Максим Андреев, NewsMaker

Stadionul Republican ar urma să treacă în proprietatea Ambasadei SUA. Astăzi a fost aprobat Memorandumul

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 20 aprilie Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Statele Unite ale Americii, privind achiziționarea proprietății pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA în țara noastră. Pentru a putea fi transmis cu titlul onoros, terenul amplasat pe strada Tighina 12, cu o suprafața de 5,1814 ha, va fi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului.

De asemenea, documentul aprobat prevede că Agenția Proprietății Publice (APP), prin intermediul unui evaluator certificat, va asigura determinarea valorii terenului.

După care, APP va institui un grup de lucru care va negocia cu SUA prețul terenului. Grupul va fi format din reprezentanții Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenției Proprietății Publice.

„În urma negocierii cu partea americană a prețului bunului imobil, care nu va fi mai mic decât cel de piață, Grupul de lucru va aproba acest preț printr-o decizie”, comunică reprezentanții Guvernului.

Ulterior, directorul general al APP va fi împuternicit să semneze cu Statele Unite ale Americii, contractul de vânzare-cumpărare a terenului cu suprafața de 5,1814 ha, incluzând părțile componente ale terenului care sunt proprietate de stat.

Memorandumul de înțelegere este valabil pentru o perioadă de un an de la semnare, plus o prelungire de opt luni, dacă va fi solicitat de SUA, și prevede cooperarea cu bună credință a părților în vederea atingerii obiectivului de cumpărare de către SUA a dreptului de proprietate asupra terenului, în conformitate cu legislația țării noastre și tratatele internaționale.

Este de menționat că lucrările de demolare a Stadionului Republican de pe strada Tighina 12, au demarat în luna aprilie 2007, iar timp de mai mulți ani Republica Moldova și partea americană au negociat asupra transmiterii terenului respectiv pentru construcția Ambasadei SUA.

„Pe lângă construcția Ambasadei, se planifică amenajarea unui parc și altor spații deschise cu acces public”, se arată în aceeași declarație a Guvernului.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vlah, după ce „Inima Moldovei” a pierdut la Curtea Constituțională: „A dat undă verde abuzurilor”. Reacție: declarații politice

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a criticat decizia din 30 iunie a Curții Constituționale, menționând că hotărârea „înseamnă că, de acum încolo, orice partid din Moldova va putea fi exclus din alegeri sau i se va limita activitatea doar în bază de suspiciuni”. Ea a anunțat că va sesiza Comisia de la Veneţia şi Secretarul General al Consiliului Europei. În replică, Curtea Constituțională a declarat că Vlah a fost invitată la ședința în care a fost examinată inclusiv sesizarea sa, unde ar fi putut expune criticile la Legea privind partidele politice, dar nu a dat curs invitației. Curtea a precizat, de asemenea, că decizia din 30 iunie ia în considerare toate constatările Comisiei de la Veneția.

Pe 30 iunie, partidele „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei”, „Moldova Mare”, precum și partidul „Inima Moldovei” au pierdut litigiul la Curtea Constituțională. Acestea au contestat prevederea legală care a permis Ministerului Justiției să solicite în instanță suspendarea activității formațiunilor politice. În cazul partidelor „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei” și „Moldova Mare”, ministerul le-a considerat succesoare ale partidului neconstituțional „Șor”, iar în cazul partidului „Inima Moldovei” – pe motiv de suspiciuni de finanțare ilegală.

Ce a declarat Vlah

Pe 1 iulie, lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a declarat că „într-un stat care se pretinde democratic este inadmisibil să privezi un partid de dreptul de a participa la alegeri sau să-i limitezi activitatea doar în baza unor suspiciuni”.

„Mai mult ca atât, Comisia de la Veneția, în avizul său din luna martie a anului curent, a indicat direct că un partid nu poate fi exclus din alegeri şi să-i fie limitată activitatea doar în temeiul unor suspiciuni. Indiferent de argumentele cu care a operat Curtea Constituţională, păstrarea, în Legea partidelor, a acestor prevederi abuzive este un afront adus Comisiei de la Veneţia, Consiliului Europei, în general. În perioada imediat următoare voi expedia o nouă scrisoare către Comisia de la Veneţia şi către Secretarul General al Consiliului Europei. Îi voi informa despre evoluţiile de ultima oră prin prisma avizului din luna martie, inclusiv mă voi referi şi la decizia Curţii Constituţionale din 30 iunie”, a adăugat Vlah.

Ea a mai spus că decizia Curţii Constituționale „înseamnă că de acum încolo orice partid din Moldova va putea fi exclus din alegeri sau i se va limita activitatea doar în bază de suspiciuni”. „De facto, prin decizia sa de ieri, Curtea Constituţională a dat undă verde abuzurilor şi dezmăţurilor antidemocratice”, a menționat Vlah.

Reacția Curții Constituționale

Curtea Constituțională a declarat că „nu este în măsură să comenteze declarațiile politice” ale Irinei Vlah referitoare la hotărârea din 30 iunie. „În calitatea sa de reprezentant principal al Partidului Republican „Inima Moldovei”, dna Irina Vlah a fost invitată la ședința Curții Constituționale, la care s-a examinat inclusiv sesizarea sa nr. 252g/2025, în cadrul căreia ar fi putut expune direct critica la adresa Legii privind partidele politice. Domnia sa, însă, nu a dat curs invitației”, a adăugat Curtea.

Cu referire la hotărârea din 30 iunie, Curtea a declarat că decizia „ia în considerație toate constatările Comisiei de la Veneția din Opinia amicus curiae nr. 1262/2025 pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind statutul și măsurile referitoare la partidele succesoare ale partidelor politice declarate neconstituționale”.

„Legislatorul a prevăzut aplicabilitatea limitării activității partidului ca măsură asiguratorie în situații excepționale și doar dacă se demonstrează existența unor circumstanțe reglementate limitativ de lege, adică doar în cazurile: (i) „unor încălcări grave”; (ii) „unui pericol real și iminent” și (iii) al riscului producerii unor „consecințe iremediabile”. Totodată, Curtea a conchis că Ministerul Justiției, ca reclamant în cauză, va trebui să prezinte „argumente și probe” care justifică aplicarea măsurii. De asemenea, Curtea a ajuns la concluzia că legislatorul a acordat instanței de judecată competența de a verifica, în fiecare cauză concretă, dacă cererea reclamantului este întemeiată pe elemente factuale precise și actuale, dacă riscul invocat este real și iminent, dacă urmările posibile sunt ireparabile și dacă măsura solicitată este indispensabilă pentru prevenirea încălcării ordinii democratice”, a adăugat Curtea.

***

Amintim că, în 2025, Ministerul Justiției, în baza noilor prevederi ale Legii privind partidele politice, s-a adresat Curții de Apel Chișinău cu solicitarea de a limita activitatea partidelor „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei” și „Moldova Mare”. Ministerul Justiției le-a acuzat că sunt partide succesoare ale partidului neconstituțional „Șor” – adică folosesc aceleași surse de finanțare, aceeași conducere și își coordonează acțiunile din același centru.

În cazul partidului „Inima Moldovei”, Ministerul Justiției a solicitat suspendarea activității partidului din cauza suspiciunilor de finanțare ilegală. Anterior, NewsMaker scris că grupul de lucru al Comisiei Electorale Centrale (CEC) nu a identificat urme de finanțare a partidului „Inima Moldovei” din Rusia. Astfel, pe 3 iunie 2026, Irina Vlah a cerut Ministerului Justiției să-și retragă cererea depusă la Curtea de Apel Chişinău. Ministerul Justiției a declarat că va examina solicitarea „conform competențelor și cu respectarea cadrului procedural aplicabil”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: