Serebrian: Presupusul atac terorist ar fi avut scopul de a îngrădi accesul diplomaților străini în regiunea transnistreană
Full Article 2 minutes read

Serebrian: Presupusul atac terorist ar fi avut scopul de a îngrădi accesul diplomaților străini în regiunea transnistreană

Presupusul atac terorist împotriva mai multor așa-ziși oficiali de la Tiraspol, apoi asupra Delegației OSCE, ar fi avut scopul de îngrădire a accesului diplomaților străini în regiunea transnistreană, a declarat în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Oficialul însă nu exclude faptul că aceste acțiuni ar putea face parte din scenariul Federației Ruse de destabilizare a situației din Republica Moldova.

„Am observat acțiuni în acest sens pe parcursul anului 2022. Nu putem exclude nici faptul că, voluntar sau involuntar, regiunea transnistreană ar putea fi atrasă într-un astfel de plan de destabilizare. Atât timp cât dosarul nu este soluționat, cât timp sunt atâta probleme legate de regiunea respectivă, prezența militară străină, rusă inclusiv, prezența acelui arsenal important la Cobasna, pericole de destabilizare există și pericolul ca această regiune să fie cumva implicată în procesul de destabilizare există, nu putem nega acest lucru”, a declarat oficialul.

Amintim că, în seara de 9 martie, postul de televiziune „Pervîi Prednestrovskii” (Первый Приднестровский) a difuzat un film documentar despre presupusul atentat terorist, prin care s-ar fi urmărit asasinarea liderului transnistrean Vadim Krasnoselski, dar și a altor persoane cu funcții înalte din administrația nerecunoscută de la Tiraspol. Pe 10 martie, postul propagandist rusesc RT a anunțat că YouTube a șters materialul, pentru „încălcarea regulilor” comunității.

Ulterior, așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene, Anatolii Gurețki, a anunțat că, ținta atacului terorist despre care s-a pregătit un film documentar, era delegația OSCE. Acesta urma să aibă loc pe 14 februarie, în apropiere de cetatea Tighina, în momentul în care delegația trebuia să se întoarcă la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: