Newsmaker

Ședința CSM a fost amânată din lipsă de cvorum. Urma să fie examinată demisia lui Muruianu

Ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care urma să se desfășoare în dimineața de 6 iulie, a fost contramandată pentru o altă dată. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, nu s-a reușit asigurarea cvorumului necesar.

În prezent, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are șase membri judecători, un membru din rândul profesorilor de drept titulari și procurorul general, menționează bizlaw.md. Normele legale spun că pentru ca reuniunile CSM să fie deliberative, la ele trebuie să fie prezenți cel puțin 2/3 din totalul de 12 membri.

La începutul lunii iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative prin care numărul de membri ai Plenului CSM a fost majorat din contul majorării numărul de membri din rândul profesorilor de drept titulari, numiți de Parlament. Prin urmare, au fost anulate mandatele deținute de patru membri: Elena Belei, Carolina Ciugureanu-Mihailuță, Valentina Coptileț și Ion Crețu.

În ordinea de zi a ședinței CSM contramandate fuseseră incluse 25 de subiecte, printre care și examinarea cererii de demisie a fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

protv.md

Parcarea de captură de la Telecentru va avea două scări și un lift? Ce spune pretorul

Proiectul parcării de captură de sub podul de la Telecentru prevede și montarea a două scări. Acestea, care vor avea ca scop să ofere acces către strada Miorița, vor fi instalate sub pod. Totodată, se examinează posibilitatea instalării unui lift pentru persoanele cu nevoi speciale. Despre acest lucru a anunțat pretorul sectorului Centru al capitalei, Vadim Hîncu.

Într-o intervenție video pe rețelele de socializare, Hîncu a spus că parcarea, care are o capacitate de peste 250 de locuri, încă nu este finalizată.

„Încă mai sunt lucrări care trebuiesc să fie efectuate. Una din ele este instalarea camerelor video pentru securitatea celor care vor parca aici mașinile, accesul transportului public, care va putea lua de aici oamenii care parchează mașinile. Nu în ultimul rând, accesul către strada Miorița, care va fi efectuat prin două scări, care vor fi instalate chiar la intersecție, sub podul de la Miorița. Se proiectează și un lift pentru persoanele cu dizabilități, care anume va face legătura cu strada Miorița. La momentul dat, se analizează dacă peretele de sprijin va fi sigur pentru instalarea acestui lift”, a comunicat Hîncu.

Amintim că, la începutul luni august, primarul capitalei, Ion Ceban, anunța că se lucrează la mai multe parcări de captură, inclusiv cea de pe șoseaua Hîncești, de sub podul din cartierul Telecentru.

Proiectul a stârnit mai multe critici pe rețelele de socializare. A reacționat și fostul viceprimar al municipiului Chișinău, Victor Chironda, care a declarat că parcările de captură sunt destinate transferului din autoturisme în transportul public. Potrivit lui Chironda, stația de transport public trebuie să fie aproape de parcare, iar accesul la aceasta să fie facil, fără scări, traversări sau alte mijloace de transport. „Așteptăm să vedem cum în fiecare dimineață oamenii lasă mașinile sub pod și merg pe jos un kilometru, pe la str. Sprâncenoaia ca să iasă de sub pod (la intrarea dinspre Ialoveni, la str. Sihastrului nu este trecere pietonală), așteaptă circa 3 minute la semafor (cu una dintre cele mai lungi faze din oraș) ca să ajungă la stația de la str. Miorița (cea mai apropiată spre Centru)”, menționa Chironda.

Proiectul a fost criticat și de vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov. Acesta a spus că, în condițiile actuale, accesul la transportul public durează peste opt minute. Totodată, Ivanov a menționat că nu există nicio trecere de pietoni care să asigure accesul către stația de transport public.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: