SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească Iranul, pe fondul posibilelor lovituri împotriva regimului de la Teheran

Statele Unite ale Americii își îndeamnă cetățenii să părăsească teritoriul Iranului, pe fondul protestelor sângeroase care au loc și al unor posibile lovituri din partea Washingtonului. Un mesaj în acest sens a fost publicat pe site-ul ambasadei virtuale a SUA la Teheran.

Cetățenii americani ar trebui să se aștepte la continuarea întreruperilor accesului la internet, să planifice mijloace alternative de comunicare și, dacă este sigur, să ia în considerare părăsirea Iranului pe cale terestră prin Armenia sau Turcia. (…) Elaborați un plan de ieșire din Iran care să nu depindă de asistența Guvernului SUA”, se arată în mesaj.

Misiunea diplomatică a subliniat că, dacă cetățenii americani nu pot părăsi Iranul, aceștia ar trebui să identifice un loc sigur în locuința lor, să evite demonstrațiile și să se aprovizioneze cu alimente, apă, medicamente și alte lucruri necesare.

Amintim că, de la sfârșitul lunii decembrie 2025, Iranul este cuprins de un val de proteste. Manifestațiile, care au început pe fondul nemulțumirii populației față de situația economică precară, inclusiv devalorizarea monedei naționale și inflația mare, s-au intensificat rapid și au început să includă lozinci împotriva regimului teocratic al țării și a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Pe 8 ianuarie, pe fondul extinderii manifestațiilor, autoritățile iraniene au întrerupt internetul — măsură care a îngreunat evaluarea situației pe teren. Blocajul de comunicații a stârnit îngrijorări din partea comunității internaționale că Teheranul va recurge la suprimarea protestelor prin forță.

Human Rights Activists News Agency a raportat, în dimineața de 13 ianuarie, că cel puțin 646 de persoane au fost ucise de la începerea protestelor, dintre care 512 sunt protestatari și 134 membrie ai forțelor de securitate. De asemenea, potrivit agenției, peste 10 700 de persoane au fost arestate.

Autoritățile Iranului au admis că există pierderi umane în contextul protestelor, însă nu furnizează cifre oficiale.

De la eruperea protestelor, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că SUA va interveni, dacă regimul de la Teheran va folosi forța împotriva protestatarilor. Liderul de la Casa Albă a spus că ia în considerare mai multe opțiuni „foarte dure” de acțiune în privința Teheranului, în legătură cu reprimarea protestelor. Anterior, The New York Times a scris, cu trimitere la sursele sale, că printre acestea se numără lovituri asupra Iranului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: