Guvernul RM

Serebrian a convenit cu șefa misiunii OSCE în Moldova „consolidarea încrederii pe ambele maluri ale Nistrului”

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a avut, pe 13 martie, o întrevedere cu șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, doamna Kelly Keiderling.

În cadrul întrevederii a fost discutată dinamica curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și prioritățile Guvernului Republicii Moldova în domeniul politicilor de reintegrare a țării.

A fost evidențiată și de această data complexitatea situației actuale de securitate internă și regională, fiind reiterată necesitatea menținerii stabilității, inclusiv în perimetrul Zonei de Securitate și în raioanele de est ale țării.

Interlocutorii au discutat și alte aspecte legate de dosarul transnistrean, problemele actuale de pe agenda negocierilor, cu precădere modul de soluționare a acestora.

Oficialii au convenit asupra necesității menținerii în continuare a unui dialog îndreptat spre crearea atmosferei de normalitate, previzibilitate și de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale Nistrului.

Amintim că, îndată după difuzarea filmului documentar despre presupusul atentat terorist din Transnistria, postul de televiziune transnistrean a publicat adresarea liderului nerecunoscut al regiunii Vadim Kranoselski. Pe fundalul „drapelului” transnistrean și cel al Rusiei, acesta a făcut un rezumat al filmului. Ulterior, Krasnoselski a făcut apel la calm și a îndemnat localnicii să nu trateze cu ură refugiații ucraineni. De asemenea, acesta a anunțat că va fi depusă o declarație către Consiliul de Securitate al ONU, OSCE și partenerilor din formatul „5+2”. Krasnoselski nu a menționat în discurs nimic despre „partenerii din Rusia” ai regiunii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: