La aproape doi ani de la tragedia din parcul „Sarmizegetusa” din sectorul Botanica al capitalei, unde doi copii au fost electrocutați, iar unul dintre ei a murit ulterior la spital, procurorii anunță că în dosar au fost audiați peste 20 de martori. Două persoane au fost recunoscute în calitate de
Lucrările de defrișare a arborilor care prezintă pericol vor continua în capitală, a anunțat primarul Ion Ceban, în cadrul ședinței Primăriei din 4 mai. Decizia vine după inspecțiile efectuate de viceprimar și subdiviziunile responsabile, în urma intemperiei din 26 aprilie, soldată cu victime. Edilul susține că intervențiile sunt necesare pentru
Primăria municipiului Bălți a lansat o licitație publică pentru reabilitarea bazinului artificial „Lacul cu nuferi. Fântâni eminesciene”, din Parcul Central „Volontir”. Costul estimativ al lucrărilor se ridică la aproape 529 de mii de lei, sumă ce include și TVA, scrie ESP. Potrivit sursei citate, lucrările prevăd modernizarea completă a instalațiilor
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul ședinței din 14 mai, transmiterea din gestiunea Ministerului Apărării în proprietatea municipiului Ungheni a unui teren și a bunurilor imobile care nu mai sunt utilizate conform destinației și se află într-o stare degradată. „Așa cum am ajutat și alte orașe – Chișinău, Bălți,
Proiectul de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a noului sediu al ambasadei SUA în Republica Moldova, care a fost dezbătut în ședința plenară a Parlamentului din 6 februarie, a stârnit interesul opoziției. Deputata comunistă Inga Sibova a vrut să afle cum va fi
Un șofer a ajuns cu automobilul său în gardul parcului „Ștefan cel Mare” din centrul Chișinăului. S-a întâmplat după ce s-a ciocnit de o altă mașină, la intersecția străzilor 31 August 1989 și Maria Cebotari. Impactul a avut loc pe 30 decembrie. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de către
Un bărbat a fost găsit fără suflare într-un parc din capitală în dimineața zilei de 6 decembrie. Informațiile au fost confirmate, pentru TV8, de către ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati. Potrivit sursei citate, în jurul orei 09:30, un trecător a sesizat poliția că
În cadrul Primului Forum Moldo-Francez, desfășurat săptămâna trecută la Grenoble, Franța, a fost anunțat că un scuar din oraș va fi denumit „Chișinău”, în semn de recunoaștere a parteneriatului de lungă durată dintre cele două orașe. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, pe pagina sa de
56 de instituții de învățământ și 6 blocuri locative din Chișinău au fost afectate de ploile abundente. Depozitele unei grădinițe, cu produse alimentare, au fost inundate. Au fost inundate și mai multe instituții medicale. Pe trei adrese din capitală au căzut arbori peste automobile. S-au înregistrat trei surpări de teren.
Pe online au apărut imagini cu tineri care se scaldă în havuzul Scării Cascadelor din parcul „Valea Morilor”. În reacție, autoritățile Chișinăului au atenționat că scăldatul în scara cascadelor cât și în havuzurile din oraș este strict interzis. Pretura sectorului Buiucani a menționat că aceste zone prezintă riscuri semnificative pentru