выборы
Максим Андреев, NewsMaker

Sondaj: Cine are cele mai multe șanse să câștige alegerile prezidențiale din această toamnă

Conform unui sondaj recent realizat de către Institutul de Politici Publice, Igor Dodon are cele mai multe șanse de a câștiga alegerile prezidențiale din această toamnă. Acesta este urmat de Maia Sandu, Renato Usatîi, Ilan Șor, Andrei Năstase și Pavel Filip.

ipp.md

De asemenea, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 65,3% din respondenți au declarat că sunt siguri că se vor duce, 12,5% – probabil se vor prezenta, 4,8% – probabil nu se vor prezenta, 14,2% – sunt siguri că nu se vor prezenta și 2,9% dintre respondenți au declarat că nu știu.

Totodată, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cele mai multe voturi le vor acumula Partidul Socialiștilor și Partidul Acțiune și Solidaritate.

ipp.md

Precizăm că sondajul a fost realizat în perioada 13-23 iunie 2020, pe un eșantion de 1200 de persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Moldova riscă să rămână astăzi fără energie de avarie. Tofan: „Posibil să ajungem să trimitem poliția, să trimitem inspectori să stingă lumina”

Republica Moldova s-ar putea pomeni joi, 6 august, în situația când nu va putea cumpăra energie electrică de avarie. Îngrijorarea vine din partea premierului Vasile Tofan. În cadrul ediției din 5 august a emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV, oficialul i-a îndemnat pe cetățeni să economisească energia electrică în orele de consum maxim. Totodată, el a vorbit despre posibilitatea unor intervenții ale poliției, inclusiv în sectorul HoReCa, pentru economisirea energiei electrice.

În cadrul emisiunii, Tofan a declarat că „lucrurile arată foarte prost” în ceea ce privește situația din sectorul energetic pentru ziua de joi. Premierul a precizat că va fi „mult mai rău” decât miercuri.

„Cel mai probabil sau foarte probabil nu vom putea cumpăra nici curent de avarie. Da, nici curentul de emergență, care costă de două-trei ori mai mult, nu-l vom putea cumpăra. Cel puțin acesta e răspunsul pe care îl avem de la Ukrenergo, partea ucraineană, a comunicat premierul.

În continuare, Tofan i-a îndemnat pe cetățeni „să fie mult mai atenți cu lumina pe care o cheltuie”. „Puneți rola, mașina de spălat, fierul de călcat, aparatul de aer condiționat în alte ore decât de la 19 până la 23”, a comunicat premierul.

Comentând afirmația prezentatorului potrivit căreia o terasă era iluminată excesiv în orele de vârf, premierul a spus: „Posibil o să trebuiască să ajungem să trimitem poliția, să trimitem inspectori să stingă lumina și în localuri publice, și în HoReCa, și în altele. Dar nu vreau să ajungem la măsuri de forțare”.

***

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Pe 4 august, în ciuda apelului autorităților către populație de a reduce consumul de energie electrică în intervalul 21:00-23:00, Republica Moldova a înregistrat un deficit de aproximativ 130 MWh în orele de vârf. Potrivit premierului Vasile Tofan, deficitul a fost acoperit prin achiziții de energie de pe bursă, la prețuri de două-trei ori mai mari. Detalii – AICI.

Pe 5 august, Energocom a menționat că sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta din nou cu un deficit de energie electrică, între orele 18:00 și 21:00.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: