1 septembrie
Максим Андреев, NewsMaker

Sondaj: 44% dintre moldoveni spun NU educației sexuale în școli. De ce?

Jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova sunt de acord cu introducerea educației sexuale în învățământul școlar, potrivit unui sondaj realizat de iData în luna iunie, curent. Alți 42,6% dintre respondenți se declară împotriva acestei inițiative, iar 7,4% nu au oferit un răspuns.

Întrebați dacă și-ar trimite copiii la ore de educație sexuală, 45,4% dintre moldoveni spun „da”, iar 43,9% – „nu”. Totodată, 50,9% consideră că disciplina ar trebui să fie opțională, 14,2% o vor ca materie obligatorie, iar o treime (32,4%) nu o doresc deloc în școală.

Cel mai ridicat nivel de susținere pentru predarea educației sexuale în școli se înregistrează în municipiul Chișinău și în centrul țării, în timp ce zonele din sud și nord sunt mult mai rezervate, cu sprijin sub 35%.

Printre principalele motive invocate de cei care se opun educației sexuale se numără convingerea că astfel de discuții ar trebui să aibă loc doar în familie (42,5%), teama că acest tip de educație ar încuraja comportamente sexuale timpurii (33,2%) și lipsa de informare privind conținutul acestui obiect (31,8%).

Respondenții consideră că cel mai potrivit cadru pentru predarea educației sexuale ar fi un profesor special instruit (29,6%) sau un psiholog (22,4%). De asemenea, conform sondajului, 46,9 la sută dintre moldoveni consideră că dacă în școală s-ar preda obiectul educația sexuală, atunci băieții și fetele ar trebui să participe separat la ore, în timp ce puțin peste 22% – consideră că împreună.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.015 persoane, în perioada 14–23 iunie 2025, cu o marjă de eroare de ±3%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: