Alexandr Stoianoglo

Stoianoglo insistă pe Gonța și cere Maiei Sandu să numească încă un moderator: „Singura soluție onorabilă”

Alexandr Stoianoglo, candidatul PSRM la funcția de președinte, a declarat că jurnalistul Gheorghe Gonța, moderatorul desemnat de echipa sa pentru dezbaterea dinaintea turului II al alegerilor prezidențiale nu ar trebui să fie înlocuit. Acesta consideră că contracandidata sa, actualul președinte, Maia Sandu, ar trebui să desemneze, la rândul său, încă un moderator. Precizările au fost făcute într-un mesaj pe canalul său de Telegram, la scurt timp după ce staff-ul șefei statului a propus Consiliului de Presă să organizeze dezbaterea în urma valului de critici și boicotului anunțat în media din cauza moderatorului desemnat.

Regret să constat că, din nou, o componentă esențială și obligatorie a oricărei competiții democratice – dezbaterile publice între candidați – este pusă în pericol sub noi pretexte. De această dată, motivul invocat pentru a perturba dezbaterile este campania organizată de discreditare personală și, de facto, un linșaj public asupra jurnalistului Gheorghe Gonța, propus ca posibil moderator. (…) Reamintesc  că, propunerea mea inițială pentru dezbateri a inclus participarea a doi moderatori: unul din partea doamnei Sandu și unul din partea mea. Acest format ar fi asigurat echilibrul necesar, eliminând orice suspiciune privind corectitudinea și imparțialitatea competiției. Totuși, doamna Sandu a propus să avem un singur moderator și a acceptat candidatura lui Gheorghe Gonța. În această situație, singura soluție onorabilă ar fi nu înlocuirea cunoscutului jurnalist Gheorghe Gonța, ci desemnarea de către doamna Maia Sandu a unui al doilea moderator care să corespundă tuturor criteriilor de loialitate și devotament personal, pe care le consideră esențiale actuala guvernare politică”, a scris Alexandr Stoianoglo.

Dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Precizăm că Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo au stabilit că vor organiza o dezbatere electorală înaintea turului II al alegerilor prezidențiale. Pe 22 octombrie, s-a anunțat că dezbaterile vor avea loc la Palatul Republicii, în data de 27 octombrie, vor fi moderate de jurnalistul Gheorghe Gonța, iar transmisiunea va fi asigurată de compania de stat Teleradio-Moldova.

După ce a devenit cunoscut faptul că Gheorghe Gonța va modera dezbaterile, mai multe persoane din domeniul jurnalismului din Republica Moldova, precum și Consiliul de Presă, au venit cu reacții negative, subliniind că acesta a încălcat normele deontologice anterior. Ulterior, TV8 a anunțat că nu va difuza și nici reflecta în știri dezbaterile, iar Jurnal TV a declarat că, dacă Gonța nu va fi înlocuit, la fel, nu va transmite pe post evenimentul.

Pe parcursul zilei de 22 octombrie, Maia Sandu a publicat un videoclip în care a menționat că și-ar fi dorit „un moderator independent”, însă a fost nevoită să accepte varianta cu Gheorghe Gonța pentru că echipa lui Stoianoglo insistă asupra acesteia.

La rândul său, Gheorghe Gonța a venit cu o reacție pe pagina sa de Facbook în care a sugerat că a văzut criticile, însă nu va renunța la a modera dezbaterile dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. El i-a îndemnat pe ambii concurenți electorali să se pregătească pentru dezbateri.

Iar pe 23 octombrie, Adrian Băluțel, membru al staff-ului Maiei Sandu, a anunțat că echipa șefei statului a luat act de declarația critică a Consiliului Presei și boicotul anunțat de cele două televiziuni. În acest context, el a propus Consiliului de Presă să organizeze dezbaterea, inclusiv să identifice unul sau mai mulți moderaori.

***

În ultimii ani, Gheorghe Gonța s-a remarcat ca un critic activ al președintei Sandu și al actualei guvernări. Recent, a plecat de la televiziunea la care activa – N4, după un mesaj public contra referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE. Iar pe 20 octombrie, în ziua alegerilor prezidențiale, a publicat pe Facebook o fotografie cu clădirea Președinției și mesajul „Noul loc de muncă al lui Alexandr Stoianoglo”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAE dezminte informațiile despre elevii „blocați” în vama Albița: Traversarea frontierei s-a desfășurat fără incidente

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a venit cu precizări după apariția în presă și pe rețelele sociale a unor informații potrivit cărora un grup de elevi din Chișinău ar fi fost blocat ore întregi în punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița, în drum spre Iași. Potrivit instituției, verificările efectuate au arătat că traversarea frontierei s-a desfăşurat în regim obişnuit, fără incidente, iar elevii se află în siguranţă și își continuă deplasarea spre Sibiu.

Potrivit MAE, Consulatul General al Republicii Moldova la Iași s-a autosesizat și a efectuat verificări împreună cu autoritățile de frontieră din Republica Moldova și România, precum și cu administrația instituției de învățămînt.

În urma discuțiilor, s-a confirmat că informațiile respective nu se adeveresc. Traversarea frontierei s-a desfășurat în regim obișnuit, fără blocaje sau incidente”, precizează instituția.


Totodată, conducerea liceului a explicat că timpul de așteptare a fost mai mare decît de obicei din cauza numărului ridicat de autocare aflate în vamă. Elevii se deplasează spre Sibiu, iar aceștia sînt în siguranță.


Anterior, unele surse media au relatat că elevii ar fi rămas blocați mai multe ore în vama Albița, după ce au trecut controlul pe partea moldovenească. Părinții susțineau că cei mici erau obosiți și flămînzi, iar programul excursiei risca să fie afectat din cauza întîrzierilor.


În informațiile apărute inițial se menționa că verificările suplimentare ar fi fost legate de implementarea noului sistem european EES — Entry/Exit System, introdus la frontierele Uniunii Europene.


MAE a reiterat că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova monitorizează permanent situațiile care vizează cetățenii moldoveni aflați peste hotare și oferă asistență consulară atunci cînd este necesar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: