Sfatul expertului: „De la medicină la cosmetologie: rolul etanolului în industriile moderne”
Full Article 9 minutes read

Sfatul expertului: „De la medicină la cosmetologie: rolul etanolului în industriile moderne”

Interviu NewsMaker cu Nicolae Sosnovschi, director comercial Zernoff Ethanol, Verum Group

D-le Sosnovschi, puțini oameni conștientizează că etanolul este prezent în numeroase produse din viața de zi cu zi, cum ar fi dezinfectanții, soluțiile de curățare și chiar anumite alimente procesate. Cum a reușit industria să transforme etanolul într-un ingredient esențial pentru medicină și cosmetologie?

„Într-adevăr, puțini știu că etanolul, un produs asociat adesea cu industria alcoolului, joacă un rol fundamental în medicină și cosmetologie. Acesta este prezent în compoziții variate: de la antisepticele care salvează vieți în spitale până la cremele hidratante de pe rafturile magazinelor. În toate aceste produse,  etanolul este valoros datorită proprietăților sale unice.

În medicină, etanolul este folosit ca antiseptic în soluțiile dezinfectante, cu concentrații de 70%-96%, în special, pentru curățarea pielii înainte de intervenții medicale. Este de asemenea utilizat pentru sterilizarea echipamentelor medicale, contribuind la prevenirea infecțiilor în spitale și clinici.

În cosmetologie, etanolul îmbunătățește textura produselor, facilitând aplicarea uniformă și păstrarea eficienței ingredientelor active. Este utilizat pentru formarea unei pelicule subțiri pe suprafața pielii, care reține umezeala și contribuie la hidratare, fără a bloca respirația naturală prin pori. Astfel, etanolul devine un ingredient de bază pentru produsele de îngrijire.” 

Dar, de fapt, ce calități cheie ale etanolului îl fac indispensabil în medicină, farmaceutică și cosmetologie?

„După cum am menționat, în medicină, etanolul este utilizat în calitate de antiseptic de înaltă eficiență. În acest domeniu cel mai eficient este etanolul cu o concentrație de 70%: apa din compoziție contribuie la penetrarea etanolului în structura celulară a microorganismelor, distrugându-le prin denaturarea proteinelor. Proprietățile anti microbiene și antivirale ale etanolului îl fac un agent eficient împotriva germenilor și a altor agenți patogeni. De exemplu, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, utilizarea etanolului  la dezinfectarea mâinilor reduce imediat rata de infecții nosocomiale cu până la 40%! 

În farmaceutică, etanolul este și un ingredient de bază în fabricarea a numeroase medicamente și produse farmaceutice, precum sunt soluțiile injectabile, unguentele, siropurile și tincturile. În plus, este folosit ca solvent în procesul de extracție a principiilor active din plante și substanțe naturale. Etanolul are și proprietăți conservante, prevenind dezvoltarea microbilor și prelungind termenul de valabilitate a produselor farmaceutice. 

În cosmetologie, etanolul are calitatea de a îmbunătăți consistența și stabilitatea produselor complexe, facilitând amestecarea ingredientelor active. Proprietățile sale anti microbiene contribuie și la siguranța produselor, prevenind contaminarea acestora”.

Dar care sunt cele mai inovatoare utilizări ale etanolului în cosmetologie și industria farmaceutică?

„Ați intuit bine că etanolul joacă un rol central în dezvoltarea produselor inovatoare. De exemplu, în cosmetologie este utilizat pentru a crea nanoliposomi și structuri micelare care transportă ingrediente active, cum ar fi vitaminele și antioxidanții, direct în straturile profunde ale pielii. Acest lucru crește eficiența produselor de îngrijire și le face mai plăcute în utilizare.

În industria farmaceutică, etanolul este folosit în inhalatoare pentru a ajuta la dispersia uniformă a medicamentelor destinate tratamentului astmului și al bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC. Pe lângă aceasta, este utilizat în spray-uri antiseptice avansate, care includ ingrediente hidratante, cum ar fi acidul hialuronic, pentru a preveni uscarea pielii.”

Este etanolul utilizat în industria alimentară doar pentru băuturile alcoolice?

„Nicidecum, în afară de faptul că etanolul este utilizat pentru producerea băuturilor alcoolice, în industria alimentară, acesta este adesea folosit și pentru a conserva și a stabiliza anumite produse alimentare, cum ar fi aromele, extractele și coloranții. În general, în industria alimentară, etanolul servește ca solvent și conservant, contribuind la siguranța și longevitatea produselor alimentare. Așa că această adaptabilitate arată că etanolul rămâne un produs crucial pentru numeroase sectoare economice.”
Sfatul expertului: „De la medicină la cosmetologie: rolul etanolului în industriile moderne”
Cum a evoluat Zernoff în domeniul producerii etanolului, pentru a face față cerințelor actuale ale pieții, ale industriilor moderne?

„Zernoff, parte a Verum Group, a devenit unul dintre cei mai mari producători de etanol din regiunea Mării Negre datorită investițiilor constante în modernizare și inovație. Începând cu 2015, compania noastră a parcurs un amplu proces de modernizare, utilizând tehnologii de ultimă generație care ne permit să oferim constant produse de calitate înaltă. 

Pentru a face față cerințelor, noi procesăm anual 100.000 de tone de cereale – grâu, porumb și sorg – achiziționate de pe piața locală și atent selectate pentru un conținut ridicat de amidon. Laboratorul nostru propriu monitorizează permanent calitatea cerealelor și produselor finite, asigurând o eficiență maximă a procesării.

În prezent, exportăm peste 90% din producția noastră către piețe din Europa și Orientul Mijlociu, deservind o gamă largă de industrii: alimentară, farmaceutică, cosmetică, chimică. Totodată, certificările noastre internaționale demonstrează angajamentul nostru față de sustenabilitate și excelență. Ne concentrăm constant pe adaptarea la cerințele piețelor, sprijinind clienții noștri cu produse sigure și de calitate.”

A generat pandemia o creștere a producției de etanol din nevoia utilizării extinse de dezinfectanți?

„Da, evident, pandemia a generat o creștere fără precedent a cererii pentru etanol, în special pentru producția de antiseptice și dezinfectanți. Etanolul a devenit un ingredient-cheie în prevenirea răspândirii virusurilor și bacteriilor, fiind utilizat masiv în spitale, școli, alte instituții publice, în locuințe private etc.”

Cum se aliniază Zernoff celor mai stricte standarde internaționale pentru producția de etanol utilizat în medicină și cosmetologie?

„M-am referit mai sus la certificatele noastre internaționale. Produsele noastre respectă cele mai stricte standarde la nivel mondial, precum sunt ISCC EU pentru sustenabilitate și ISO 9001 pentru managementul calității. Fiecare lot de etanol este verificat riguros, iar certificările noastre garantează respectarea cerințelor clienților din industria medicală și cosmetică. Și auditurile internaționale regulate ne ajută să menținem un control riguros al proceselor, oferind partenerilor noștri încredere în siguranța și calitatea produselor livrate.”

Ce inițiative implementează Zernoff pentru a asigura sustenabilitatea procesului de producție a etanolului?

„Suntem dedicați reducerii impactului asupra mediului prin tehnologii moderne și practici sustenabile. Anul trecut, în parteneriat cu companii japoneze și prin intermediul Mecanismului Comun de Creditare (JCM), am inițiat un studiu de fezabilitate pentru obținerea de energie regenerabilă din biomasă. Acest proiect tocmai vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea deșeurilor din producția de etanol pentru a genera energie curată.  De asemenea, Zernoff captează dioxidul de carbon, utilizat în industria băuturilor carbogazoase și a gheții carbonice, și transformă deșeurile în DDGS, un supliment alimentar bogat în vitamine pentru hrana animalelor. Mai recuperăm și căldura: energia generată în timpul fermentației este reutilizată în alte etape ale producției. Economia circulară este unul dintre obiectivele cele mai importante ale Verum Group și implementăm consecvent strategia noastră, elaborată în acest sens”.

Cum reușiți să mențineți un echilibru între cererea industrială, alimentară și medicală pentru etanol?

„În calitatea noastră de  lideri regionali în producția de etanol, monitorizăm constant piața și ne adaptăm rapid cerințelor. De exemplu, în perioadele de cerere ridicată pentru produse medicale, ne-am concentrat pe livrările către industria farmaceutică, asigurând continuitatea aprovizionării. Exporturile noastre, planificate cu grijă, și logistica eficientă ne permit să răspundem tuturor cerințelor pieței, fie că este vorba de industria alimentară, fie că este vorba de farmaceutică sau cosmetologie.”

Ce mituri sau concepții greșite există despre etanol?

„Un mit comun este că etanolul cu o concentrație mai mare de 90% este mai eficient în calitate de antiseptic. În realitate, după cum am menționat mai devreme, concentrațiile de 60%-70% sunt cele mai eficiente, deoarece apa ajută alcoolul să pătrundă mai bine în celulele microbiene.

Se mai crede greșit că produsele naturale nu conțin etanol. Însă, multe dintre ele au în compoziție bioethanol derivat din surse vegetale, ca solvent sau conservant. Și nu e nimic rău în asta: etanolul alimentar și farmaceutic este sigur în doze mici, iar toxicitatea apare doar la consumul de etanol tehnic sau în cazuri de abuz.”

Dle Sosnovschi, care sunt perspectivele de viitor pentru industria etanolului?

„Industria etanolului are un viitor promițător, datorită diversificării tot mai accentuate a utilizării acestui produs. Se estimează că piața globală de etanol va atinge 149 milioane de tone până în 2030, cu o rată de creștere anuală de 3,5%. Ceea ce aș vrea să subliniez în mod special pe final, este faptul că etanolul este un pilon important în dezvoltarea combustibililor alternativi, precum amestecurile E10 și E85, care contribuie la reducerea emisiilor de carbon. În chimie, etanolul este utilizat pentru crearea materialelor plastice biodegradabile, o soluție sustenabilă pentru reducerea poluării. Prin urmare, odată cu creșterea cererii pentru soluții ecologice, rolul etanolului în economia globală va crește semnificativ.”
Sfatul expertului: „De la medicină la cosmetologie: rolul etanolului în industriile moderne”
Nicolae Sosnovschi este director comercial Zernoff Ethanol, Verum Group, din anul 2017. Și-a făcut studiile universitare în marketing și logistică, după care au urmat 20 de ani de experiență de muncă, dintre care 15 – în cadrul managementului de top. Nicolae Sosnovschi gestionează activitățile comerciale ale Zernoff atât pe piața locală, cât și în domeniul exporturilor. Una dintre reușitele sale impresionante este extinderea geografiei exporturilor Zernoff în circa 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu.

Verum Group este unul din top trei producători și exportatori în sectorul agroindustrial al Republicii Moldova. Cu o experiență solidă de 24 de ani, Verum Group gestionează un lanț valoric complet integrat, acoperind toate etapele, de la cultivarea terenurilor agricole și creșterea animalelor, până la transformarea materiilor prime în produse cu valoare adăugată ridicată și alimente de cea mai înaltă calitate. Grupul operează zece unități de producție moderne, având peste 1.700 de angajați care contribuie activ la dezvoltarea economică a țării.  Prin exportul a peste 150 mii tone de produse agricole și industriale în 20 de țări, Verum Group își consolidează prezența și impactul pe piețele internaționale, devenind un furnizor de referință pentru producătorii de alimente din Europa și Orientul Mijlociu.

 

Material de parteneriat

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: