Tudor Mardei | NewsMaker

Soțul ministrei Agriculturii, șef al INI, avansat în grad: decretul semnat de Maia Sandu

Arcadie Catlabuga, șeful Inspectoratului Național de Investigații și soțul actualei ministre a Agriculturii – fostă candidată PAS la alegerile parlamentare – a fost avansat la gradul special de chestor prin decret prezidențial. Documentul a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 11 decembrie și intră în vigoare de la data semnării.

469-n by

Potrivit Legii privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, gradele speciale de chestor, chestor-şef și chestor general se acordă de către preşedintele Republicii Moldova la propunerea ministrului Afacerilor Interne, coordonată cu prim-ministrul.

Acesta nu este primul decret semnat de președinta Maia Sandu prin care sunt avansați în grad reprezentanți ai conducerii instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Pe 17 septembrie, șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, a fost promovat la gradul special de chestor, echivalent cu cel de general-maior. Zece zile mai târziu, pe 27 septembrie – cu doar o zi înainte de alegerile parlamentare – au fost avansați în grad și șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, împreună cu adjunctul său, Lilian Carabeț.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia a atacat un bloc de locuințe din Zaporojie: 11 morți, printre care 3 copii

Armata rusă a atacat cu bombe aeriene ghidate orașul Zaporojie în dimineața zilei de 10 octombrie. În urma bombardamentului, 11 persoane au murit, inclusiv trei copii.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, explozia a distrus complet una dintre scările unui bloc de locuințe. De asemenea, au fost avariate mai multe case particulare și alte clădiri.

Șeful administrației militare regionale din Zaporojie, Mihail Semîkin, a anunțat că 11 persoane au fost omorâte în urma atacului. Printre victime se numără și trei copii. De asemenea, 10 persoane, printre care un minor, au fost rănite.

Oficialul a precizat că operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare. „Este posibil ca sub dărâmături să se mai afle oameni”, a declarat oficialul.

Poliția Națională a Ucrainei a anunțat că nu se știe ce s-a întâmplat cu alte 14 persoane. Potrivit instituției, forțele ruse au lansat cinci bombe aeriene asupra zonelor rezidențiale din Zaporojie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: