Satul German va colabora cu compania Inamstro pentru lucrările de construcție la blocurile de locuit din tranșa IV

“Satul German” va fi construit mai repede. Dezvoltatorul cartierului a semnat un parteneriat cu compania Inamstro, care va realiza lucrările de construcție a blocurilor din tranșa IV. Este vorba despre 5 blocuri a câte 6 etaje fiecare.

Potrivit antreprenorului Ceslav Ciuhrii, decizia de a colabora cu Inamstro are la bază dorința de a accelera lucrările, menținând în același timp standardele ridicate de calitate. „Am ales Inamstro pentru că are un portofoliu impresionant de proiecte finalizate și este un partener de încredere. Prin această colaborare, construim mai rapid, fără a face compromisuri la calitate. Blocurile din tranșa IV vor fi realizate din aceleași materiale premium și conform aceluiași proiect care definește întreg cartierul “Satul German”. Având alături o companie cu o capacitate mare de execuție, ne asigurăm că lucrările vor fi finalizate la timp și vor fi respectate toate standardele de calitate”, a declarat antreprenorul.

Ciuhrii a dat asigurări că “Satul German” va monitoriza ca termenii să fie respectați, iar calitatea să fie la cel mai înalt nivel. „Acest parteneriat este un pas important pentru a accelera ritmul de dezvoltare și pentru a ne onora angajamentul față de toți cei care au ales sau vor alege să locuiască în “Satul German”, a mai explicat dezvoltatorul.

Menționăm că, în curând, în “Satul German” vor avea loc mai multe inaugurări oficiale. Mai multe familii care au cumpărat apartamente în  primele șase blocuri construite în prima etapă, s-au mutat și trăiesc în cartier. De asemenea, hotelul ibis Styles este funcțional și va fi inaugurat, oficial, în perioada următoare.

Mai multe informații despre cartier, tipurile de locuințe și oferte găsiți la Departamentul Vânzări – +373 22 99 11 11, +373 78 99 22 11, email – [email protected].

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP / Profimedia

Trump, Putin și Xi Jinping, la aceeași masă în Shenzhen. Ce mize are întâlnirea trilaterală

Președintele SUA, Donald Trump, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și președintele Chinei, Xi Jinping, urmează să se întâlnească joi, 19 octombrie, în marja summitului anual al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), organizat la Shenzhen. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, după ce fusese relatată anterior de mai multe instituții media.

Potrivit acesteia, principalul subiect al primei întâlniri trilaterale dintre liderii celor trei puteri va fi elaborarea unui acord amplu privind controlul armelor nucleare. Totuși, un oficial american de rang înalt a declarat pentru CNN că nu se așteaptă ca discuțiile să se încheie cu semnarea unui acord.

„Nu ne așteptăm să fie încheiat vreun acord. Aș descrie această întâlnire drept o etapă preliminară, o primă discuție între cele trei țări, cel puțin la nivel de lideri”, a precizat acesta.

Pe agenda discuțiilor ar putea figura și războiul dus de SUA împotriva Iranului, precum și situația din Peninsula Coreeană, scrie The New York Post, citând un reprezentant al administrației Trump. În schimb, un alt oficial american consideră puțin probabil ca liderii să abordeze subiectul încheierii războiului din Ucraina.

„China nu este implicată în acest proces, prin urmare nu ar fi potrivit să discutăm despre Ucraina în cadrul acestei întâlniri”, a explicat oficialul. Acesta a mai precizat că nu este prevăzută o întrevedere bilaterală între Donald Trump și Vladimir Putin.

În octombrie, The Wall Street Journal a scris că Vladimir Putin le-a propus lui Donald Trump și Xi Jinping să organizeze o întâlnire trilaterală în cadrul summitului APEC din China. Liderul rus ar dori să discute, în acest format, condițiile încheierii războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, fără participarea reprezentanților Uniunii Europene și ai Kievului.

Trump s-a declarat dispus să participe la o asemenea întâlnire, însă a precizat că ar prefera ca discuțiile să se concentreze pe dezarmarea nucleară, nu pe războiul din Ucraina, notează DW.

La începutul lunii noiembrie, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune ARD că a discutat cu liderul chinez despre posibilitatea organizării unui summit trilateral, în timpul vizitei sale oficiale în China.

Potrivit lui Steinmeier, Xi Jinping a subliniat că Beijingul nu se pregătește să participe la negocieri privind Ucraina în cadrul acestei întâlniri.

„El a precizat în mod clar că este vorba despre un conflict european și că europenii trebuie să fie neapărat prezenți la masa negocierilor”, a afirmat președintele german.

YouTube

SUA: un vas de croazieră s-a răsturnat pe fluviul Mississippi după ce a fost lovit de un petrolier. 32 de persoane au ajuns la spital (VIDEO)

În orașul New Orleans, din statul american Louisiana, un vas de croazieră ancorat pe malul fluviului Mississippi s-a răsturnat, vineri, 13 noiembrie, după ce a fost lovit de un petrolier. La bordul navei se aflau 180 de persoane, dintre care 129 de pasageri. Toate persoanele au fost salvate, relatează DW.

Petrolierul Atlantic Asphalt, cu o lungime de 160 de metri, folosit pentru transportul asfaltului și bitumului, a lovit vasul de croazieră American Heritage, care măsoară 90 de metri și se afla în ultima zi a unei croaziere de opt zile pe fluviul Mississippi. La doar câteva minute după impact, nava, care aparține companiei American Cruise Lines, a început să se încline, după care s-a răsturnat pe o parte.

Peste 30 de persoane au ajuns la spital

Majoritatea celor aflați la bord erau turiști. Printre pasageri nu se numărau copii. O parte dintre pasageri și membrii echipajului au căzut în apă și au fost scoși din fluviu de echipele de salvare.

La operațiune au participat angajați ai portului din New Orleans, polițiști, pompieri, reprezentanți ai Gărzii de Coastă a SUA și echipajele unor nave aflate în apropiere. Pentru a-i localiza pe cei aflați în apă au fost folosite inclusiv drone.

Potrivit autorităților, 32 de persoane au fost transportate la spital. Niciuna dintre acestea nu a suferit însă răni grave. Guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, sosit la New Orleans după producerea accidentului, a descris salvarea tuturor celor aflați la bord drept „un miracol pe Mississippi”.

Autoritățile investighează cauzele incidentului

Primele informații arată că petrolierul Atlantic Asphalt ar fi pierdut controlul înainte de a lovi vasul de croazieră. Deocamdată, nu se știe ce a provocat acest lucru. Garda de Coastă a SUA și Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) au început o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

Potrivit datelor platformei MarineTraffic, petrolierul naviga sub pavilionul Insulelor Marshall și a părăsit portul din New Orleans pe 13 noiembrie. Coliziunea cu vasul de croazieră, care era ancorat, s-a produs la aproximativ o oră după plecarea petrolierului din port.

Ziua tăcerii în Găgăuzia, înainte de alegeri: ce riscă cei care continuă agitația electorală

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că astăzi, 14 noiembrie, este ziua tăcerii înaintea alegerilor din Găgăuzia. În această perioadă, orice formă de agitație electorală este interzisă, iar persoanele care nu respectă prevederile legale riscă amenzi de până la 7 500 de lei.

Șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a declarat pentru Moldpres că, în ziua tăcerii, candidații nu au voie să participe la emisiuni radio sau televizate cu caracter electoral. Totodată, autoritățile publice locale și difuzorii de publicitate trebuie să înlăture materialele electorale amplasate în locurile publice. Interdicția nu se aplică însă informațiilor care au fost deja publicate pe internet.

Reprezentanta CEC a precizat că încălcarea regulilor privind agitația electorală constituie contravenție și se sancționează cu amenzi. Persoanele fizice pot fi amendate cu sume cuprinse între 2 000 și 3 000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenzile variază între 5 000 și 7 500 de lei.

De asemenea, în această perioadă, concurenților electorali le este interzis să efectueze transferuri de bani în sau din conturile speciale destinate fondurilor electorale.

Duminică, 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei, precum și pentru cele 35 de mandate în Adunarea Populară.

Campania electorală s-a încheiat vineri, 13 noiembrie.

Imagine simbol

Tentativă de omor la Criuleni: un bărbat, suspectat că a sabotat sistemul de frânare al unei mașini

Un bărbat din satul Onițcani, raionul Criuleni, este cercetat pentru tentativă de omor, după ce ar fi intervenit asupra sistemului de frânare al unui automobil. Cazul este investigat de Poliție, care a identificat suspectul în urma verificării unor imagini video.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), proprietarul automobilului a sesizat oamenii legii după ce a constatat că frânele mașinii nu mai funcționează. Acesta a declarat că își parcase automobilul în apropierea gospodăriei tatălui său, iar problema a fost observată în timpul deplasării.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au obținut imagini video în care apare un bărbat care se apropie de automobilul parcat cu un obiect ascuțit și efectuează anumite acțiuni în apropierea acestuia, după care părăsește locul.

Persoana care a sesizat poliția l-a recunoscut pe bărbatul surprins în imagini, acesta fiind un locuitor al satului Onițcani. Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit că suspectul „se află la evidența instituțiilor de profil”.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, iar oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală.

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: