Socialiștii organizează duminică un protest „fără drapele de partid”
Full Article 2 minutes read

Socialiștii organizează duminică un protest „fără drapele de partid”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) comunică despre organizarea unui protest „care se va desfășura fără drapele de partid”. Potrivit socialiștilor, în cadrul manifestației orice cetățean, indiferent de viziunile sale politice, va putea să-și expună nemulțumirea față de regimul de la guvernare.

„În ultimele zile, societatea moldovenească a devenit martor al celor mai grave încălcări ale drepturilor civile și libertăților politice din partea guvernării. Cele mai murdare metode – arestări în baza unor dosare penale fabricate și acuzații absurde, justiție televizată – au fost utilizate de către regimul de la guvernare pentru a intimida opoziția”, comunică reprezentanții PSRM.

Astfel, în ziua de duminică, 29 mai, PSRM anunță că inițiază organizarea unui miting.

„Se va desfășura fără drapele de partid, conform principiului microfonului liber. În cadrul acestuia, toți doritorii vor putea să-și expună public dezacordul cu politica antisocială a guvernării actuale, cu tendinţa acesteia de a dezrădăcina manifestarea unor opinii diferite, de a suprima drepturile constituționale ale cetățenilor, inclusiv dreptul la libertatea cuvântului și a opiniei”, declară socialiștii.

Tot ei mai spun că „orice cetățean, indiferent de viziunile sale politice, va putea să-și expună deschis nemulțumirea față de regimul de la guvernare”.

Acțiunea de protest va începe la ora 12.00, în fața Parlamentului Republicii Moldova.

***

Socialiștii au organizat în ultima perioadă mai multe proteste. Ultimul s-a desfășurat ieri la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Acolo, magistrații au examinat demersul privind plasarea în arest a fostului șef al statului, Igor Dodon. La acțiune reprezentanții  PSRM au venit să-l susțină pe fostul șef al statului căruia «i-au prescris» 30 de zile arest la domiciliu.

Și PCRM, alături de Partidul „ȘOR”, desfășoară în ultimul timp mai multe acțiuni de protest. Aceștia, în repetate rânduri, au îndemnat forțele politice de opoziție să protesteze alături de ei împotriva guvernării, acțiune care nu a fost susținută de socialiști.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: