Andrei Mardari / NewsMaker

Sondaj: Jumătate din moldoveni cred că țara se îndreaptă în direcția greșită. Sandu, Dodon și Ceban – cei mai populari politicieni

Aproape 60% dintre moldoveni consideră că Republica Moldova se îndreaptă în direcția greșită. Sunt datele unui sondaj prezentat de către Institutul Republican Internațional în Republica Moldova (IRI). Datele mai arată că președintele Maia Sandu este politicianul în care au cea mai mare încredere cetățenii țării (20% dintre respondenți), iar dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în legislativ ar accede doar Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Socialiștilor (PSRM).

Sandu, Dodon și Ceban, cei mai de încredere politicieni

Președintele Maia Sandu este personalitatea politică ce se bucură de cea mai multă încredere din partea cetățenilor. Șefa statului a fost menționată de către 20% din respondenții unui sondaj prezentat de către Institutul Republican Internațional în Republica Moldova. Aceasta este urmată de către fostul președinte Igor Dodon –15%, iar pe locul trei s-a situat primarul capitalei, Ion Ceban, care a fost menționat de către 8% din respondenți, transmite IPN.

În topul personalităților politice se mai regăsește președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, pentru care s-au pronunțat 7% din intervievați, precum și liderul Partidului Șor, Ilan Șor, președintele Parlamentului, Igor Grosu, premierul Natalia Gavrilița, care au fost menționați de a câte 5% din respondenți. Totodată, 9% au declarat că nu au încredere în nimeni, iar aproape 50% nu au știut sau nu au răspuns. Întrebarea a fost deschisă.

PAS și PSRM ar accede în Parlament dacă duminică ar avea loc alegeri anticipate

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede doar două formațiuni politice.

Pentru Partidul Acțiune și Solidaritate și-ar fi dat votul 21% din respondenți

Pentru Partidul Socialiștilor și-ar fi dat votul 13%.

4% din cei intervievați ar vota pentru Partidul Șor, iar pentru Partidul Comuniștilor ar vota 3%. Cu un procent s-ar alege alte trei formațiuni politice: Congresul Civic, Partidul Democrat și Platforma Demnitate și Adevăr.

Principalele probleme ale moldovenilor

Costul vieții și prețurile majorate –  sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă Republica Moldova, fiind menționate de peste 60% din respondenți. Pe locul doi al problemelor se regăsesc veniturile reduse, iar acestea sunt urmate de șomaj, corupție, sărăcie, dar și războiul din Ucraina.

58% dintre moldoveni consideră că am luat-o pe calea greșită

28% din respondenți consideră că în Republica Moldova lucrurile se îndreaptă într-o direcție corectă, iar 58% consideră că direcția este greșită. Oamenii punctează printre probleme nivelul de trai. De asemenea, populația nu a omis problemele energetice și cele de securitate. Soluțiile pe care și le-ar dori de la autorități reies din problemele precizate – prețuri mari, sărăcia, corupția etc.

În cadrul sondajului, tinerii au fost întrebați cât de dispuși sunt să candideze la o funcție publică la nivel local sau național până la împlinirea vârstei de 35 de ani. 9% din intervievați au spus că este foarte probabil, iar 11% au răspuns că probabil ar fi dispuși. 70% din tineri  s-au arătat interesați să participe activ în serviciul comunității.

Respondenții au fost întrebați și cine cred că are principala responsabilitate de a proteja mediul înconjurător. Majoritatea a răspuns că înșiși cetățenii. Aceștia sunt urmați de autorități, dar și organizațiile societății civile.

***

Datele au fost colectate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene, în perioada 9 februarie – 30 martie prin interviuri telefonice. Interviurile eșantionului principal au fost finalizate pe 21 martie, iar interviurile suplimentare cu tinerii (18-35 de ani) pe 30 martie 2022. Munca pe teren a fost întârziată din cauza izbucnirii războiului din Ucraina și a tergiversărilor din partea echipelor de colectare a datelor. Eșantionul principal a fost constituit din 1 306 de rezidenți permanenți ai Republicii Moldova, cu drept de vot. Marja de eroare a eșantionului principal nu depășește 2,5%, iar a eșantionului de tineri nu depășește 3,9%.

Sondajul a fost coordonat de dr. Rasa Alisauskiene, de la Baltic Surveys/The Gallup Organization, în numele Center for Insights in Survey Research, iar munca în teren a fost realizată de centrul Civis. Sondajul a fost finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Dosarul mitei de $400 000: procurorul Cristin Ghemu scapă de arestul la domiciliu

Procurorul Cristin Ghemu, acuzat că ar fi pretins o mită de 400.000 de dolari, rămâne sub control judiciar, după ce Curtea de Apel Centru a respins recursul Procuraturii Anticorupție și a menținut decizia primei instanțe, din 16 iulie. Anunțul a fost făcut de PA, pe 31 iulie.

Amintim, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a respins pe 16 iulie demersul procurorilor privind prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu și a dispus înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a controlului judiciar, aplicată pe un termen de 30 de zile. Atunci, procurorii au declarat recurs și au cerut menținerea măsurii arestului la domiciliu.

Prin decizia sa, Curtea de Apel Centru a respins recursul Procuraturii Anticorupție și a menținut în vigoare încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care Ghemu a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Detalii despre caz

Pe 29 martie 2026, Procuratura Anticorupție a anunțat reținerea a unei persoane care ar fi pretins 400 000 de dolari pentru a obține o decizie favorabilă într-un dosar penal. Persoana reținută ar fi susținut că are influență asupra unor angajați din instituțiile de drept.

Pe 31 martie, Procuratura Generală a anunțat reținerea, în acest caz, a unui procuror și a trei angajați ai poliției, pentru complicitate la corupere pasivă. Procurorul, împreună cu prima persoană reținută și cu cei trei polițiști, ar fi cerut 400 000 de dolari. Banii ar fi fost pentru toți cei implicați și pentru alți angajați din instituțiile de drept, pentru a adopta decizii favorabile într-o cauză penală de spălare de bani. În timpul documentării cazului, o parte din suma cerută a fost transmisă sub controlul anchetatorilor.

Pe 1 aprilie, Procuratura Anticorupție a anunțat că prima persoană reținută a fost arestată pentru 30 de zile, iar doi dintre polițiștii reținuți au fost eliberați. Conform instituției, pe 1 aprilie, în izolatorul CNA se aflau patru persoane, printre care procurorul și persoana reținută pe 29 martie. De asemenea, în izolator se mai aflau doi polițiști, reținuți pentru 72 de ore.

Pe 2 aprilie, procurorul Cristin Ghemu și ofițerul Inspectoratului Național de Investigații (INI) Andrei Ciobanu au fost plasați în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Ofițerul INI, Valeriu Ceban, a fost eliberat sub control judiciar.

Pe 18 mai, procurorul de la Procuratura Hîncești, sediul Ialoveni, Cristin Ghemu, a fost eliberat din arest preventiv și transferat în arest la domiciliu, potrivit Agora. Pe 23 iulie, Cristin Ghemu fost suspendat din funcția de procuror. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: