Andrei Mardari / NewsMaker

Șeful Comisiei Naționale a Pieței Financiare, cu salariu lunar de peste 100 mii lei: „Este la limita minimă”

Fostul ministru al Finanțelor, Dumitru Budianschi, a declarat că, în calitate de președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), ridică un salariu lunar de aproximativ 112 mii de lei. Acesta a precizat că suma reprezintă „limita minimă” permisă de lege. Declarația a fost făcută în timpul dezbaterilor din Parlament pe marginea strategiei naționale de dezvoltare a pieței de capital pentru următorii cinci ani.

În plen, deputata BCS Diana Caraman a criticat faptul că actuala conducere a CNPF ar continua strategia care ar fi dus la demiterea echipei precedente. Ea a declarat că, deși atribuțiile instituției au fost reduse, salariile conducerii au crescut — de la 90 de mii la 112 mii de lei lunar.

„Salariul meu este cu adevărat aproximativ 112 mii de lei. Este la limita minimă legală care este astăzi în lege”, a confirmat Budianschi.

Șeful CNPF a declarat că nu cunoaște motivele pentru care a fost demisă fosta conducere, dar a dat asigurări că, de la preluarea mandatului, s-a concentrat pe rezolvarea „tuturor problemelor” din domeniu, „astfel încât servicii financiare să nu mai fie în situație în care au fost înainte – într-o situație foarte vulnerabilă, în care aveau perioade, să spunem așa, din cauza lipsii acestui cadru, destul de dificile și în familie, și în viața profesională”.

„Eu vă asigur că Comisia face tot posibilul ca mandatul care este acordat Comisiei să fie realizat cu succes în interesul participanților la piața de capital și consumatorilor de servicii financiare”, a adăugat el.

În reacție la nemulțumirile exprimate de BCS, deputatul PAS Dorian Istratii a declarat că „eficiența CNPF a crescut considerabil”. Parlamentarul a adăugat că domeniul social și creșterea veniturilor populației este o prioritatea a actualei guvernări.

„După cum ați văzut, pe partea socială suntem cei mai bravi: am majorat pensiile, am dat alocații, ajutoare în toate domeniile, așa încât să creștem veniturile populației”, a conchis Istratii.

Amintim că ex-ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a fost numit de Parlament în funcția de președinte al Consiliului de administrație al CNPF în martie 2023. Funcția a devenit vacantă după depunerea cererii de demisie a Corneliei Cozlovschi „din motive personale”.

Conform declarației de avere, în 2024 Budianschi a ridicat un salariu de circa 1,4 milioane de lei, adică peste 112 mii lei lunar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

„Datele alegătorilor sunt în siguranță”. Asigurările CEC după atacul cibernetic

Sistemele informaționale electorale nu au fost afectate de recentul incident de securitate cibernetică semnalat în ultimele zile, iar datele alegătorilor sunt în siguranță. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) miercuri, 29 octombrie, într-un comunicat.

„Sistemele informaționale electorale nu au fost afectate, iar datele alegătorilor sunt în siguranță. Integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea datelor cu caracter personal ale alegătorilor nu au fost compromise, fiind asigurată continuitatea activităților de administrare a proceselor electorale, inclusiv funcționarea Registrului de Stat al Alegătorilor”, a transmis CEC.

Amintim că, pe 28 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate.

Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, a declarat că datele extrase de hackeri nu pot fi folosite direct în scopuri infracționale. În schimb, escrocii pot contacta cetățenii, prezentându-se drept reprezentanți ai băncii, ai vămii sau ai altor organe, adresându-li-se pe nume și prenume și oferindu-le alte detalii din cele sustrase, pentru a solicita date suplimentare, care „sunt deja periculoase”.

Între timp, la ședința Guvernului din 29 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, va pleca din funcție. Oficialul a precizat că interimatul va fi asigurat de Artiom Cociu și a subliniat că, în această perioadă, AGE trebuie să pună accent mai mare pe securitatea serviciilor digitale.

La aceeași reuniune a Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan a mai spus că Republica Moldova este ținta unor atacuri cibernetice de amploare. Potrivit lui, autoritățile au indicii despre „o campanie mai largă, cu implicarea unor actori statali străini”, iar serviciile competente investighează inclusiv implicarea acestora în incidentul recent.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: