parlament.md

Sesizarea lui Litvinenco cu privire la Partidul „ȘOR” ajunge la Curtea Constituțională. Guvernul a aprobat hotărârea

Cabinetul de miniștri a aprobat, în unanimitate, în cadrul ședinței din 9 noiembrie, hotărârea privind expedierea la Curtea Constituțională a sesizării cu privire la controlul constituționalității Partidului „ȘOR”. Subiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, chiar în timp ce în afara sediului Executivului se protesta, manifestația fiind organizată de către simpatizanții formațiunii.

„Din punctul meu de vedere, există toate circumstanțele constituționale pentru a depune, pe de o parte, această sesizare și doi, pentru a fi declarată neconstituționalitatea acestui partid”, a menționat Litvinenco.

Ministrul Justiției a mai menționat că „prin toate activitățile de până în prezent, partidul „ȘOR” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și atentează împotriva suveranității și independenții Republicii Moldova”.

„Toată lumea a văzut pungile cu bani de proveniență neclară care nu sunt reflectați în rapoartele oficiale, așa cum prevede legea. Liderul acestui partid a fost recunoscut drept responsabil sau complice în implicarea sau tentativa de implicare, directă sau indirectă, în alegerile din SUA, în beneficiul direct sau indirect al guvernului Federației Ruse”, a mai spus Litvinenco.

Inițiativa a fost aprobată în unanimitate de Executiv.

***

Anterior,  Litvinenco a declarat că finanțarea ilegală în cazul acestui partid a fost confirmată de-a lungul timpului prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești – alegerile prezidențiale din 2016, alegerile locale în mun.Chișinău din 2018, alegerile parlamentare pe circumscripția Hâncești din 2020, alegerile locale în mun.Bălți din 2021.

„Din cauza finanțării ilegale, candidații acestui partid au fost excluși din cursele electorale. Observăm că, constatarea finanțărilor ilegale a avut loc în mod constant, aproape la fiecare scrutin electoral, indiferent cine era la guvernare în țară”, a argumentat Litvinenco.

La începutul lunii septembrie, Procuratura a anunțat că Partidul „ȘOR”, ca entitate juridică, are statut de bănuit. Formațiunea este vizată într-un dosar penal instrumentat de Procuratura Anticorupţie privind finanțare ilegală şi a campaniei sale electorale pentru alegerile locale din 21 noiembrie, anul trecut. Reprezentanţii partidului ar fi falsificat rapoartele contabile pentru primul semestru al anului 2022, iar persoane din conducere ar fi acceptat finanțarea ilegală, din partea unui grup infracţional organizat. Mai multe persoane au statut de învinuit, printre care şi deputata Marina Tauber.

În data de 26 noiembrie, după ce guvernul SUA a publicat lista persoanelor sancționate de Guvernul SUA, în care figurează inclusiv oligarhul cercetat penal în dosarul „frauda bancară” Ilan Șor, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a precizat că subiectul lichidării Partidului „ȘOR” va fi readus în discuție.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN/foto simbol

Atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale ale statului. Avertisment pentru cetățeni

Mai multe servicii publice digitale ale statului au fost vizate de un atac cibernetic. Incidentul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a fost raportat în seara zilei de 24 octombrie de Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova, care a precizat că atacul a fost stopat.

Potrivit agenției, atacul din noaptea de 22 octombrie a vizat mai multe servicii publice digitale ale statului, cu scopul de a extrage date cu caracter personal.

Instituția a precizat că, în cadrul atacului, au fost identificate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Ca măsură preventivă, serviciile vizate au fost deconectate, iar pe 23 octombrie atacul a fost stopat. Atacul a vizat o serie de servicii publice digitale ale statului, fiind înregistrate circa 11 milioane de solicitări de accesare.

Potrivit agenției, în acest caz au fost informate Poliția și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. „Investigația continuă pentru a stabili circumstanțele incidentului. Lucrările de securizare se desfășoară și în weekend. Din acest motiv, unele servicii sau platforme pot fi temporar indisponibile sau greu accesibile”, a precizat agenția.

În context, agenția s-a adresat cetățenilor, menționând că datele lor personale „pot fi folosite în tentative de fraudă”. „Escrocii se pot prezenta drept reprezentanți ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații. Pentru a câștiga încrederea, ei pot invoca numele și IDNP-ul persoanei. Faptul că apelantul cunoaște aceste date nu înseamnă că reprezintă o instituție oficială. Nu divulgați parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale. Nu autorizați operațiuni la cererea unor persoane necunoscute. Instituțiile publice nu solicită astfel de date prin telefon sau prin mesaje. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor exista rezultate confirmate”, a declarat instituția.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: