gov.md

Serebrian, întâlnire cu reprezentata UE în procesul de reglementare transnistreană. Ce au discutat

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut pe 7 aprilie o întrevedere reprezentanta UE în procesul de reglementare transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, și ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks. Interlocutori au vorbit, între altele, despre activitatea formatelor de negocieri cu privire la procesul de reglementare transnistreană – „1+1” și „5+2”. Oleg Serebrian a exprimat deschiderea Chișinăului de a dezvolta dialogul cu Bruxelles-ul referitor la soluționarea diferendului respectiv.

Biroul politici de reintegrare a transmis, într-un comunicat, că vicepremierul Serebrian a discutat cu Dorota Dlouchy și Janis Mazeiks despre situația actuală a activității formatelor de negocieri privind reglementarea transnistreană, o serie de subiecte de actualitate pe agenda de dialog, inclusiv referitor la respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, eliminarea obstacolelor care împiedică libera circulație, necesitatea abținerii de la impunerea de plăți ilegale fermierilor din raionul Dubăsari, asigurarea activității în condiții bune a școlilor cu predare în limba română.

„Viceprim-ministrul pentru reintegrare a subliniat eforturile Chișinăului de a păstra atât dialogul în formatele de negocieri existente, cât și stabilitatea în țară și în regiune prin gestionarea crizelor succesive cu care se confruntă Republica Moldova, pe plan energetic, economic, de securitate regională, formularea și punerea în practică a soluțiilor la problemele pe care le întâmpină locuitorii ambelor maluri ale Nistrului.

Au fost accentuate eforturile depuse de autoritățile Republicii Moldova pentru a avansa în promovarea politicilor de reintegrare a țării”, a menționat Biroul.

Potrivit sursei citate, au fost oferite asigurări privind deschiderea autorităților naționale pentru a continua și dezvolta „dialogul dinamic și productiv” cu Bruxelles-ul privind reglementarea transnistreană și reintegrarea țării.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bani.md

Tofan recunoaște – licitația pentru Hotelul Zarea „a eșuat”: trei lecții învățate „din greșeli”

Licitația pentru privatizarea Hotelului „Zarea” a eșuat, recunoaște premierul Vasile Tofan. Șeful Executivului susține că autoritățile trebuie să învețe din această experiență și să își revizuiască condițiile pentru potențialii cumpărători. Tofan a enumerat, în debutul ședinței Guvernului, „trei lecții învățate” din „greșeli”. Între acestea – pragul prea mare de participare.

„Acest exercițiu a eșuat – vreau să recunosc. Și cred că trebuie să învățăm din greșeli. Prima lecție este că pragul de intrare este mult prea mare. Prețul de pornire pentru „Zarea” era de 106 milioane de lei. Conform legii actuale, pragul de intrare este un depozit de 10% din suma licitației de începere. Deci, cineva chiar dacă vrea să se înscrie la licitație, trebuie să pună pe cont, nu ca garanție bancară, dar ca bani reali, 11 milioane de lei. Este foarte mult. Chiar și companiile mari nu au acești bani ca să-i scoată și să pună 11 milioane de lei în cont doar ca să participe”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Premierul a propus și prelungirea termenului de achitare de la 20 la cel puțin 60 de zile, inclusiv pentru a le permite cumpărătorilor să obțină finanțare bancară.

O altă problemă semnalată în discuțiile cu dezvoltatorii și operatorii hotelieri este incertitudinea privind avizele necesare reconstrucției. Tofan a menționat că Hotelul „Zarea” se află lângă Casa-muzeu „A.S. Pușkin”, iar potențialii investitori se tem că ar putea cumpăra imobilul fără să poată începe lucrările ani la rând.

„De asta, o lecție este că când punem un bun la privatizare, trebuie să venim cu un pachet indicativ. (…) Nu trebuie să avem iluzia că cineva o să dea sute de milioane de lei ca după asta să stea pe acest activ total blocat. Sunt lecții importante. Ne asumăm învățămintele din această încercare de privatizare după 20 de ani, încă o dată eșuată. Dar nu ne dăm bătuți. Cred că trebuie să mergem înainte și să aplicăm aceste lecții pentru alte privatizări”, a mai declarat Vasile Tofan.

Amintim, Agenția Proprietății Publice a anunțat, pe 20 octombrie, că va relansa procedurile de expunere la privatizare a Hotelului „Zarea”, după ce nu a fost depusă nicio cerere de participare la licitație. În aceeași situație se află întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, întreprinderea editorial-poligrafică „Știința” și editura didactică de stat „Lumina”.

Potrivit APP, la pregătirea noilor licitații vor fi luate în considerare aspectele de interes pentru potențialii investitori, identificate în discuțiile anterioare.

***

Hotelul „Zarea” se află pe un teren de 31 de ari, în centrul istoric al capitalei. Clădirea are 12 etaje și o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați. Hotelul se află în apropierea Academiei de Studii Economice, a Parcului Catedralei și a Băncii Naționale.

Agenția Proprietății Publice a scos Hotelul „Zarea” la privatizare pe 19 iulie, la un preț inițial de 106 milioane de lei. Termenul pentru depunerea ofertelor fusese stabilit inițial pentru 19 august.

Ulterior, la solicitarea premierului, perioada concursului a fost prelungită cu aproximativ două luni – 20 octombrie. Vasile Tofan a declaratatunci că privatizarea unui activ de o asemenea importanță nu ar trebui să se desfășoare în plin sezon estival, când concediile ar putea limita participarea potențialilor investitori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: