Singurul „contracadidat” al lui Putin împotriva războiului, exclus din cursa electorală. CEC i-a refuzat înregistrarea

Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Moscova a refuzat înscrierea lui Boris Nadejdin la alegerile prezidențiale. În reacție, politicianul a declarat că nu este de acord cu decizia și a spus că o va contesta, scrie publicația „Dojdi”.

„Conform tuturor sondajelor, sunt pe locul doi (nr. red: în rating) după Putin. Sunt zeci de milioane de oameni care vor să mă voteze. Iar voi îmi spuneți despre 11 morți în semnături și pașapoarte incorecte. Înțeleg că aceasta este o problemă în lege. Noi, desigur, o vom contesta”, a spus Nadejdin la ședință, potrivit sursei citate.

El i-a cerut CEC-ului rus să amâne decizia finală privind înregistrarea sa pentru 10 februarie. Cererea i-a fost, însă, refuzată.

„V-am ieșit în întâmpinare, am amânat întâlnirea cu o zi, astfel încât să nu fie deloc întrebări, am urmat toată procedura. Toate argumentele dumneavoastră sunt neargumentate”, a declarat, în replică, șefa Comisiei Electorale Centrale ruse.

Boris Nadejdin este deputat în cadrul consiliului local Dolgoprudnîi. El este singurul candidat la alegerile prezidențiale care are o poziție anti-război.

Amintim că alegerile prezidențiale din Rusia se vor desfășura între 15 și 17 martie 2024. Scrutinul va avea loc inclusiv în Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk – regiunile ucrainene anexate de Rusia după declanșarea invaziei din februarie 2022.

Până acum, CEC-ul rus l-a înregistrat în scrutin pe actualul președinte Vladimir Putin, precum și pe alți trei candidați: Leonid Sluțki, Nicolai Haritonov și Vladislav Davankov.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va cumpăra gaz extras de România din Marea Neagră. Tofan anunță când vor începe livrările

Republica Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaz extras de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 27 octombrie, la conferința de presă comună cu omologul său român, Luca Niculescu, care se află în vizită oficială la Chișinău. Potrivit lui Tofan, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Deci, începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul Vasile Tofan.

Potrivit oficialului, o cantitate importantă de gaz din Neptun Deep a fost deja alocată pentru consumul Republicii Moldova. Tofan nu a precizat volumul, dar a spus că parteneriatul este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru consumatorii moldoveni.

„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla, iar România va deveni cel mai mare producător de gaz natural din Europa. Sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru intern de gaz care va fi adus din Neptun Deep pentru beneficiile consumatorilor noștri. Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici. Este un parteneriat avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și cetățenii din Moldova”, a mai declarat Tofan.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: