Un scandal a izbucnit în Găgăuzia din cauză că în timpul vizitei prim-ministrului Dorin Recean la Primăria Vulcănești, care a avut loc pe 20 februarie, în sala unde s-a desfășurat o ședință cu reprezentanții instituției nu a fost afișat drapelul autonomiei, ci doar cele ale Republicii Moldova și UE. Ivan
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, respinge declarațiile liderului de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, potrivit cărora Chișinăul nu s-ar fi oferit să ajute la gestionarea situației din stânga Nistrului legată de întreruperea livrărilor de gaz rusesc. În cadrul ediției din 6 ianuarie a emisiunii „Alo, TV8”, Daniel
Portalul britanic The Times a publicat un articol despre faptul că Uniunea Europeană ar urma să deschidă centre pentru migranții care așteaptă să fie expulzați pe teritoriul unor țări-candidate la aderarea la UE, inclusiv Republica Moldova. Într-un comentariu pentru NM, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că
Guvernul va compensa în totalitate majorarea tarifului de distribuție a ziarelor din acest an. Totodată, întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” va oferi publicațiilor periodice o vacanță până la 31 martie 2024, în ceea ce privește achitarea serviciilor de distribuție. Informația a fost confirmată pentru NM de către Daniel Vodă, purtătorul
Guvernul Republicii Moldova are contacte de serviciu cu compania Meta, care administrează rețeaua Facebook, iar deep fake-urile precum cel în care apare președinta țării Maia Sandu sunt semnalate la nivel instituțional. Precizarea a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, în conferința de presă din 8
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Daniel Vodă dă asigurări că Teatrul dramatic „Anton Cehov” din Chișinău nu este în pericol de lichidare. Reacția vine urmare a unor declarații făcute de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, care a acuzat Chișinăul