Școala Internațională Heritage se extinde

Heritage a lansat noua aripă a școlii, unde elevii treptei liceale își vor continua studiile la standarde globale. Cei peste 80 de liceeni vor susține la absolvire examenele «A Level» și vor obține calificările/diplomele Cambridge recunoscute la nivel global, oferindu-le acces la peste 1400 de universități din 195 de țări. Treapta liceală, care include curriculumul «Cambridge International AS & A Level» a fost introdusă în anul 2020, iar până acum, liceenii învățau în clădirea de bază a școlii.

Noua aripă a școlii a fost concepută și construită din dorința fondatorilor Natalia Cecetova și Sinan Bora de a delimita cât mai bine spațiile dintre clasele mici și cele mari, astfel încât fiecare elev să poată învăța într-un mediu potrivit vârstei sale, clasele fiind dotate corespunzător și cu un design personalizat în funcție de materia studiată.

Natalia Cecetova, cofondatoarea Școlii Internaționale Heritage: «Heritage nu este doar o școală, este un centru educațional și simbolul angajamentului nostru față de educație și progres. Oferind educația de clasă mondială Cambridge, extindem orizonturile și deschidem ușile spre un viitor plin de oportunități pentru tineri. Liceul este un simbol al dedicării noastre pentru un viitor mai luminos pentru Moldova. Sperăm că elevii noștri vor deveni factorii de schimbare, inovatorii și liderii de care țara noastră are nevoie.»

Rob Ford, directorul general al Școlii Internaționale Heritage: «Aș dori să le mulțumesc fondatorilor și tuturor celor implicați, care cred în noi și se asigură că vom colabora pentru ca această școală să aducă ceva bun în educarea tinerilor nu doar în Moldova, ci și în întreaga lume. Ambiția noastră este să fim una dintre cele mai bune școli din Europa, iar cu acest Liceu, suntem pe cale de a obține și acest lucru.»

Noua aripă a școlii se întinde pe o suprafață de 1500 m², având o capacitate de aproximativ 150 de elevi. Clasele au fost proiectate și echipate în mod diferit, tocmai pentru a se plia pe nevoile elevilor din treapta liceală, iar aceștia vor beneficia și de zone dedicate studierii individuale/în grup. Sălile sunt dotate cu mobilier modern, panouri interactive, vestiare personale, calculatoare, wi-fi și multe alte facilități.

Radu, elev «A Level», Liceul Heritage: «A Level înseamnă nivel avansat și este un sistem minunat care îți permite să îți alegi propriul parcurs. Este instrumentul perfect pentru a studia ceea ce vrei să înveți, nu ceva ce nu îți place cu adevărat. Te ajută să evoluezi spre ceva mai bun. Acesta este unul dintre cele mai mari beneficii — îți permite să te regăsești mai mult și să creezi ceva ce-ți place cu adevărat. Extinderea Heritage este un progres foarte mare în istoria școlii și este impresionant.»

Bogdana, elevă «AS Level», Liceul Heritage: «Îmi plac foarte mult oportunitățile nesfârșite pe care le oferă Heritage și că te poți implica în atât de multe activități și proiecte extracurriculare care îți permit să interacționezi cu oameni din întreaga lume. Noua aripă a școlii ne oferă un spațiu mai privat. Cred că sistemul A Level îi ajută pe elevi să beneficieze de o educație flexibilă, alegând 4 materii care le plac, iar acest lucru face întregul proces de învățare mult mai plăcut și cu șanse mai mari de a obține rezultatele pe care și le doresc.»

Fiind fondată în 2017, Școala Internațională Heritage și-a propus încă de la bun început să fie un hub educațional nou și unic în Moldova, să aducă standardele globale acasă. La scurt timp de la deschiderea sa, a devenit prima și singura Școală Cambridge din țara noastră, oferind un parcurs academic internațional cu adevărat valoros.

Pe parcursul celor 6 ani de activitate, Heritage a obținut numeroase premii și distincții internaționale, cum ar fi «British Council’s International School Award», «eTwinning School Label 2023-2024», «Climate Action School», «Global School Alliance Silver Award», «LEGO Build the Change Showcase School». Mai mult decât atât, școala este și membră a comunității internaționale: «Global School Alliance», «COBIS», «ECIS», demonstrând un progres impresionant datorită eforturilor comune ale echipei sale formată din oameni profesioniști și implicați, dar și ale elevilor care obțin rezultate absolut remarcabile.

Vedeți cum arată școala extinsă urmărind acest video:

Pentru mai multe informații despre Școala Internațională Heritage accesați www.heritage.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Vot final: Parlamentul a adoptat politica fiscală pentru 2027. Ce taxe se modifică

Parlamentul a adoptat în lectura a doua, pe 22 octombrie, politica fiscală și vamală pentru anul 2027. Documentul prevede majorarea TVA pentru sectorul HoReCa de la 8% la 12%, creșterea impozitului pe dividende de la 6% la 8% și introducerea TVA pentru coletele comandate din străinătate, cu o valoare de până la 150 de euro. Potrivit Ministerului Finanțelor, măsurile ar urma să aducă venituri suplimentare de aproximativ 5,1 miliarde de lei la bugetul public.

Una dintre modificări vizează consumul casnic de energie. Începând cu 1 aprilie 2027, primii 150 kWh de electricitate consumați lunar la fiecare loc de consum vor fi scutiți de TVA, iar pentru consumul care depășește acest plafon se va aplica cota standard de 20%. În cazul gazelor naturale, TVA de 8% va fi aplicat pentru primii 150 de metri cubi consumați lunar de gospodării, iar volumul suplimentar va fi impozitat cu cota standard.

Politica fiscală prevede și majorarea unor scutiri de impozit pe venit pentru persoanele fizice. Scutirea personală va crește de la 29 700 la 40 020 de lei anual, iar pentru anumite categorii de cetățeni, inclusiv persoanele cu dizabilități din copilărie, va ajunge la 46 680 de lei. Scutirea anuală pentru fiecare persoană întreținută va crește de la 9 900 la 11 040 de lei.

În același timp, agricultorii vor continua să achite TVA de 8% pentru cereale până la sfârșitul anului 2027, după ce Guvernul a renunțat la majorarea cotei la 12%. TVA de 8% va fi menținut și pentru produsele alimentare de bază, precum pâinea, laptele, ouăle, fructele și legumele proaspete.

Ce taxe vor crește

Din 2027, TVA pentru restaurante, hoteluri și servicii de catering va crește de la 8% la 12%. Aceeași cotă va fi aplicată producției din zootehnie, fitotehnie și horticultură, precum și gutuilor și coacăzelor.

Impozitul pe venit pentru activitățile financiare și de asigurări va crește la 18%, față de cota de 12% aplicată anterior. Totodată, acciza la produsele din tutun va crește cu 20%, iar la motorină – tot cu 20%. Pentru majoritatea celorlalte categorii de mărfuri accizabile, majorarea va fi de 10%.

Vor fi introduse și accize pentru lichidele fără nicotină, băuturile energizante, unele băuturi nealcoolice cu zahăr sau îndulcitori și articolele pirotehnice.

O altă măsură prevede că, de la 1 noiembrie 2026, coletele comandate din străinătate, cu o valoare de până la 150 de euro, vor fi supuse TVA de 20% și unei taxe fixe de 12 lei pentru fiecare colet. Până acum, acestea beneficiau de scutire.

De asemenea, proprietățile imobiliare cu destinație locativă a căror valoare depășește patru milioane de lei vor fi impozitate cu o cotă de 0,8%.

Amendamentele opoziției, respinse

Înaintea votului final, deputații din opoziție au înaintat aproximativ 70 de amendamente, însă propunerile lor nu au fost susținute de majoritatea parlamentară, transmite Moldova 1.

Socialistul Petru Burduja a propus un impozit special de 25% pentru băncile comerciale și companiile care furnizează energie electrică și gaze naturale. Acesta a argumentat că veniturile suplimentare ar putea fi folosite pentru a reduce povara asupra consumatorilor.

Deputata Liliana Iaconi, din fracțiunea Blocului „Alternativa”, a cerut majorarea scutirilor fiscale pentru familii și creșterea plafonului de electricitate scutit de TVA de la 150 la 200 kWh pentru gospodăriile care folosesc exclusiv energia electrică pentru gătit. Potrivit acesteia, măsura ar fi vizat aproximativ 47 000 de familii. Propunerile sale au fost respinse.

Deputatul Ion Chicu a propus majorarea impozitului pe venit pentru bănci la 24%, în loc de 18%, precum și limitarea creșterii anuale a accizei la motorină la 10%, față de 20% prevăzut în proiect. Nici aceste amendamente nu au fost acceptate.

Potrivit Ministerului Finanțelor, din cele 5,1 miliarde de lei estimate ca venituri suplimentare la buget, aproximativ 820 de milioane de lei ar urma să provină din impozitul pe venit și taxa de viciu, 1,6 miliarde de lei din TVA și 2,7 miliarde de lei din accize.

Majoritatea prevederilor politicii fiscale și vamale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, în timp ce măsurile privind TVA pentru consumul casnic de electricitate și gaze naturale se vor aplica de la 1 aprilie 2027.

esp.md

Serviciile funerare din Bălți s-ar putea scumpi de câteva ori. Primarul și un consilier municipal se acuză reciproc

Tarifele pentru serviciile funerare din Bălți ar putea crește de câteva ori, după ce întreprinderea municipală „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” (DRCD) a propus majorarea acestora. Primarul Alexandr Petkov se opune scumpirilor și susține că inițiativa ar fi fost susținută de unii consilieri municipali. Între timp, consilierul municipal socialist Serghei Gramma îl acuză pe edil de manipulare și spune că aleșii locali au votat doar pentru organizarea consultărilor publice, nu pentru aprobarea noilor tarife.

Pe 21 octombrie, Alexandr Petkov a scris pe Facebook că majorarea tarifelor pentru serviciile funerare este „inacceptabilă”. Potrivit primarului, inițiativa nu a fost coordonată cu Primăria și ar fi fost susținută de Consiliul administrativ al întreprinderii și de unii consilieri municipali.

Edilul a anunțat că va cere retragerea subiectului de pe ordinea de examinare.

„Înțeleg foarte bine că domeniul serviciilor funerare din orașul nostru are nevoie de schimbări serioase. Dar unde sunt propunerile pentru îmbunătățirea calității acestora? Unde este un plan concret de acțiuni și calcule argumentate? Ce vor primi, mai exact, locuitorii din Bălți în schimbul majorării de câteva ori a tarifelor?”, a declarat Petkov.

Directorul DRCD, Serghei Rubțov, a refuzat să comenteze pentru NewMaker afirmațiile primarului.

Între timp, consilierul municipal Serghei Gramma, reprezentant al Partidului Socialiștilor (PSRM), a respins acuzațiile primarului. Potrivit acestuia, consilierii nu au examinat și nu au susținut noile tarife, ci au votat doar pentru organizarea consultărilor publice.

„Este posibil ca tarifele propuse să fie reale, dar aceste cifre există doar la Consiliul administrativ al întreprinderii și la domnul primar”, a declarat Gramma pentru NewsMaker .

Consilierul a mai afirmat că propunerile privind noile tarife nu au fost prezentate oficial aleșilor locali. El a calificat declarațiile lui Petkov drept „manipulare și publicitate electorală” și a amintit că întreprinderea municipală se află în subordinea primăriei.

Cu cât ar putea crește tarifele

Potrivit tabelului publicat de Petkov, rezervarea unui loc la cimitirul Molodovo ar putea costa 1 600 de lei, față de 530 de lei în tarifele din 2013. La cimitirele vechi și noi de pe strada Gagarin, prețul ar putea crește de la 530 la 1 920 de lei.

Înregistrarea unei comenzi pentru servicii funerare ar putea ajunge de la 28 la 200 de lei, iar pregătirea manuală a locului de înhumare — de la 1 722 la 3 700 de lei.

Și serviciile de transport funerar ar putea deveni mai scumpe. În zilele lucrătoare, tariful propus pentru utilizarea dricului ar putea ajunge la aproximativ 350 de lei pe oră, iar în zilele de odihnă și de sărbătoare — la 550 de lei pe oră.

Pe site-ul întreprinderii DRCD este publicată o listă de tarife aprobată în 2020. Conform acesteia, înregistrarea unei înhumări costă 136 de lei, iar pregătirea manuală a locului de înhumare — 1 722 de lei. Utilizarea dricului costă între 148 și 205 lei pe oră, în funcție de sezon și de ziua săptămânii.

drcd.md
Screenshot

„Partidul Nostru” solicită scuze publice lui Grosu, după ce a fost acuzat că negociază „lucruri murdare” în schimbul votului

„Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, îi cere președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să-și retragă acuzațiile potrivit cărora formațiunea ar fi încercat să negocieze „lucruri murdare” în schimbul voturilor pentru numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare a procurorilor. Formațiunea califică declarațiile drept falsuri și solicită scuze publice.

„Poziția în cazul Herman von Hebel a fost publică, transparentă și argumentată încă de la început. (…) „Partidul Nostru” îl întreabă pe Igor Grosu ce negocieri ascunse au existat într-o poziție anunțată public, de la tribuna Parlamentului, în fața camerelor de filmat”, precizează formațiunea politică.

Partidul condus de Usatîi îl acuză pe liderul PAS și speakerul Igor Grosu că ar încerca să discrediteze o fracțiune parlamentară „prin acuzații neprobată” – acțiuni pe care le condamnă.

„Partidul Nostru consideră că Igor Grosu trebuie să explice de ce majoritatea PAS a refuzat votarea separată a candidaților și a ales să schimbe legea imediat după eșecul primului vot.
În locul acestor explicații, președintele Parlamentului a ales să lanseze acuzații la adresa Partidului Nostru, fără să prezinte public dovezi pentru presupusele negocieri. (…) Îi cerem președintelui Parlamentului să își asume responsabilitatea pentru propriile declarații”,
se mai arată în comunicat.

Reacția vine după declarațiile făcute de Igor Grosu pe 22 octombrie, înaintea ședinței Parlamentului. Șeful Legislativului a declarat atunci că „unica pretenție a opoziției unite în Parlamentul Republicii Moldova, în special la expertul olandez, era la capitolul «cum bea el ceai»”. Acesta a acuzat apoi „Partidul Nostru” că ar fi condiționat votul, fără să precizeze ce ar fi solicitat formațiunea.

Reamintim, la primul vot, pe 26 februarie, cele două candidaturi au acumulat 53 de voturi, sub pragul de 61 prevăzut atunci de lege. Pe 5 martie, Parlamentul a modificat procedura și a permis, astfel, numirea cu 51 de voturi la o nouă examinare. Pe 6 martie cei doi experți au fost desemnați cu 53 de voturi.

Pe 15 octombrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative, din cauza încălcării procedurii de adoptare. Hotărârea nu anulează automat numirile făcute anterior.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Compania A7, controlată de Șor, a introdus peste $14 mlrd în sistemul financiar global, în mai puțin de un an. Investigație

Compania A7, creată de fugarul Ilan Șor cu sprijinul băncii ruse Promsviazbank, a procesat cel puțin 283 de tone de ruble în numerar, în valoare de peste 14 miliarde de dolari, în perioada noiembrie 2024 – iulie 2025. O mare parte din bani a provenit de pe piețele angro din Moscova și a fost transferată către companii din China prin intermediul unor firme înregistrate în străinătate, arată o investigație a Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ).

Potrivit investigației, una dintre principalele surse de numerar pentru A7 a fost piața Sadovod din sud-estul Moscovei, unde cel puțin opt echipe de intermediari colectau banii de la comercianți. Numerarul era pus în pungi numerotate și transportat la un centru de procesare al companiei, unde era numărat și înregistrat.

Ulterior, banii ajungeau la Promsviazbank (PSB), o bancă de stat rusă specializată în deservirea sectorului apărării și coproprietară a A7. Banca credita conturile companiei, iar aceasta dispunea efectuarea plăților către beneficiari din străinătate prin intermediul unor firme-paravan înregistrate în afara Rusiei.

Documentele interne analizate de jurnaliști arată că proveniența rusească a banilor în numerar nu era vizibilă în transferurile bancare internaționale și în documentele aferente. O parte dintre plăți tranzitau Kârgâzstanul și ajungeau la exportatori chinezi, inclusiv prin conturi deschise la unele dintre cele mai mari bănci din China.

Volumul tranzacțiilor a crescut rapid. Potrivit documentelor consultate de ICIJ, în noiembrie și decembrie 2024, A7 a încasat aproximativ 126 de miliarde de ruble, echivalentul a 1,2 miliarde de dolari, în doar șase săptămâni. În iunie 2025, suma încasată într-o singură lună a ajuns la 250 de miliarde de ruble, echivalentul a 3,1 miliarde de dolari. La apogeu, compania procesa cel puțin 58 de tone de numerar lunar.

Experții citați de ICIJ au avertizat că acest sistem poate facilita ocolirea sancțiunilor occidentale și spălarea banilor, întrucât băncile din afara Rusiei nu pot identifica întotdeauna proveniența fondurilor. George Voloshin, expert în combaterea infracțiunilor financiare, a declarat că utilizarea unor volume atât de mari de numerar ar putea permite legitimarea unor venituri provenite din activități ilegale.

A7 a fost sancționată de Trezoreria SUA la 1 octombrie, fiind calificată drept o organizație criminală transnațională importantă. Autoritățile americane au acuzat compania că folosește metode de spălare a banilor pentru a transfera sume mari cu încălcarea sancțiunilor și a altor legi.

Compania a respins acuzațiile și a afirmat public că dispune de un sistem de verificare a clienților și de prevenire a riscurilor. A7 nu a răspuns însă solicitării de comentarii transmise de ICIJ.

Piața Sadovod nu este acuzată de implicare în activități ilegale.

CONT.WS

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin băncile licențiate din Moldova. În caz contrar, riscă suspendarea

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat de Parlament, pe 22 octombrie, în lectura a doua.

Inițiativa legislativă aparține deputatei PAS, Marina Morozova. Potrivit acesteia, proiectul are drept scop prevenirea situațiilor în care agenții economici evită utilizarea sistemului financiar din Republica Moldova pentru procesarea tranzacțiilor de prestare a serviciilor de taxi. În lipsa procesării plăților prin instituții financiare licențiate, autoritățile întâmpină dificultăți în monitorizarea fluxurilor financiare, evaluarea riscurilor de evaziune fiscală și determinarea TVA-ului datorat pentru serviciile de intermediere prestate de platformele respective, a mai declarat autoarea.

Potrivit Legislativului, Codul transporturilor rutiere va prevedea expres că platformele electronice de management vor putea fi puse la dispoziție pentru utilizare pe teritoriul Republicii Moldova doar de către persoane juridice cu statut de rezident fiscal al țării. Totodată, toate tranzacțiile aferente vor trebui procesate exclusiv prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. În cazul nerespectării acestor prevederi, activitatea platformelor neconforme va fi suspendată.

O altă prevedere a proiectului vizează operatorii de transport rutier care prestează servicii de taxi. Aceștia vor fi obligați să permită conectarea la platformele electronice doar a unităților de transport incluse în Registrul operatorilor de transport rutier.

Conform Parlamentului, modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Guvernul, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestora, va elabora procedura de suspendare și reluare a activității platformelor electronice de management pe teritoriul Republicii Moldova, a precizat sursa citată.

Menționăm că proiectul fusese votat în prima lectură în iunie 2026. În nota de fundamentare a proiectului se menționa că, actualmente, pe teritoriul Republicii Moldova activează mai multe sisteme electronice de management prin intermediul cărora sunt oferite servicii de plasare/recepționarea comenzilor și/sau a plăților pentru prestarea serviciilor de transport rutier în regim de taxi, atât locale, cât și internaționale. Totodată se precizează că, deși anterior au fost realizate modificări ale cadrului normativ primar care să promoveze înregistrarea în Republica Moldova a agenților economici deținători ai drepturilor de autor a sistemelor electronice de management, se constată că unii agenți economici continuă să evite sistemul financiar moldovenesc în realizarea tranzacțiilor de prestare a serviciilor.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: