucul de iarnă”. În centrul Chișinăului va fi organizat un târg cu ocazia Crăciunului și Revelionului

În perioada 2 decembrie 2022 – 5 ianuarie 2023, la Chișinău va fi organizat un târg cu ocazia Crăciunului și Revelionului. „Sătucul de iarnă” va avea loc în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. 

Manifestarea se va desfășura între ora 10:00-23:00, iar în noaptea de Revelion – până la ora 03:00.

Echipamentul tehnic necesar pentru desfășurarea evenimentului (scenă, sistem de iluminare și sonorizare, brad, luminițe, topogan, carusel) va fi instalat din 15 noiembrie, se arată în dispoziția semnată de primarul Ion Ceban.

În cadrul evenimentului vor fi comercializate: băuturi calde și răcoritoare, produse de patiserie și cofetărie, fast-food, plăcinte, vin fiert, snackuri.

„Sătucul de Iarnă” este organizat de către SRL „Bis-Concert International”, în colaborare cu Primăria municipiului Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Universitatea de Stat din Moldova

Schimbare la USM: comunitatea academică a ales rectorul instituției. Cine este Otilia Dandara

Otilia Dandara a fost aleasă în funcția de rector al Universității de Stat din Moldova (USM). Decizia a fost luată de membrii comunității academice pe 3 martie. Anunțul a fost făcut de Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM. Menționăm că la funcția de rector au candidat trei persoane.

Potrivit Consiliului, la scrutin au participat 1 483 de alegători. Otilia Dandara a obținut 796 voturi, Florentin Paladi – 631 voturi, iar Dumitru Dodul – 39 voturi.

„Astfel, în urma scrutinului, a fost aleasă în funcția de Rector al Universității de Stat din Moldova doamna Otilia Dandara, mandat care urmează a fi confirmat în condițiile legii și ale Regulamentului privind modul de alegere a rectorului USM”, a declarat Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM.

Cine este Otilia Dandara

Începând cu anul 2021, deține funcția de prim-prorector, prorector pentru activitatea didactică și studențească la USM. Anterior, a fost șef al Catedrei Științe ale Educației la USM. Înainte de aceasta, a deținut funcția de șef adjunct al Secției Managementul Calității – Dezvoltare, ulterior devenind șef al Secției Managementul Calității – Dezvoltare curriculară și evaluare.

NM by mihaelaconovali25

Menționăm că Otilia Dandara este mama Alinei Dandara, ex-deputată PAS și actuală șefă de cabinet a ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu. Unii politicieni au sugerat că acest fapt ar putea influența rezultatele alegerilor. În reacție, Alina Dandara a scris pe Facebook că părinții săi nu sunt membri de partid. „Îmi permit să confirm că ei nu au primit careva locuri de muncă nejustificat pe parcursul activității lor profesionale. (…) În activitatea mea profesională, atât de la privat, cât și din mediul public/politic, nu am făcut uz de careva interese personale”, a adăugat Alina Dandara.

***

USM a dat startul procesului de alegere a noului rector pe 25 februarie 2026. Amintim că, pe 27 ianuarie, Igor Șarov a anunțat că nu va candida pentru al doilea mandat. Șarov a fost desemnat să conducă instituția pe 16 decembrie 2020, fiind ales de comunitatea academică a universității. Șarov a fost confirmat în funcția de rector pe 17 martie 2021.

Mandatul rectorului este de 5 ani și poate fi exercitat de aceeași persoană de cel mult două ori consecutiv. Mandatul încetează automat la vârsta de 65 de ani. Rectorul este ales de adunarea generală a cadrelor didactice, științifico-didactice și științifice titulare, inclusiv decani și șefi de departamente aleși prin concurs, precum și de reprezentanții studenților din senat și consiliile facultăților, cu votul majorității membrilor. În decembrie 2025, ministrul Educației Dan Perciun a anunțat inițierea unor modificări la Codul Educației, iar una dintre propuneri vizează acordarea unui al treilea mandat consecutiv rectorilor instituțiilor care au absorbit alte universități, ca excepție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: