Imagine simbol

Starea copilului de 6 ani, care a supraviețuit după ce a fost electrocutat într-un parc din Chișinău

Băiatul de 6 ani, electrocutat în timp ce se juca într-un parc din Chișinău, se află în stare gravă la spital, dar stabilă. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de purtătorul de cuvânt al Institului Mamei și Copilului, unde a fost internat minorul. Copilul a fost transferat în secția de reanimare. În prezent se află sub supravegherea medicilor. 

Purtătorul de cuvânt al Institului Mamei și Copilului Maxim Cazacu a declarat pentru NewsMaker că pe 18 iulie la instituția medico-sanitară au fost transportați cei doi copii, care s-au electrocutat în timp ce se jucau în parcul „Sarmizegetusa” din sectorul Botanica.

„În pofida eforturilor echipei medicale, pacientul de 11 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și din păcate nu a putut fi salvat”, a comunicat reprezentantul Institutului.

Cu referire la băiatul de 6 ani, Maxim Cazacu a spus că acesta a fost transferat în secția de reanimare, unde se află în prezent sub supraveghere medicală.

„Starea acestuia este gravă, dar stabilă”, a precizat reprezentantul instituției medicale.

NewsMaker a solicitat mai multe detalii cu privire la caz de la poliție. Deocamdată nu avem un răspuns.

***

În după-amiaza zilei de 18 iulie, doi copii – o fetiță de 11 ani și un băiețel de 6 ani s-au electrocutat în timp ce se jucau în parcul „Sarmizegetusa” din sectorul Botanica al Chișinăului. Minorii au fost transportați la spital. La scurt timp, fetița a decedat. Poliția a declarat că minorii ar fi atins fire care au produs un scurtcircuit. Oamenii legii declarau că pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele. Detalii AICI.

Pe 19 iulie, Primăria Chișinău a declarat pentru NewsMaker că în cazul incidentului tragic din sectorul Botanica nu este vorba despre cabluri care atârnau. Instituția a spus că așteaptă rezultatele anchetei organelor de drept. Între timp, responsabilii din cadrul Primăriei s-au întrunit într-o ședință. „Ținând cont că am avut temperaturi înalte de peste 40 de grade mai multe zile la rând, specialiștii spun că ar putea fi situație în legătură cu acest fapt”, au comunicat reprezentanții Primăriei, adăugând că în acest sens „s-au luat măsuri imediate de securizare”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Zelenski: Rusia a atacat infrastructura energetică a Ucrainei după anunțul lui Trump privind armistițiul

Duminică, 11 octombrie, Rusia a atacat Centrala Electrotermică nr. 5 din Harkov (CET-5), la câteva ore după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat începutul unui „armistițiu energetic” între Ucraina și Rusia. Despre acest lucru a anunțat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, relatează RBC-Ucraina.

„Astăzi există o declarație a președintelui Statelor Unite potrivit căreia s-a ajuns la un acord privind încetarea focului în sectorul energetic. Este o noutate bună pentru toată lumea și este important ca aceasta să devină realitate”, a declarat Zelenski.

El a adăugat că Ucraina este pregătită să nu atace infrastructura energetică a Rusiei, însă, pentru aceasta, este necesar ca Rusia să manifeste aceeași disponibilitate. „Chiar acum a avut loc un atac asupra CET-5 din orașul Harkov, asupra infrastructurii energetice din Harkov”, a spus Zelenski, în seara zilei de 11 octombrie.

Menționăm că, în după-amiaza zilei de 11 octombrie, Donald Trump a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu în sectorul energetic. „Începând din acest moment, în războiul dintre Rusia și Ucraina este în vigoare un armistițiu energetic. Ambele părți au fost de acord cu acest lucru. Nu în încălcați”, a scris Trump pe o rețea de socializare. Pentru Zelenski, armistițiul anunțat de Trump „a fost o noutate”, a declarat președintele ucrainean într-un interviu acordat publicației Axios. „Dacă președintele Trump a convenit asupra acestui lucru cu Putin, vă rog să ne comunicați când intră în vigoare armistițiul. Suntem pregătiți și de acord să îl acceptăm”, a adăugat Zelenski. Rusia nu a acceptat deocamdată oficial armistițiul energetic. Potrivit unei surse citate de Axios, „rușii analizează această propunere”, iar „în curând vom afla dacă sunt pregătiți să o accepte”.

Trump a mai anunțat încheierea unui armistițiu energetic între Rusia și Ucraina pe 14 octombrie. Atunci, el a declarat că „Ucraina a fost de acord să nu atace obiectele infrastructurii energetice rusești”, iar „Rusia a fost de acord să procedeze la fel”. Ulterior, însă, publicația Financial Times a scris că Trump s-a grăbit să facă acest anunț. Surse ale publicației, familiarizate cu poziția Kremlinului, au declarat că Vladimir Putin nu dorește încheierea unui acord privind sectorul energetic înainte de venirea iernii, deoarece consideră că atacurile asupra infrastructurii energetice în sezonul rece ar putea determina Kievul să facă anumite concesii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: