NewsMaker

Șoferul care ar fi provocat accidentul de lângă Jumbo nu are permis de conducere. Bărbatul, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care ar fi provocat pe 24 iulie accidentul rutier de pe bulevarul Decebal din Chișinău, iar ulterior a fugit de la fața locului, a fost plasat în arest preventiv în penitenciar pentru 30 de zile. O decizie în acest sens au emis magistrații de la Judecătoria Ciocana. Totodată, procurorul care instrumentează cazul, Radu Talpă, susține că bărbatul nu are permis de conducere. 

Potrivit lui Radu Talpă, bărbatul de 31 de ani a fost în luna noiembrie a anului 2021 privat de dreptul de a conduce și nu l-a mai recuperat.

„De atunci, el conduce mijloace de transport fără permis de conducere”, a declarat procurorul pentru TV8.

Totodată, acuzatorul spune că nu se poate stabili dacă șoferul era în stare de ebrietate în momentul impactului, întrucât acesta a fost reținut peste 10 zile de la accident.

Bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare.

***

Amintim că un accident în lanț s-a produs în seara de 24 iulie, în jurul orei 22:00, în apropierea centrului comercial Jumbo din sectorul Botanica al capitalei. Patru mașini – Smart Forfour, Volkswagen Polo, Skoda Octavia, Mercedes – au fost accidentate, iar 5 persoane au fost transportate la spital. De menționat că șoferul automobilului de model Mercedes a fugit de la fața locului.

Una dintre victimele accidentului rutier se află în stare critică. Femeia trebuie să fie operată și să treacă un curs de reabilitare în Germania, însă familia sa nu dispune de mijloacele financiare necesare pentru aceste lucruri. Astfel, internauții de pe rețelele de socializare fac apel la cetățeni să doneze bani pentru intervenția chirurgicală și tratament.

Doinița Prodan este una dintre persoanele care a fost implicată în accidentul din proximitatea centrului comercial Jumbo. Potrivit informațiilor, airbag-ul, din mașina în care se afla în momentul impactului, nu s-a activat, ceea ce a dus la faptul că cutia toracică i-a fost grav afectată, iar organele i-au fost străpunse de coastele rupte. În prezent, femeia se află în stare critică în secția de reanimare.

Datele bancare unde puteți dona:

P2P (creditcard/creditcard) :
5246390070166903
Prodan Igor
➡️MDL :
BC MAIB SA
IBAN : MD27AG000000022525562614
BIC/SWIFT: AGRNMD2X
Prodan Igor
➡️EURO :
BC MAIB SA
IBAN: MD73AG000000022525562562
BIC/SWIFT: AGRNMD2X
Corespondent : BIC/SWIFT: SOLADEST
Prodan Igor
➡️USD :
BC MAIB SA
IBAN: MD79AG000000022525562648
BIC/SWIFT: AGRNMD2X
➡️Corespondent : BIC/SWIFT: IRVTUS3N
Paypal : [email protected]
+373 79458598
Prodan Igor


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: