Dorota Dlouchy-Suliga

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut pe 7 aprilie o întrevedere reprezentanta UE în procesul de reglementare transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, și ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks. Interlocutori au vorbit, între altele, despre activitatea formatelor de negocieri cu privire la procesul de reglementare transnistreană – „1+1” și

Reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, a avut, pe 21 noiembrie, o întrevedere cu așa-numitul „ministru transnistrean de Externe” Vitalii Ignatiev. Întrevederea a avut loc la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al pretinsului „Minister de Externe”, Ignatiev s-a plâns oficialei europene că autoritățile de

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut, pe 21 noiembrie, o întrevedere de lucru cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, aflată în vizită de lucru în Republica Moldova. Informația a fost confirmată, într-un comunicat, de reprezentanții Guvernului. Discuțiile s-au focusat pe situația

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x