Dumitru Budianschi

Ex-ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a fost numit, pe 31 martie, prin hotărâre de Parlament, în funcția de președinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Funcția a devenit vacantă după depunerea cererii de demisie a Corneliei Cozlovschi, din motive personale. Dumitru Budianschi a absolvit Universitatea de

În bugetul de stat pentru anul viitor 5,5 miliarde de lei sunt granturi oferite cu generozitate de partenerii externi ai Republicii Moldova. O spune ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. Potrivit oficialului, guvernarea de la Chișinău se bucură de sprijinul partenerilor străini, iar acest credit de încredere trebuie valorificat la maximum, astfel

Ministrul Finanțelor a spus că bugetarii vor avea parte, începând cu ianuarie 2023, de o majorare a salariilor în valoare de 1300 de lei. Potrivit șefului de la Finanțe, majorarea cu suma fixă de 1300 de lei îi avantajează, în special, pe salariații cu lefuri foarte mici. De asemenea, Budianschi

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi. Proiectul a fost prezentat în plenul Parlamentului de către deputatul socialist Petru Burduja. „Programul de guvernare, intitulat „Moldova vremurilor bune”, conținea promisiuni mirobolante de transformare și eficientizare a sectorului finanțelor publice, dând asigurări la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x