Percheziții la directorul interimar al Spitalului de Psihiatrie din Bălți, un consultant juridic al instituției și reprezentantul unei persoane juridice. Primul ar fi majorat unele cheltuieli ale spitalului iar din diferența obținută ar fi fost confecționate mai multe articole de mobilier, pe care le-ar fi instalat la domiciliul lui. Prin
Noul director interimar al Inspectoratului Național de Probațiune este Viorel Sochircă. Ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru l-a prezentat, pe 10 iulie, colectivului. „Domeniul probațiunii este unul specific, iar vasta experiență profesională a domnului Sochircă în domeniul de urmărire penală, de monitorizare și evaluare a politicilor în domeniul integrității, dar și de
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) are un nou vicedirector. Este vorba despre fostul director al Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, Iurie Crasiuc, care a fost demis anul trecut. Contactați de NM, reprezentanții CNAMUP și ai Ministerului Sănătății au confirmat că numirea lui Crasiuc a avut loc pe
Ministerul Culturii a numit un director interimar la Teatrul Cehov din Chișinău. Este vorba despre Feodor Gladii, consultant principal al Serviciului juridic al Ministerului Culturii. Într-un interviu pentru NM, ministrul Culturii Sergiu Prodan a spus că Gladii va fi la conducerea teatrului timp de două luni, după care un nou
Gheorghe Brînza, actualul director al Spitalului raional Glodeni, va ocupa funcția de director interimar al Spitalului Clinic Bălți. Un decret în acest sens a fost semnat de Ala Nemerenco pe 21 septembrie, chiar de față și „cu acordul” colectivului din Bălți, anunță ministra. Într-o postare pe pagina sa de Facebook,
Deputatul socialist Alexandr Usatîi ar putea fi numit director interimar al Întreprinderii de Stat „Barza Albă”. De asemenea, și S.A „Răut” ar putea avea o nouă conducere. Despre acest lucru a anunțat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, astăzi, 3 iunie. „Din informațiile pe care le dețin, la