One TV

Starețul mănăstirii din Durlești, internat în stare gravă la spital după un conflict

Situație tensionată la Mănăstirea „Sfântul Andrei” din orașul Durlești. Starețul Andrei Caramalău, care a fost condamnat în primă instanță pentru ademenirea unei minore în scopuri sexuale și care, în 2021, a fost oprit să mai slujească printr-o decizie mitropolitană, a ignorat hotărârea. Duminică, 15 februarie, un reprezentant al Mitropoliei Basarabiei a venit să pună repetat în aplicare hotărârea de suspendare. Momentul a degenerat în tensiuni, iar starețului i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat și internat la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a suferit un accident vascular cerebral și se află acum în stare gravă, relatează One TV.

Incidentul s-a produs în data de 15 februarie la Mănăstirea „Sfântul Andrei” din Durlești, după ce reprezentantul Mitropoliei Basarabiei a venit pentru a pune în aplicare o decizie mai veche prin care starețul era oprit de la săvârșirea celor sfinte. Astfel, administratorul delegat a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mică din curtea mănăstirii, în timp ce starețul a continuat rugăciunile în fața bisericii mari, în aer liber.

Potrivit reprezentanților Mitropoliei Basarabiei, administratorul mănăstirii, delegat pentru a prelua bunurile și a asigura administrarea lăcașului, a venit să discute cu starețul despre respectarea deciziilor mitropolitane. Iar discuțiile ar fi degenerat în ceartă.

„Calomniile pe care le turna Saganovschi aici au iritat extrem membrii comunității religioase careerau fideli părintelui Andrei. Și acolo s-a iscat o ceartă nemaipomenită. Eu tratez asta ca pe un comportament iresponsabil și indiferent care nu trebuie să-i fie specifice unei instituții bisericești”.

Administratorul mănăstirii, Iurie Saganovschi, susține că le-a explicat enoriașilor situația juridică a starețului și faptul că există un proces de judecată în derulare.

„Oamenii m-au întrebat sub ce formă este oprit și le-am spus că are un proces în derulare și ce este pe rol. I-am spus dânsului, arătând imagini precum că părintele Andrei stă beat pe lângă biserică și aveam și filmările. Când am fost chemat de comunitatea din Durlești să vin să-l ridic pe părintele Andrei”, a spus secretarul Cabinetului Mitropolitan din cadrul Mitropoliei Basarabiei, Iurie Saganovschi.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, printr-o decizie mitropolitană din 2021, preotul Andrei a fost oprit de la săvârșirea celor sfinte și eliberat din funcția de stareț până la soluționarea definitivă a cazului. O decizie repetată a fost emisă în luna mai 2025. Cu toate acestea, potrivit reprezentanților Mitropoliei Barabiei, preotul ar fi continuat să slujească.

„A fost acolo să ia în primire bunurile imobile mănăstirii. Vorbim de stăreție, biserica mică, și biserica mare a mănăstirii. A avut o discuție cu părintele care l-a asigurat că va face ascultare de decizia înalt-preasfințuitului și că se va supune ei, însă din păcate duminică lucrurile, după cum știți, au degenerat. Din păcate nu a respectat decizia noastră de a fi oprit de la săvârșirea celor sfinte. A continuat să slujească și să gestioneze lucrurile acolo”, a spus Gabriel-Andrei Gherasa, vicar administrativ, Mitropolia Basarabiei.

Potrivit medicilor de la Institutul de Medicină Urgentă, preotul a suferit un accident vascular cerebral și se află în Secția terapie intensivă.

În luna mai 2022, preotul Andrei Caramalău de la Mănăstirea „Sfântul Andrei” din Durlești a fost recunoscut vinovat de ademenirea unei minore în scopuri sexuale. Judecătoria Chișinău l-a condamnat la 5 ani de închisoare, cu executare în penitenciar semiînchis, și l-a privat de dreptul de a oficia slujbe sau de a desfășura activități cu minori pentru aceeași perioadă. Acesta a negat acuzațiile, conform deciziei primei instanțe.

Potrivit responsabililor Procuraturii Generale, cauza este în examinare la Curtea de Apel Centru, după ce Curtea Supremă de Justiție a dispus rejudecarea cauzei penale.

Următoarea ședință este preconizată în luna aprilie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/StratCom Moldova

StratCom, aflat în subordinea Președinției, a semnat un acord cu un ONG: vor explica „tentativele de manipulare” în justiție

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracararea Dezinformării (StratCom Moldova), aflat în subordinea directă a președintelui țării, și Centrul de Resurse Juridice (CRJM), o organizație neguvernamentală, au anunțat că vor colabora. Cele două instituții își propun să explice „subiectele complexe din justiție” și să analizeze modul în care circulă informațiile despre acest domeniu, inclusiv „cazurile când faptele sunt scoase din context”.

Potrivit StratCom, colaborarea va avea drept scop să facă „informațiile despre justiție mai accesibile publicului și pentru a identifica și explica tentativele de manipulare pe această dimensiune”.

„Cele două instituții vor explica subiectele complexe din justiție și vor analiza cum circulă informațiile despre acest domeniu, inclusiv cazurile când faptele sunt scoase din context, distorsionate sau amplificate prin acțiuni coordonate. (…) Colaborarea va include analize comune și materiale explicative, prin care procedurile judiciare vor fi mai ușor de înțeles pentru publicul larg. Iar acesta, la rândul său, va înțelege unde și cum să verifice informațiile din domeniu și cum să distingă între fapte, interpretări și afirmații nesusținute de dovezi”, a adăugat StratCom.

Parteneriatul a fost oficializat printr-un acord semnat de directoarea StratCom, Liliana Vitu, și de președintele CRJM, Ilie Chirtoacă.

***

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării a fost creat în 2023, la inițiativa președintei Maia Sandu. Inițial, instituția urma să poarte denumirea de Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”, însă, în urma consultărilor publice, proiectul a fost modificat. Astfel, Parlamentul a adoptat legea privind înființarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării pe 31 iulie 2023. Ulterior, denumirea instituției a fost schimbată în Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM). În iunie 2025, centrul a trecut în subordinea directă a președintelui țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: