mediaforum.md

Sprijin pentru ziarele din Moldova. Guvernul va compensa majorarea tarifului de distribuție, iar „Poșta Moldovei” amână până în aprilie încasarea plăților

Guvernul va compensa în totalitate majorarea tarifului de distribuție a ziarelor din acest an. Totodată, întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” va oferi publicațiilor periodice o vacanță până la 31 martie 2024, în ceea ce privește achitarea serviciilor de distribuție. Informația a fost confirmată pentru NM de către Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Subiectul a fost discutat pe larg în cadrul unui panel al Forumului mass-media, la care au participat deputata PAS Liliana Nicolaescu Onofrei, șefa Consiliului Audiovizualului Liliana Vițu, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, dar și jurnalistele Mariana Rață de la TV8 și directoarea ziarului „Observatorul de Nord” din Soroca, Elena Cobăsneanu. Invitații au ajuns la concluzia că scumpirea serviciilor de distribuție a ziarelor, prestate de „Poșta Moldovei”, este o problemă complexă care vizează 3 vulnerabilități:

– cea a cititorului (pensionari, profesori, oameni de cultură, etc) pe care un nou abonament cu tarif actualizat îi poate determina să suspende abonarea;

– a redacțiilor, care înregistrează constrângeri operaționale și de logistică dictate de costurile la hârtie, servicii tipografice, resurse umane;

– a întreprinderii „Poșta Moldovei”, care de-a lungul anilor, în pofida raționamentelor economice și a concluziilor Curții de Conturi referitoare la prețurile de distribuție, nu le-a ajustat.

Guvernul va plăti factura

Daniel Vodă a menționat că Executivul va compensa în acest an costurile majorate de distribuție a ziarelor.

A fost dezbătut subiectul inițierii de către autorități în cooperare cu API (Asociația Presei Independente) a unui mecanism de susținere a redacțiilor ziarelor independente privind acoperirea costurilor pentru distribuție. Adică, decizia de principiu a Guvernului de a aloca resurse pentru a compensa 100% majorarea tarifului de distribuție din acest an. Cu alte cuvinte, redacțiile eligibile prin mecanismul API vor activa în condițiile anului trecut. Această acoperire se preconizează să fie făcută în baza evaluărilor privind etica și deontologia profesională elaborate de API.  Un mecanism de sprijin direct al Guvernului către redacții poate crea asocierea nedorită că presa susținută este proguvernamentală, iar unica modalitate acceptabilă este mecanismul prin API”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

UPDATE Totodată, întreprinderea „Poșta Moldovei” va pune la dispoziția redacțiilor a vacanță în ceea ce privește achitarea serviciilor de distribuție până la data de 31 martie 2024, astfel încât să fie încheiat sezonul de promovare a abonării pentru decembrie – ianuarie.

„Poșta Moldovei precaută soluții de a oferi o vacanță pentru primele 3 luni ale anului 2024 pentru plata tarifului actualizat de distribuire”, a menționat pentru NM Tatiana Gangan, reprezentanta instituției.

În același timp, în sistemul informațional al Poștei Moldovei (catalogul de abonare), redacțiile pot alege dacă decid afișarea prețurilor din anul trecut.

„Acest fapt va asigura continuitatea prestării serviciilor, activitatea redacțiilor, precum și menținerea unor prețuri accesibile pentru cetățeni. Inclusiv la Forum, s-a pus întrebarea ce se întâmplă în anul 2025, dacă pentru 2024 se va aplica mecanismul de compensare a creșterii de tarif – a fost anunțat că criteriul de distribuție va fi inclus la lista criteriilor de eligibilitate în proiectul de lege privind subvenționarea în domeniul mass-media. Toți actorii implicați conștientizează că există probleme multiple cu care se confruntă redacțiile și presa tipărită. Acestea sunt expuse articulat în funcție cu care actor are loc conversația. Soluția propusă de autorități vizează la modul concret soluționarea principalei probleme enunțate de redacții – tarifele de distribuție și ia în calcul rațional cele 3 vulnerabilități, inclusiv pentru a asigura transparența cheltuielilor banilor publici”, a conchis Daniel Vodă.

***

Amintim că Ziarul de Gardă, redacție cu o vechime de peste 19 ani, a semnalat o majorare cu 341% a costurilor privind distribuția ziarelor, operată de „Poșta Moldovei”, fapt care ar putea duce la dispariția ziarului. Întreprinderea „Poșta Moldovei” argumentează creșterea costurilor privind distribuția ziarelor, din 2024, prin necesitatea ajustării tarifelor „la nivelul costurilor reale în urma inițierii de către autorități a unui mecanism de susținere a redacțiilor”.

De menționat că, în luna iunie 2023, partidul de guvernare a anunțat elaborarea unui proiect de lege privind crearea unui fond de sprijinire a presei prin intermediul API. Momentan, inițiativa este în proces de definitivare și nu a fost dezbătută în parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: