gov.md

STRATCOM, aflat în subordinea Președinției, neagă că Anastasia Taburceanu ar fi prestat servicii pentru instituție: Fals

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM) neagă că Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, vizată într-un scandal privind remunerarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA, ar fi prestat servicii de suport tehnic și strategic pentru instituție – informație lansată de liderul PNM, Dragoș Galbur. STRATCOM a catalogat subiectul salarizării lui Taburceanu drept o „controversă politică” și a menționat că nu are nicio legătură cu aceasta.

Afirmațiile respective sunt false. Doamna Anastasia Tăburceanu nu a furnizat servicii de consultanță sau expertiză Centrului, nici în cadrul proiectului la care s-a făcut referire în spațiul public, nici în alte circumstanțe. Regretăm faptul că instituții ale statului sunt implicate fără temei în controverse politice cu care nu au nicio legătură. Asocierea nejustificată a unor instituții publice cu subiecte controversate poate induce în eroare opinia publică și poate afecta încrederea cetățenilor în activitatea acestora”, a transmis STRATCOM într-un comunicat.

Amintim că, în ultimele zile, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, s-a aflat în centrul unui scandal privind salarizarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA. O investigație RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la întreprinderea de stat MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația lunară a acesteia a depășit 120 000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât indemnizația salarială a președintei Maia Sandu. 

Pe 23 iunie, Taburceanu a anunțat, pe rețelele de socializare, că a depus cerere de demisie din funcția de purtătoare de cuvânt a MoldATSA. Verișoara președintei țării a precizat, tot atunci, că va restitui toate sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de baza pentru întreaga perioadă în care amactivat la întreprinderea de stat responsabilă de traficul aerian în Republica Moldova.

Într-o primă reacție, președinta Maia Sandu a declarat că nu a avut nicio implicare în angajarea verișoarei sale la MoldATSA. Șefa statului a calificat drept nejustificate salariul și sporurile încasate de aceasta și a afirmat că banii primiți nemeritat trebuie restituiți.

Ulterior, pe 29 iunie, liderul PNM, Dragoș Galbur, a scris pe rețelele de socializare că, locuind în Slovenia, Anastasia Taburceanu ar fi figurat în două proiecte ale statului, cu venituri lunare care ar fi ajuns la aproximativ 10 000 de euro. Potrivit acestuia, în 2025, aceasta ar mai fi încasat aproximativ 600 000 de lei de la Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), în cadrul unui proiect privind prevenirea și combaterea dezinformării și manipulării informaționale. Galbur susține că proiectul ar fi vizat acordarea de suport tehnic și strategic Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, care se află în subordinea directă a Președintelui Republicii Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Se efectuează studiu privind nevoile mass-media din Moldova pentru dezvoltarea unui program de consolidare a capacităților în domeniul drepturilor omului

În cadrul proiectului comun, Ambasada Drepturilor Omului (Chișinău) și Societatea Baltică pentru Drepturile Omului (Riga) efectuează o analiză a cunoștințelor în domeniul drepturilor omului (percepția, cunoștințele, înțelegerea, abilitățile în domeniul drepturilor omului) angajaților din sectorul mass media din Moldova printr-un sondaj.

Scopul studiului nostru este de a oferi o bază pentru dezvoltarea unui program de consolidare a capacităților în domeniul drepturilor omului (inclusiv traininguri, seminarii etc.) pentru profesioniștii din mass-media din Republica Moldova.

Cadrul analitic pentru acest studiu se bazează pe documente normative europene (Consiliul Europei, OSCE, UE) și pe o abordare bazată pe drepturile omului (ABDO), care se bazează pe standardele internaționale (ONU) și regionale europene în domeniul drepturilor omului.

Abordarea bazată pe drepturile omului – este un cadru conceptual pentru procesul de dezvoltare umană, bazat pe standardele internaționale ale drepturilor omului și care vizează consolidarea și protejarea drepturilor omului. Abordarea urmărește să identifice cauzele inegalităților care stau la baza provocărilor de dezvoltare și să abordeze practicile discriminatorii și dinamicile inechitabile de putere care nu numai că împiedică progresul dezvoltării, dar adesea duc la lăsarea în urmă a unor grupuri întregi de oameni.

Studiul este realizat utilizând următoarele instrumente și surse de informații:

• Analiza actelor normative, politicilor și documentelor profesionale din mass-media (coduri de etică etc.) legate de drepturile omului și munca în mass-media;

• Un sondaj structurat în rândul lucrătorilor din mass-media, bazat pe un chestionar privind starea actuală, problemele cheie și autoevaluarea respectării drepturilor omului în mass-media din Republica Moldova (chestionarul este format din două părți: prima parte conține întrebări care necesită autoevaluare subiectivă sau opinii din partea lucrătorilor din mass-media, iar a doua parte conține un test pentru o evaluare obiectivă a cunoștințelor și competențelor lucrătorilor din mass-media în domeniul drepturilor omului);

• Alte surse de informații disponibile, inclusiv întâlniri și alte interacțiuni cu lucrătorii din mass-media.

Noi invităm reprezentanții mass media, jurnaliștii independenți și bloggerii din toate colțurile Moldovei să participe în sondaj, în urma căruia noi planificăm elaborarea unui program de instruire in domeniul drepturilor omului a specialiștilor din mass media.

Programul instruirii elaborat de experți va fi transmis instituțiilor de profil și organizațiilor, partenerilor de dezvoltare și donatorilor, care vor putea sa ia în considerare necesitățile mass mediei, să răspunde nevoilor și să susțină munca dumneavoastră mai eficient.

Va solicităm să acordați 20-30 de minute din timpul dumneavoastră pentru acest sondaj! Marea majoritate a întrebărilor cere doar să bifați răspunsurile corespunzătoare. La unele întrebări puteți să adăugați comentariile suplimentare.

Propunem, de asemenea, să răspundeți la câteva întrebări din testul nostru, conceput pentru a evalua nivelul actual al cunoștințelor și înțelegerii dumneavoastră a unor principii și concepte din domeniul drepturilor omului. Vă rugăm să participați la sondajul online, precum și să completați un scurt test online – până la 10 iulie 2026 (termenul limită a fost prelungit pentru a permite o acoperire mai largă a reprezentanților mass-media, a jurnaliștilor independenți și a bloggerilor). Vă rugăm să participați la sondaj personal și să distribuiți colegilor dumneavoastră linkurile către chestionar și test:

  • Completați chestionarul în limba rusă accesând acest link
  • Completați testul în limba rusă aici
  • Completați chestionarul în limba română accesând acest link
  • Completați testul în limba română aici

Evaluarea necesităților instituțiilor mass-media din Republica Moldova este realizată în cadrul proiectului „Educația în domeniul drepturilor omului – un instrument pentru combaterea dezinformării și protejarea libertății de exprimare”. Proiectul este implementat de Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy), în parteneriat cu Societatea Baltică pentru Drepturile Omului (Baltic Human Rights Society), cu sprijinul financiar al Fondului Lituanian de Cooperare pentru Dezvoltare și Ajutor Umanitar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: