Imagine simbol

Sprijin, în valoare de €9 mln din partea UE, pentru armata Moldovei: vor fi achiziționate sisteme de apărare antiaeriană

Un nou pachet de sprijin nerambursabil din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Sprijinul, în valoare de 9 milioane de euro, presupune achiziționarea sistemelor de apărare antiaeriană. Acestea, potrivit Ministerului Apărării, urmează să fie contractate, achiziționate și livrate în conformitate cu un grafic agreat cu UE.

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat, pe 13 iunie, că Armata Națională își va consolida capacitățile de apărare antiaeriană datorită unui nou pachet de sprijin nerambursabil al Uniunii Europene pentru Republica Moldova în valoare de 9 milioane de euro în cadrul Instrumentului European pentru Pace (EPF).

„Acest nou pachet este parte a unei cooperării mai largi cu UE în domeniul apărării și vine în contextul solicitării Republicii Moldova, având la bază evaluarea riscurilor și amenințărilor în contextul războiului din Ucraina și al efectelor acestora asupra securității naționale”, au comunicat reprezentanții Ministerului.

Potrivit instituției, noul sprijin presupune achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană care urmează să fie contractate, achiziționate și livrate potrivit unui grafic agreat cu UE.

„Livrarea echipamentelor către Armata Națională va fi precedată de un acord între UE și Guvernul Republicii Moldova pentru a asigura conformitatea cu cerințele și condițiile Instrumentului European pentru Pace”, au adăugat reprezentanții Ministerului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ipn.md

Deputați din România vin la Chișinău pentru trei zile. Vor vizita două universități și se vor întâlni cu oficiali

Membrii Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților din Parlamentul României se vor afla, în perioada 23-25 septembrie, într-o vizită la Chișinău. Deputații vor avea mai multe întrevederi cu oficiali și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din Republica Moldova. Despre acest lucru au anunțat, pe 23 septembrie, reprezentanții Parlamentului de la Chișinău.

În cadrul vizitei, deputații din Parlamentul României se vor întâlni cu parlamentari din Republica Moldova – membri ai Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Potrivit sursei citate, discuțiile vor viza consolidarea cooperării dintre cele două comisii parlamentare, precum și schimbul de experiență în elaborarea legislației din domeniul educației.

Agenda include și o întrevedere cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu România, precum și o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării.

De asemenea, delegația Parlamentului României va vizita Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: