NewsMaker

„Scopul este acapararea controlului asupra sistemului judecătoresc”. Modificările la legea cu privire la CSM a încins spiritele în parlament

Dezbaterile de astăzi, 20 decembrie, cu privire la modificările aduse legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au aprins spiritele printre deputați. Deputații blocului ACUM au părăsit sala de ședințe, în semn de protest, după ce mai multe amendamente propuse nu au fost luate în considerare. Deputații PPDA, Alexandru Slusari și Dinu Plîngău, au explicat, ulterior, în cadrul unui briefing de presă că s-ar încerca punerea sub control politic a justiției, din partea președintelui Igor Dodon. 

„PSRM și PDM execută docil voința lui Dodon, lucru la care noi nu am vrut să participăm. Ieri reprezentanții fracțiunilor, inclusiv și PPDA, au avut o întrevedere cu dl Buquicchio (președintele Comisiei de la Veneția, NM) și noi din prima sursă am înțeles care este poziția Comisiei de la Veneția, care a fost trasă pe sfoară și a rămas nedumerită față de ceea ce se întâmplă”, a declarat Alexandru Slusari.

La rândul său, deputatul Patformei DA, Dinu Plîngău, a precizat că s-a întâlnit în ajun cu președintele Comisiei de la Veneția și a aflat de la acesta că modificările au fost discutate de către premierul Ion Chicu, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi și Gianni Buquicchio, luni. Oficialii moldoveni ar fi cerut avizul instituției în luna ianuarie și nu martie, cum era prevăzut inițial. Mai mult, potrivit deputatului PPDA, legea fost votată fără a se mai aștepta avizul Comisiei de la Veneția.

„Lucrurile sunt destul de îngrijorătoare pe domeniul justiției. Această „fițuică”, așa numitul „proiect de lege cu privire la modificarea legii CSM-ului. Nu există niciun concept, nemaivorbind de o dorință reală, de reformare a domeniul justiției. Scopul principal este acapararea controlului asupra sistemului judecătoresc, iată de ce această grabă”.

Mai mult, deputații Platformei DA susțin că în momentul votării proiectului de lege, în sala de ședințe nu se aflau majoritatea deputaților.

„Graba vine de la Igor Dodon, care vrea să acapareze CSM-ul înainte de sărbătorile de iarnă, iar după sărbători să facă evaluarea judecătorilor, astfel încât politicul să decidă cine dintre judecători să rămână, cine să fie promovați și cine să plece din sistem. Trebuie să ridicăm stenograma parlamentului și înregistrările video pentru că nu suntem siguri că pentru acest proiect de lege au votat 51 de deputați”, a mai spus Plîngău.

Acesta a precizat că dacă se va demonstra că în sala de ședințe a parlamentului nu se aflau 51 de deputați, va fi sesizată Curtea Constituțională.

Alexandru Slusari a menționat că partenerii externi vor fi sesizați cu privire la ceea ce se întâmplă.

„Este o tentativă de a pune în CSM oameni numiți pe criterii politice”, a conchis Slusari.

Parlamentarul a atras atenția că o parte din deputații democrați „își dau bine seama” ce se întâmplă și au părăsit sala înainte de procedura de vot.

Amintim că astăzi, deputații au votat în lectura a doua proiectul de lege privind modificările la legea cu privire la CSM.

Conform proiectului, numărul membrilor CSM ar urma să crească de la 12 la 15. Cinci membri ai Consiliului din rândul profesorilor de drept titulari vor fi numiți de parlament. Alți șapte membri din rândul judecătorilor, inclusiv șapte membri supleanți, vor fi aleși în Consiliul Superior al Magistraturii prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor. Și anume, patru din judecătorii, doi din curțile de apel și unul din Curtea Supremă de Justiție.

În continuare, CSM rămâne organul care anunță data desfășurării Adunării Generale a Judecătorilor la care urmează a fi aleși membrii acestuia cu cel puțin 60 de zile înainte, dar nu mai târziu de 30 de zile de la expirarea mandatului de membru al CSM.

Precizăm că astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Comsiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, s-a arătat nedumerit de faptul că Ministerul Justiției a solicitat opinia Comisiei de a Veneția privind amendarea legii Consiliului Superior al Magistraturii, în contextul în care acest proiect de lege a fost votat de către parlament.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: