RLive

Scandalul Gutnic-Ceban: tatăl ex-viceprimarei capitalei a părăsit fracțiunea MAN Durlești

Consilierul local Andrei Paladi a părăsit miercuri, 10 iunie, fracțiunea Mișcării Alternative Naționale – formațiune condusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban – din cadrul Consiliului Local Durlești. Acesta nu își va depune însă mandatul și va rămâne consilier independent. Anunțul a fost făcut de fiica funcționarului, ex-viceprimara capitalei, Irina Gutnic, care se află în conflict cu Ceban, după ce a fost demisă.

„Privesc cu mândrie gestul tatălui meu, Andrei Paladi, care a decis să părăsească fracțiunea MAN din Consiliul Local Durlești, și să rămână consilier independent. Pentru mine, această decizie nu este doar un act politic. Este încă o dovadă a caracterului pe care l-a demonstrat întreaga viață. Ca consilier, el a ales întotdeauna să fie de partea valorilor, a corectitudinii și a oamenilor, nu a intereselor ascunse și a proiectelor construite pe compromisuri. Tata m-a învățat că funcțiile sunt trecătoare, dar demnitatea rămâne. (…) Într-o perioadă în care mulți aleg confortul politic, el a ales să rămână fidel convingerilor sale și interesului cetățenilor din Durlești”, a scris Irina Gutnic pe Facebook.

Plecarea lui Andrei Paladi din fracțiunea MAN vine pe fondul scandalului dintre Ion Ceban și Irina Gutnic, care a izbucnit după ce edilul capitalei a revocat-o din funcția de viceprimar.

Irina Gutnic a calificat demiterea sa drept ilegală, precizând că intenționează să conteste decizia în instanță. Pe 19 mai, aceasta a susținut o conferință de presă în care a dezvăluit cum Ceban ar fi impus-o să semneze contracte fictive, a scos angajații Primăriei Chișinău să facă campanie electorală în timpul orelor de muncă și cum ea, alături de alți colegi, primea adaosuri la salarii pentru ore nedeclarate. În reacție, primăria a catalogat acuzațiile drept „falsuri”.

Totodată, Ceban susține că dezvăluirile lui Gutnic ar fi orchestrate din exterior, cu scopul de a-l destitui din funcție.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: