Radu Marian/Facebook

Șor a încercat să corupă funcționari, însă aceștia au acționat sub acoperire? Deputat PAS: „550 mii de euro destinați pentru mituirea primarilor și alegătorilor”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a publicat pe rețelele de socializare un mesaj, prin care laudă organele de drept pentru investigațiile în care sunt vizați apropiații lui Ilan Șor și partidele afiliate acestuia. Parlamentarul a menționat și că Șor ar fi încercat să corupă niște funcționari, însă aceștia au acționat sub acoperire și au colaborat cu oamenii legii. De asemenea, Radu Marian a confirmat informația care a apărut în presă, potrivit căreia cele 550 mii de euro depistate la intrarea în țară, într-o valiză, erau destinate coruperii alegătorilor. Contactat de NM pentru un comentariu, Emil Gaitur, comunicatorul PCCOCS, a menționat doar că „investigațiile sunt în desfășurare” și că șoferul care transporta valiza cu bani a fost plasat în arest.

Deputatul Radu Marian susține că partidele afiliate lui Ilan Șor reprezintă un pericol pentru democrație, lucru pe care nu îl înțeleg „unii comentatori și părerologi de pe internet și tv-uri”. Acesta a scris că cele 550 mii de euro depistate acum câteva zile într-o mașină, la vama Sculeni, ar fi fost destinați coruperii primarilor și alegătorilor.

„Parlamentul a fost obligat să acționeze săptămâna trecută pentru a nu admite ca acești bandiți să-și bată joc de alegeri. Riscurile despre care vorbesc nu sunt ipotetice. Sunt lucruri reale pe care se văd. Toți au văzut cum săptămâna trecută organele de drept au prins un individ cu o valiză plină de 550 mii de euro destinați pentru mituirea primarilor și alegătorilor. Trei săptămâni în urmă, toți au văzut detaliile investigațiilor PA-CNA-MAI-SIS, care au arătat cu lux de amănunte cum gruparea criminală Șor, prin intermediul deputaților furați de la alte fracțiuni, încearcă să cumpere tot ce se mișcă în politica noastră. Sumele pe care le aruncă Kremlinul pentru a ajuta grupările criminale să obțină voturi și puterea în țara noastră sunt pur și simplu inimaginabile”, a argumentat deputatul PAS. 

Parlamentarul a comparat modul de acțiune al echipei lui Șor cu „cartelurile de droguri din America Latină și de traficanții de cocaină din SUA”. Acesta a lăudat profesionalismul forțelor de ordine și a menționat că au existat tentative de corupere a funcționarilor.

Știu că de multe ori e la modă ca organele de forță să fie criticate, dar vreau acum să-mi exprim aprecierea pentru modul profesionist în care au acționat în aceste investigații în ultimele luni. Au fost importanți în acest rol actualii și foștii funcționari care au fost abordați de gruparea criminală, dar au refuzat banii lor murdari și au cooperat sub acoperire cu organele de forță. D nicăieri și că există oameni curajoși pete tot”, a menționat Radu Marian.

Deputatul PAS s-a referit și la munca judecătorilor.

Este absolut fundamental ca judecătorii să nu tergiverseze aceste investigații, de ei depinde în primul rând dacă hoții și fugarii vor ajunge după gratii. Alegerile libere și corecte sunt fundamentul statului în care trăim, ele trebuie protejate”, a conchis parlamentarul.

***

Amintim că, pe 6 octombrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauza Speciale (PCCOCS) a anunțat într-un comunicat de presă că, la vama Sculeni, a fost depistată o valiză în care se aflau 550 mii euro. Descoperirea a fost făcută cu o zi mai devreme. Banii și automobilul de lux condus de un bărbat de 60 de ani au fost ridicați, iar individul – reținut pentru 72 de ore.

PCCOCS nu a menționat detalii despre proveniența mijloacelor financiare și nici despre destinația acestora.

Contactat de NM, Emil Gaitur, comunicatorul PCCOCS, a precizat că șoferul care conducerea mașina de lux, în care a fost depistată suma nedeclarată de 550 mii euro, a fost plasat în arest, iar „investigațiile sunt în desfășurare”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

romania-insider.com

Vizita premierului interimar al României la Chișinău: Bolojan va participa la Congresul PAS

Ilie Bolojan, premierul interimar al României și președintele Partidului Național Liberal (PNL), va participa pe 14 iunie la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de reprezentanții PNL, relatează Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, PNL a anunțat, într-un comunicat de presă, că Ilie Bolojan va participa, pe 14 iunie, la Congresul PAS, organizat la Chișinău. PNL a adăugat că prezența lui Bolojan va transmite „sprijinul constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru aprofundarea relațiilor dintre cele două state”.

Totodată, PNL a declarat că „Ilie Bolojan este primul lider român care se deplasează la Chișinău după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

Amintim că la Consiliul Politic Național al PAS din 2024 a fost prezent Nicolae Ciucă, atunci – președinte al PNL și președinte al Senatului României, dar și europarlamentari. În cadrul consiliului s-a discutat inclusiv despre referendumul republican constituțional din 2024.

Totodată precizăm că, la alegerile pentru Parlamentul European din 2024, PAS a îndemnat alegătorii cu cetățenie română să voteze PNL. Liderul formațiunii, Igor Grosu, a menționat că PAS face parte din Partidul Popular European (PPE). În România, Partidul Național Liberal face parte din PPE.

***

Despre vizita lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a anunțat Primăria Chișinău pe 12 iunie. Anunțul a fost făcut în contextul restricțiilor de circulație din capitală, în legătură cu această vizită. Primăria a menționat că restricțiile, care vor fi temporare, vor viza perioada 13 iunie, ora 12:00 – 14 iunie, ora 21:00, precum și anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu aeroportul. Totodată, Primăria a precizat că Ilie Bolojan va vizita instituții de stat și că măsura a fost luată de poliție.

Ultima vizită a lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a avut loc în perioada 28-29 mai curent. Bolojan a participat la un eveniment dedicat reformei administrației publice locale. Totodată, a avut întrevederi cu premierul Alexandru Munteanu și cu președinta Maia Sandu. Vizita a fost întreruptă pe 29 mai, după ce o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, iar Bolojan a solicitat un avion militar pentru a reveni de urgență în România.

***

Pe 14 iunie se va desfășura Congresul PAS, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea formațiunii.

Actualul lider al partidului, Igor Grosu, a anunțat pe 11 mai, la Radio Moldova, că va candida pentru un nou mandat. Acesta a devenit președinte interimar al formațiunii în 2020, după alegerea Maia Sandu în funcția de președintă a Republicii Moldova. În mai 2022, acesta a fost ales oficial președinte al PAS pentru un mandat de patru ani.

Pe 26 mai, deputata PAS, Doina Gherman, a declarat la Vocea Basarabiei că Igor Grosu este singurul candidat la funcția de președinte al partidului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: