Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat că, în contextul atacurilor cibernetice asupra unor servicii electronice guvernamentale, au fost identificate posibile accesări neautorizate ale datelor cu caracter personal. Precizările vin după ce mai mulți cetățeni au semnalat pe rețelele de socializare că datele lor personale ar fi fost accesate fără acordul lor.
Pe 26 octombrie, mai mulți oameni au semnalat pe rețelele de socializare că, noaptea trecută, datele personale le-ar fi fost accesate ilegal de AGE, printre care avocatul Andrei Oțel și judecătoarea Marina Rusu.
„Datele mele au fost accesate de către Agenția de Guvernare Electronică fără nicio solicitare din partea mea și fără niciun acord al meu. Agenția de Guvernare Electronică, ce ați căutat la 21:51 de noapte în datele mele personale?”, a scris Marina Rusu pe Facebook.
AGE a venit cu precizări în secțiunea de comentarii a postării judecătoarei.
„În contextul unor atacuri cibernetice asupra unor servicii electronice guvernamentale, au fost identificate posibile accesări neautorizate ale datelor cu caracter personal. În vederea limitării riscurilor și asigurării securității datelor, au fost aplicate măsuri preventive, inclusiv restricționarea temporară a accesului la unele servicii electronice”, a transmis Agenția de Guvernare Electronică.
AGE, împreună cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, efectuează verificări suplimentare pentru a stabili circumstanțele incidentelor și eventualul impact asupra datelor personale.
„Referitor la accesarea semnalată de dumneavoastră, precizăm că verificările sunt în desfășurare, iar la această etapă nu putem confirma dacă datele dumneavoastră au fost accesate sau utilizate neautorizat. Totodată, vă recomandăm să manifestați vigilență sporită la eventuale tentative de fraudă prin apeluri telefonice, SMS-uri sau e-mailuri. Nu divulgați parole, coduri de autentificare sau date bancare și nu autorizați operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute, chiar dacă acestea invocă numele sau IDNP-ul dumneavoastră”, a menționat AGE.
Instituția a precizat că va comunica noi detalii prin canalele sale oficiale, pe măsură ce vor fi disponibile rezultatele verificărilor.
Amintim că, în noaptea de 22 octombrie, mai multe servicii publice digitale au fost vizate de un atac cibernetic. AGE a anunțat că atacul, care ar fi urmărit extragerea datelor cu caracter personal, a fost stopat. Totodată, instituția a avertizat cetățenii că datele lor personale „pot fi folosite în tentative de fraudă”.
Ulterior, AGE a informat că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, a fost blocată o nouă tentativă de accesare forțată a unor servicii publice guvernamentale. În același timp, mai multe servicii digitale destinate cetățenilor și antreprenorilor, inclusiv cele pentru depunerea cererilor și eliberarea actelor permisive, au rămas temporar deconectate, ca măsură de securitate în cadrul investigării incidentelor cibernetice.
Pe 26 octombrie, AGE a anunțat că serviciile publice online destinate antreprenorilor pentru eliberarea actelor permisive au fost repuse în funcțiune.