Serviciul Vamal

Serviciul Vamal anunță cea mai mare cifră de încasări înregistrată vreodată, cu 141% mai mare decât prognoza

În perioada 20-26 decembrie 2021, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat au constituit circa 839 milioane de lei. Potrivit reprezentanților instituției, suma este cu 141,7 % mai mare față de cea planificată pentru acest interval. Mai mult, Serviciul Vamal susține că este cea mai mare cifră de încasări la bugetul de stat înregistrată vreodată.

Pe parcursul săptămânii trecute, numărul pasagerilor care au intrat în Republica Moldova a constituit peste 127 000 persoane. Dintre acestea, 1 210 de persoane fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă (300 euro – pe cale terestră, 430 euro – pe cale aeriană), fiind încasate plăți în valoare de 32 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,85 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, de la începutul lunii decembrie, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 2,5 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 23,2 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2020.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 243 de declarații vamale, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 16 425 și, respectiv, 8 751 traversări (mijloace de transport).

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 183 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de circa 233 mii de lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine, declarate prin acțiune.

Dacă aveți nevoie de informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să depuneți o reclamație cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției, ne puteți contacta la numărul +373 22 788 888 – Centrul Unic de Apel (24/24).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: