Spitalul Clinic Bălți

Spitalul Clinic Bălți are un nou director interimar. Cine este Ludmila Capcelea și ce avere declară

Spitalul Clinic Bălți – unul dintre cel mai mari din Moldova – are un nou director interimar. Ludmila Capcelea, care conduce Spitalul Raional Florești, a fost detașată temporar pentru a prelua conducerea instituției. Decizia, anunțată pe 4 august de ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, vine la mai puțin de o lună după schimbarea fostei conduceri, în urma scandalului legat de condițiile din blocul sanitar al spitalului. Odată cu numirea noului manager, ministrul a dispus și un control „complex” la instituție.

„Un spital nu poate fi puternic atunci când medicii sunt prinși în conflicte, iar administrația uită pentru cine lucrează. Am venit astăzi la Spitalul Bălți pentru a schimba această situație. Am decis detașarea doamnei Capcelea de la Spitalul Raional Florești pentru a prelua interimatul conducerii Spitalului Clinic Bălți. Mandatul este unul clar – să stabilizeze instituția, să pună ordine în administrație, să asculte colectivul și să readucă pacientul în centrul tuturor deciziilor”, a declarat ministrul Sănătăți, Alexandru Gasnaș.  

În paralel, Ministerul Sănătății a dispus un control „tematic complex” la Spitalul Clinic Bălți. Potrivit acestuia, verificările vor viza managementul instituției, condițiile sanitare, organizarea serviciilor medicale, utilizarea fondurilor publice și modul în care sunt adoptate deciziile administrative.

„Acest control nu este împotriva medicilor și a asistenților care muncesc cinstit și onest. Este pentru a-i proteja. Mesajul meu pentru administrație este simplu – funcția de conducere nu este un privilegiu, este o responsabilitate. La Bălți, noi nu schimbăm doar un director, începem o reevaluare reală și schimbăm modul în care trebuie să funcționeze acest spital”, a mai declarat Gasnaș.

Cine este Ludmila Capcelea și ce avere declară

Ludmila Capcelea are experiență în managementul instituțiilor medicale. Ea a ocupat anterior funcțiile de director adjunct și, ulterior, de director al Spitalului Raional Florești. Este absolventă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu specializarea medicină internă, și deține un master în managementul sănătății publice.

Potrivit declarației sale de avere pentru anul 2025, Capcelea a obținut un salariu lunar de peste 40.000 de lei de la Spitalul Raional Florești. În declarație sunt indicate trei terenuri agricole primite prin donație în 2022, un apartament de 82 m² cumpărat în 2021, o casă de locuit de 139 m² dobândită în 2012, o casă de 119 m² moștenită în 2019 și un automobil Mercedes C180, fabricat în 2008, evaluat la 130.000 de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Președinția Republicii Moldova

„Să găsim o formulă – primele 30 minute ale zilei să fie obligatoriu dedicate lecturii”: Sandu, după întâlnirea cu copiii care au citit în vacanță

Aproape 500 de copii au transmis, la o adresă a Președinției, informații despre cărțile pe care le-au citit în vacanța de vară. O parte dintre ei au fost invitați la Președinție, unde s-au întâlnit cu șefa statului. Despre aceasta a comunicat președinta pe o rețea de socializare, menționând că a plecat de la întâlnire cu o idee pe care urmează să o discute cu Ministerul Educației – găsirea unei formule prin care primele 30 de minute ale zilei să fie obligatoriu dedicate lecturii. În acest context, menționăm că, la începutul lunii septembrie, ministrul Educației anunța că va propune spre discuție pilotarea opțională a 30 de minute de lectură zilnică pentru a încuraja lectura în rândul elevilor.

„La începutul verii, i-am provocat pe copii să lase din când în când telefoanele și tabletele deoparte și să citească o carte. Aproape 500 de copii din toată țara mi-au scris despre cărțile pe care le-au citit în vacanță, despre personajele lor preferate și despre poveștile care i-au făcut să râdă, să viseze sau să descopere lucruri noi. Pe o parte dintre ei i-am cunoscut la Președinție. Am vorbit despre lista lor de cărți, dar și despre cum putem face din citit un obicei de fiecare zi”, a comunicat Maia Sandu pe 27 septembrie.

În continuare, șefa statului a menționat o idee de la întâlnire. „Am plecat de la întâlnire cu o idee pe care o vom discuta cu Ministerul Educației și Cercetării: să găsim o formulă prin care primele 30 de minute ale zilei să fie obligatoriu dedicate lecturii”, a declarat președinta.

Potrivit instituției prezidențiale, în semn de apreciere pentru participare și pasiunea lor pentru lectură, copiii care au fost la Președinție au primit diplome și certificate pentru procurarea de cărți din librării.

Facebook/Președinția Republicii Moldova

Amintim că, pe 1 iunie 2026, în mesajul său de Ziua Internațională a Copilului, președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe copii să citească pe durata vacanței de vară. Totodată, copiii au fost invitați să transmită, la o adresă a Președinției, informații despre câte cărți au citit și ce i-a impresionat. Șefa statului declara că unii din ei vor fi invitați la Președinție. Detalii AICI.

În contextul ideii enunțate de șefa statului, menționăm că, pe 9 septembrie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, anunța că va propune spre discuție, în perioada următoare, pilotarea opțională a 30 de minute de lectură zilnică, pentru a încuraja formarea unui obicei constant de lectură în rândul elevilor. Măsura era anunțată în contextul rezultatelor PISA 2025, care au arătat performanțe mai slabe la lectură. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: