cna.md

Schemă de trafic de influență în domeniul transportului la Bălți. CNA a reținut 10 persoane și a confiscat 120 000 euro

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Bălți desfășoară astăzi, 25 martie, percheziții în nordul și centrul Republicii Moldova în cadrul a 20 de cauze penale inițiate pe fapte de trafic și cumpărare de influență. Acțiunile vizează documentarea unei scheme de colectare a banilor de la transportatorii care operează curse naționale și internaționale, sub pretextul transmiterii acestora unor persoane publice, în schimbul acordării protecției. Zece persoane au fost reținute.

Potrivit unui comunicat publicat de CNA, proprietarul unei rețele de transport, invocând influența asupra unor funcționari publici, ar fi pretins și primit sume de bani de la diverși transportatori. În schimb, acesta ar fi promis determinarea funcționarilor să nu-și exercite corespunzător atribuțiile de serviciu, manifestate prin documentarea superficială a încălcărilor depistate și prin necrearea impedimentelor în activitatea de transportare a mărfurilor, coletelor și pasagerilor.

Până acum, 10 persoane au fost reținute și escortate la sediul CNA pentru audieri, urmând a le fi atribuit statutul procesual de bănuit.

În prezent, sunt în desfășurare 23 de percheziții la domiciliile, în automobilele și în oficiile persoanelor vizate. Până la această oră, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mijloace bănești în diferite valute, în sumă totală ce depășește echivalentul a 120 000 de euro”, a precizat Centrul Național Anticorupție.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: