Un procuror și un șef de post vamal, soț și soție, sunt cercetați într-un dosar de îmbogățire ilicită. Aceștia ar deține, prin intermediul rudelor apropiate și altor persoane terțe, mai multe mijloace de transport de lux și un imobil locativ amplasat într-o zonă de elită din Chișinău. Valoarea bunurilor ar
Un cetățean român de 43 de ani, care ar fi comis infracțiuni extrem de grave pe teritoriul României, aflat în căutare internațională prin intermediul Interpol, a fost reținut în Republica Moldova de ofițerii Direcției de Investigații Criminale a Inspectoratului Național de Investigații. Potrivit poliției, în luna mai 2024, bărbatul a
Oamenii legii au reținut unui ex-șef de direcție al Inspectoratului Național de Investigații (INI) de la Sud și a unui inspector al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) pentru contrabandă. Totodată, oamenii legii au capturat aproape două milioane de țigări și circa jumătate de tonă de alcool etilic. Informațiile au
Printre protestatarii din așa-numitul „Orășel al schimbării”, instalat de către membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” în fața Parlamentului, polițiștii au găsit un bărbat condamnat anterior la închisoare, care însă se eschiva de la executarea pedepsei. Polițiștii de investigație au reținut un bărbat, participant activ la acțiunile de protest din centrul
Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fostul șef al Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI) al Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Acestuia i se incriminează săvârșirea a trei capete
Pe parcursul zilei de astăzi, procurorii anticorupție au descins cu 9 percheziții la șeful Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită. În urma verificărilor, funcționarul a fost reținut pe un termen de 72 ore. Potrivit Anticorupție este vorba despre Sergiu Solovei. Procurorii menționează
Trei persoane au fost reținute fiind suspectate că ar fi generat trei alerte cu bombă. Declarația a fost făcută pentru Agora de șeful secției Investigația Infracțiunilor de Finanțare a Terorismului din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Oleg Ojog. Potrivit omului legii, cei trei reținuți ar fi transmis apelurile pe cale
Procurorii anticorupție au publicat detalii despre rezultatul perchezițiilor efectuate pe 10 martie, în care a fost vizat șeful Direcției nr. 3 a Inspectoratului Național de Investigații (INI). Acesta este vizat într-o cauză penală inițiată pentru fals în declarații. Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul șefului Direcției nr.3 al
Un șef al Inspectoratului Național de Investigații (ANI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este vizat într-o cauză penală. Informația a fost confirmată de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii Generale, pe 10 martie. „Confirmăm efectuarea perchezițiilor de către procurorii anticorupție în cadrul unei cauze penale pornite în privința unui șef al
Un deținut a șantajat o femeie de 41 de ani că va publica fotografii cu caracter intim, dacă nu îi transmite 150 de euro. După un șir de investigații, oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul acționa. Potrivit poliției, acesta a inițiat o conversație cu victima pe rețelele de