bizlaw.md

Șeful Direcției generale urmărire penală a CNA Ghenadie Tanas, reținut pentru 72 de ore

Șeful Direcției generale urmărire penală a Centrului Național Anticorupție (CNA) Ghenadie Tanas a fost reținut pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea Procuraturii Generale Maria Cherpec, pe 8 decembrie.

Potrivit procuraturii, bănuitul este cercetat și sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.

Potrivit TV8, Ghenadie Tanas, șeful Direcției generale de urmărire penală de la Centrul Național Anticorupție, în biroul căruia au descins în această dimineață ofițerii SIS și procurorii anticorupție, are o avere impresionantă. Deși presa de investigație a scris că ar fi milionar în euro, în declarația de avere pentru anul 2020, Tanas a indicat un salariu anual de 279.461 de lei, adică circa 23 mii de lei pe lună. Acesta a mai declarat un venit de 230 de mii de lei obținuți din înstrăinarea unui automobil.

Ghenadie Tanas a fost subiectul unor investigații jurnalistice, iar despre el s-a discutat recent și în plenul Parlamentului. Deputatul PAS, Andrian Cheptonar a declarat de la tribuna Legislativului că funcționarul ar fi milionar, fiind implicat în mai multe afaceri la Ungheni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: